Șoferii care nu plătesc tariful de parcare de 5 lei/oră în București vor fi amendați cu 2.500 lei

parcare
Shutterstock

Şoferii care nu plătesc în Bucureşti tariful de parcare de 5 lei/oră şi nici amenda de 200 de lei, în termen de 15 zile, riscă să primească amenzi de până la 2.500 de lei.

Un proiect de hotărâre în acest sens, iniţiat de viceprimarul Stelian Bujduveanu, va fi dezbătut în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei.

Potrivit prevederilor actuale, şoferii care nu plătesc tariful de parcare de 5 lei primesc o amendă în valoare de 200 de lei (nota de constatare), având un termen de 15 zile pentru achitarea acesteia. După cele 15 zile, Compania de Parking trimite o informare către Poliţia locală cu privire la neachitarea amenzii. Conform proiectului, poliţiştii locali vor fi abilitaţi să amendeze persoanele fizice cu 1.500 - 2.500 lei, iar pe cele juridice cu 3.000 - 5.000 lei pentru neplata parcării.

Proiectul modifică şi completează HCGMB 95/2018 privind aprobarea Regulamentului serviciului public de administrare a parcajelor.

Potrivit propunerii, "constituie contravenţie şi se amendează (...) neachitarea contravalorii penalităţilor stabilite cu titlu de daune interese prin nota de constatare întocmită de către operatorul serviciului public de administrare a parcajelor aparţinând domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti, prin care a fost constatată neplata anticipată a tarifului de parcare de către utilizatori, cu amendă cuprinsă între 1.500 - 2.500 lei pentru persoanele fizice şi între 3.000 - 5.000 lei pentru persoanele juridice".

Citește și
calatorii transport public
Speriați de prețul carburanților, de taxele de parcare și de ambuteiaje, bucureștenii încep să umple transportul în comun
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Constatarea contravențiilor se face de către Poliția Locală

Sancţiunea contravenţională se aplica proprietarului sau, după caz, deţinătorului legal al vehiculului, cu excepţia cazului în care utilizatorul vehiculului se prezintă la sediul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti sau Poliţiilor locale ale sectoarelor 1 - 6 conform competenţelor, în vederea identificării în condiţiile legii şi aplicării, după caz, a sancţiunii contravenţionale.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face de către Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti sau de către Poliţiile locale ale sectoarelor 1 - 6. Notele de constatare emise de Compania Parking vor fi comunicate către Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti sau către Poliţiile locale de sector, iar mai departe către posesorii sau proprietarii autoturismelor ce au utilizat locul de parcare fără a achita anticipat tariful de parcare.

În referatul de aprobare, viceprimarul Stelian Bujduveanu subliniază că implementarea strategiei de parcare necesită "măsuri ferme, coerente care să-şi dovedească utilitatea şi eficienţa".

"Întrucât instituirea penalităţilor stabilite cu titlu de daune interese prin nota de constatare întocmită de către operatorul serviciului public de administrare a parcajelor aparţinând domeniului public şi privat al Municipiului Bucureşti, prin care a fost constatată neplata anticipată a tarifului de parcare de către utilizatori, nu şi-a dovedit eficienţa şi eficacitatea în cadrul sistemului de măsuri destinate reglementării activităţii de parcare pe teritoriul Municipiului Bucureşti, este necesară introducerea unei noi reglementări, care nu va avea un scop coercitiv, ci va avea un caracter profund social prin efectele generate pe termen lung în viaţa oraşului", se arată în document. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Când va deveni funcțională stația de metrou „Tudor Arghezi”. Va avea și o parcare cu 300 de locuri
Când va deveni funcțională stația de metrou „Tudor Arghezi”. Va avea și o parcare cu 300 de locuri

Stația de metrou „Tudor Arghezi” va fi dată în folosință cel mai târziu pe 15 noiembrie, a anunțat vineri Primăria Sectorului 4.

Speriați de prețul carburanților, de taxele de parcare și de ambuteiaje, bucureștenii încep să umple transportul în comun
Speriați de prețul carburanților, de taxele de parcare și de ambuteiaje, bucureștenii încep să umple transportul în comun

Numărul celor care folosesc transportul public crește tot mai mult. În Capitală, de exemplu, abonamentele pentru tramvai și autobuz au crescut cu 22%.

Cum a reușit să fure un bărbat o bicicletă asigurată pe o mașină. Scenele au fost surprinse de camerele de supraveghere
Cum a reușit să fure un bărbat o bicicletă asigurată pe o mașină. Scenele au fost surprinse de camerele de supraveghere

Scene incredibile surprinse de camerele de supraveghere într-o parcare din Cluj, unde un individ face tot posibilul să fure o bicicletă, asigurată pe un suport special de mașină.  

Ancheta în Hunedoara după ce o femeie a sesizat Poliţia că i-a fost incendiată maşina într-o parcare
Ancheta în Hunedoara după ce o femeie a sesizat Poliţia că i-a fost incendiată maşina într-o parcare

Poliţiştii din Hunedoara au deschis o anchetă după ce o femeie în vârstă de 38 de ani a sesizat că i-a fost incendiat autoturismul, într-o parcare de pe o stradă din Petroşani.

 

Scurgeri de gaz din butelia GPL a unui autoturism, într-o parcare din Brăila. Pompierii au stabilit un perimetru de siguranţă
Scurgeri de gaz din butelia GPL a unui autoturism, într-o parcare din Brăila. Pompierii au stabilit un perimetru de siguranţă

Pompierii intervin, joi, pentru a asigura măsurile de prevenire a incendiilor în parcarea Promenada Mall din Brăila, din cauză că de la butelia GPL a unui autoturism sunt scurgeri. A fost stabilit un perimetru de siguranţă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.