SANITAS anunță miting cu peste 10.000 de participanţi în București. Care sunt nemulțumirile

Protest Sanitas
News.ro

Federaţia SANITAS organizează, miercuri, un miting de protest în Capitală, la care sindicaliştii anunţă că aşteaptă peste 10.000 de participanţi.

 

Încălcarea ”sistemică” a prevederilor din Legea salarizării şi lipsa dialogului social sunt principalele revendicări ale sindicaliştilor.

”Federaţia SANITAS din România organizează, miercuri, 15 iunie 2022, un miting de protest la care şi-au anunţat participarea peste 10.000 de membri SANITAS din toată ţara, angajaţi în sistemul public de sănătate şi în cel de asistenţă socială”, anunţă sindicaliştii, într-un comunicat de presă citat de News.ro.

Revendicările Federaţiei SANITAS sunt:

1. Aplicarea corectă şi în totalitate a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru toate drepturile salariale cuvenite angajaţilor din Sănătate şi din Asistenţă socială: creşterea salariilor de bază, aplicarea sporurilor şi plata gărzilor la salariul de bază aflat în plată etc.;

Citește și
Federaţia Sanitas România
Sanitas acuză că personalul medical din România nu a avut aceleaşi beneficii ca salariaţii din Sănătate din alte state ale UE
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

2. Asigurarea finanţării voucherelor de vacanţă de la bugetul de stat, pentru angajaţii din Sănătate;

3. Eliminarea din Legea-cadru nr 153/2017 a plafonului de 30% care limitează acordarea sporurilor, compensaţiilor, primelor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi salariale pentru angajaţii din Sănătate şi Asistenţă socială;

4. Rediscutarea cu partenerii sociali a obiectivelor asumate de autorităţi prin PNRR în ceea ce priveşte buna guvernanţă în sectorul public, cel puţin cele referitoare la principiile care vor sta la baza reformei sistemului public de salarizare.

Programul protestului SANITAS:

• 10.00 – 11.00: adunare publică în Piaţa George Enescu

• 11.00: deplasarea coloanei de membri SANITAS până în Piaţa Victoriei

• 12.00 – 13.00: protest în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului

”În ultimii doi ani, guvernele României au încălcat sistematic Legea salarizării prin blocarea creşterilor salariale. Decizia a lovit în categoriile de angajaţi cu cele mai mici salarii din sistem: infirmieri, brancardieri, îngrijitori, personal TESA, personal auxiliar, personal tehnic etc. De cel puţin patru ani, aceiaşi guvernanţi alimentează inechitatea generată de calcularea sporurilor în sistemul de sănătate şi în cel de asistenţă socială”, a declarat Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei SANITAS.

Potrivit acestuia, majoritatea categoriilor profesionale au sporul pentru condiţii de muncă aplicat la salariul din 2018 şi acelaşi mod de calcul se aplică şi pentru celelalte tipuri de sporuri – cel pentru munca de noapte, pentru munca în zilele de sâmbătă, duminică şi în sărbătorile legale, precum şi pentru plata gărzilor.

Este o încălcare gravă a principiilor de drept al muncii. Dacă ai un salariu de bază în plată, toate celelalte drepturi salariale trebuie să se raporteze la el! Nu cerem nimic în plus faţă de ce prevede legea! Vrem ca oamenilor pe care îi reprezentăm să li se recunoască valoarea muncii şi să fie trataţi corect şi echitabil din punct de vedere salarial”, a mai afirmat preşedintele Federaţiei SANITAS.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Reprezentanţii Sanitas, după întâlnirea cu premierul: Sunt posibile acțiuni de protest
Reprezentanţii Sanitas, după întâlnirea cu premierul: Sunt posibile acțiuni de protest

Preşedintele Federaţiei Sanitas din România, Leonard Bărăscu, a declarat, vineri, după întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă, că negocierile sunt în acelaşi punct şi nu a reieşit o concluzie care să satisfacă revendicările salariaţilor.

Sanitas acuză că personalul medical din România nu a avut aceleaşi beneficii ca salariaţii din Sănătate din alte state ale UE
Sanitas acuză că personalul medical din România nu a avut aceleaşi beneficii ca salariaţii din Sănătate din alte state ale UE

Federaţia Sanitas a acuzat că personalul medical şi cel de asistenţă socială din România nu a avut aceleaşi beneficii ca salariaţii din Sănătate din alte state membre ale UE.

Reacția Federației Sanitas la proiectul de lege care obligă personalul medical să aibă certificat COVID
Reacția Federației Sanitas la proiectul de lege care obligă personalul medical să aibă certificat COVID

Federația Sanitas a reacționat într-o postare pe Facebook, după ce Guvernul a anunțat că personalul din unitățile medicale va trebui să prezinte certificatul digital al UE privind COVID-19, care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea.

Proteste ample în Franța față de permisul sanitar. Manifestanții i-au numit „colaboratori” pe clienții din baruri
Proteste ample în Franța față de permisul sanitar. Manifestanții i-au numit „colaboratori” pe clienții din baruri

Aproximativ 140.000 de persoane, dintre care aproximativ 18.000 la Paris, au manifestat în diferite oraşe din Franţa împotriva permisului sanitar, pentru a opta sâmbătă consecutiv, mobilizarea fiind în scădere, potrivit Ministerului de Interne francez.

Mesajul medicilor pentru protestatarii care i-au numit ”asasini” și ”hoți”: ”Ajunge!”
Mesajul medicilor pentru protestatarii care i-au numit ”asasini” și ”hoți”: ”Ajunge!”

Cadrele medicale din Federaţia Sanitas le-au transmis un mesaj, miercuri, protestatarilor față de restricțiile impuse de pandemia de Covid-19, care în urmă cu câteva zile i-au numit ”asasini” pe medici.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.