Spitalul pentru copiii bolnavi de cancer, construit din donații de Asociația ”Dăruiește Viață”, este aproape gata

×
Codul embed a fost copiat

Spitalul pentru copiii bolnavi de cancer, construit din donații de Asociația „Dăruiește Viață”, este aproape gata.

Are nouă etaje și 180 de paturi, însă un spital nu înseamnă doar ziduri și echipamente, așa că Asociația organizează acum cursuri pentru perfecționarea personalului medical. Este nevoie de ajutor pentru finalizarea lucrărilor. Firmele pot direcționa pentru acest proiect 20 la sută din impozitul pe profit până la sfârșitul anului.

Un murmur de alint se aude zi si noapte din salonul unu al secției de neourochirurgie din Spitalul Marie Curie.

S-au strâns mii de ore pe care Daniela le-a trăit cu pruncul în brațe, lângă patul spitalului.

Amira are patru ani și jumătate și de când s-a născut stă în spital. Viața ei atârnă de un fir conectat la aparate. A trecut până acum prin 25 de operații.

Citește și
Încă doi pacienți din salonul ATI ars la Piatra Neamț au murit. Care este starea medicului Cătălin Denciu
Asociația Dăruiește Viață va construi un al doilea spital Covid, la Piatra Neamț, în locul secției ATI care a ars
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Daniela Popescu: ”S-a născut prematur la șase luni și a suferit o hemoragie intracraniană, după care s-a transormat în hidrocefalie. Ajungem acasă pentru două, trei zile, refacem bagajul și ne întoarcem iar.”

Secția de neurochirurgie din Spitalul Marie Curie e fix cât un apartament mic. Sunt trei saloane, plus biroul medicilor, sala de pansamente, spațiu pentru depozitare pe doar câțiva metri pătrați. Nu e loc.

Corina Ilie: ”Aseară, dacă veneați, eram opt persoane care dormeau aici, opt. Geamul nu-l poți deschide, pentru că era un bebeluș aici. N-ai cum. Ușa dacă o deschizi e baiatul de acolo, care vrea și el intimitatea lui. Nu poți să stai cu ușa deschisă.”

Răzvan are 15 ani și multe operații.

Întreaga secție de neurochirurgie are o singură toaletă.

Ancuța Negru, medic: ”E greu pentru ei, pacienți și mămici, pentru mămici în general, pentru că au un singur grup sanitar și asta e foarte complicat.”

Situația se va schimba. Secția neurochirurgie va primi un etaj întreg în spitalul pe care Asociația ”Dăruiește Viață” l-a ridicat din donații. Așa vor arăta saloanele care vor avea fiecare toaletă și duș și paturi pentru aparținători.

Cu spații pentru monitorizare, dar și pentru relaxarea pacienților și aparținătorilor, practic un spital demn de secolul 21. Este aproape gata. În curand se montează mobilierul. Este nevoie de noi toți pentru a duce la bun sfârșit acest proiect

Oana Gheorghiu, vicepreședinte Asociația Dăruiește Viață: ”În continuare, printr un SMS la 8864, cu mesajul spital, e o donație lunară, iar comaniile pot să ne susțină redirecționând 20 la sută din impozitul pe profit până la finalul anului pe site-ul nostru daruiesteviata.ro.”

Până acum Asociația ”Dăruiește Viață” a construit secții, a modernizat și echipat mai multe spitale din toată țara, a ridicat două spitale modulare pentru tratarea pacienților Covid.

Noul spital va avea cinci săli de operații, terapie intensivă, secție de oncologie, spații de joacă, buncăre pentru radioterapie. Spitalul va intra în circuitul spitalelor de stat, cu acces gratuit pentru toți pacienții. Aflați cum puteți ajuta pe daruiesteviata.ro.
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
31 decembrie, ultima zi în care proprietarii companiilor mai pot dona pentru viețile unor copii. „Să doneze, să ajute”
31 decembrie, ultima zi în care proprietarii companiilor mai pot dona pentru viețile unor copii. „Să doneze, să ajute”

Copiii bolnavi de cancer și nu numai vor fi tratați la standarde occidentale de anul viitor, când prima clădire construită din donații de asociația „Dăruiește Viață'' va fi dată în folosință.

Asociația Dăruiește Viață va construi un al doilea spital Covid, la Piatra Neamț, în locul secției ATI care a ars
Asociația Dăruiește Viață va construi un al doilea spital Covid, la Piatra Neamț, în locul secției ATI care a ars

Asociația Dăruiește Viață va construi un spital modular de terapie intensivă la Piatra Neamț, în locul secției ATI care a ars în tragedia soldată cu 15 morți.

Cum va arăta noul spital construit de Asociația „Dăruiește Viață” din donații
Cum va arăta noul spital construit de Asociația „Dăruiește Viață” din donații

Primul spital pentru copiii cu afecțiuni oncologice de la noi este aproape gata. Este ridicat în București de Asociația „Dăruiește Viață”, cu banii adunați de la peste 350.000 de români și mai bine de 4.000 de firme.

Asociația Dăruiește Viața începe construcția unui spital modular COVID-19 la Spitalul Elias
Asociația Dăruiește Viața începe construcția unui spital modular COVID-19 la Spitalul Elias

Asociația Dăruiește Viață a anunțat că va începe construcția unui spital modular pentru pacienții cu COVID-19 din România.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.