Românii din UK s-au înghesuit să prindă ultimele zboruri spre casă, deși vor sta în izolare

×
Codul embed a fost copiat

Regatul Unit este izolat de continent din cauza unei noi tulpini de coronavirus, mult mai contagioasă. O treime din insulă este în carantină și tot mai multe țări își anulează zborurile spre și dinspre Anglia.

La fel a procedat și România, iar decizia a intrat în vigoare la ora 19. Românii care au vrut să vină acasă, au încercat să prindă ultimele avioane.

Companiile aeriene i-au ajutat și au suplimentat zborurile. Numai pe Otopeni au aterizat 8 avioane, iar cei care au venit cu ele au aflat că vor fi nevoiți să stea în izolare la domiciliu 14 zile.

În total au fost opt curse dinspre Marea Britanie pe Otopeni. Trei au fost suplimentare pentru că cele 5 programate la zi avea prea puţine locuri pentru numărul mare de solicitări. 2 mii de români au intrat în România supravegheaţi de angajaţi DSP. Pasagerii au aşteptat la coadă pentru a completa formularele de intrare în ţară.

Cum era de aşteptat, au fost şi români supăraţi că trebuie să stea izolaţi.

Citește și
ema
Ce urmează după ce a fost autorizat primul vaccin împotriva Covid-19 în UE
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

A fost agitaţie şi pe alte aeroporturi din ţară. Românii care au aterizat în Timişoara s-au considerat norocoşi că au prins ultimul zbor chiar dacă sunt obligaţi să stea în case 2 săptămâni.

Cei rămaşi în Regatul Unit vorbesc despre restricţii sporite după descoperirea noii tulpini.

Silvia Câmpeanu, avocat român în UK: "Este o atmosferă destul de tensionată. Toţi prietenii mei români din zonă aveau bilete, majoritatea, 90% dintre ei, să meargă acasă. Însă toţi au renunţat la acest lucru."

Otilia Andreea Mutu, româncă stabilită în Anglia: "Am şi copiii aici cu mine, ele, fetiţele mele locuiesc în România, trebuie să le duc acasă, nu pot să le duc acasă".

Un medic orădean, care lucrează la unul din cele mai mari spitale din Londra, spune că se ştia de această mutaţie a virusului de câteva luni.

Mihai Boţea, medic specialist ATI: "Două treimi din pacienţii infectaţi în spitalele din Londra, sunt infectaţi cu noua tulpină. Tulpina care a apărut undeva în luna septembrie. Acuma lumea realizează că problema pe care o pune este aceasta transmisibilitate care este extremă. Suntem preocupaţi de mutaţiile care pot să apară. Deocamdată vaccinul este eficient şi împotriva noii tulpini".

Virgil Musta, medic Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara: "O astfel de tulpină riscă să producă un al treilea val de pandemie. De aceea eu cred că trebuie să fim foarte precauţi. Testele pe care le avem noi nu sunt, nu detectează tulpină nouă, dar există posibilitatea că dacă vine din zona unde s-a detectat acest virus, să aibe acest virus pe care noi nu îl detectăm."

Românii veniţi din Regatul Unit vor fi verificaţi de poliţie, care îi poate amendă, dacă nu îi găseşte acasă, în izolare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bogdan Stanoevici, în stare gravă din cauza COVID. Fostul ministru este un contestatar al măsurilor de protecție
Bogdan Stanoevici, în stare gravă din cauza COVID. Fostul ministru este un contestatar al măsurilor de protecție

Mai mult de o treime din testele de COVID-19 efectuate la noi în ultimele 24 de ore s-au dovedit pozitive, iar numărul pacienților internați la terapie intensivă este tot mare.

Ce urmează după ce a fost autorizat primul vaccin împotriva Covid-19 în UE
Ce urmează după ce a fost autorizat primul vaccin împotriva Covid-19 în UE

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat luni primul vaccin împotriva Covid-19 pentru toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. 

Noua tulpină de Sars-Cov-2 a rupt UK de restul lumii. UE analizează un răspuns coordonat
Noua tulpină de Sars-Cov-2 a rupt UK de restul lumii. UE analizează un răspuns coordonat

Marea Britanie este ruptă de restul lumii din cauza noii tulpini de Sars-Cov-2. Considerată mult mai contagioasă, ea a fost deja detectată şi în alte ţări: Danemarca, Italia, Olanda ori Australia.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.