Noul ministru al Muncii se laudă în cazul azilelor groazei: ”Am tăiat în carne vie”

simona bucura oprescu
Agerpres

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a explicat că a ”tăiat în carne vie” în scandalul azilelor groazei şi, dacă va fi cazul, va continua să facă acest lucru. Ministrul anunţă că, până la 31 august, va veni cu o nouă lege a asistenţei sociale.

 

”Am tăiat în carne vie şi, acolo unde vom găsi nereguli, vom continua să facem lucrul acesta, dar având foarte mare grijă.

Unu - ca de fiecare dată să punem interesul persoanei şi mă refer la beneficiar, la vârstnici înainte. Doi - în toată această nebunie, să nu pierdem din vedere că sunt şi locuri în care astăzi îmi spuneau cei de la ANPIS, au fost aici, la un cămin, în Bucureşti, de bune practici, dar reforma reală vine din altă parte.

Vine de la faptul că la solicitarea premierului Ciolacu până la 31 august vom veni cu o nouă lege a asistenţei sociale care îşi propune să vină cu noi standarde, care îşi propune ca atât acreditarea, cât şi licenţierea să nu poată fi făcută decât cu vizite în teren, cu vizită la faţa locului şi să nu mai avem licenţieri provizorii”, a declarat Simona Bucura Oprescu luni seară, despre scandalul azilelor.

”Suntem intransigenți cu cei care au folosit nevoia oamenilor”

Citește și
Mihai Bârsan
Azilele groazei. A fost audiat un martor important: Godei îmi datorează 12.000 de euro
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Întrebată dacă vor mai fi demiteri, Bucura Oprescu a răspuns că deja au fost demiteri la ANPIS şi, dacă va fi cazul, vor mai fi şi altele.

”Da, Inspecţia Socială, dintre instituţiile pe care Ministerul Muncii le gestionează trebuia să facă controale. Este o structură în interiorul ANPIS, au existat deja demiteri la ANPIS, dacă va fi cazul, vom continua.

Evaluăm exact fiecare situaţie şi în funcţie de rezultatele pe care le avem, suntem intransigenţi cu cei care au folosit nevoia oamenilor, nevoile oamenilor pentru a se îmbogăţi”, a mai adăugat ministrul Muncii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Azilele groazei. 47 de dosare penale au fost deschise în urma controalelor autorităților
Azilele groazei. 47 de dosare penale au fost deschise în urma controalelor autorităților

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat că 47 de dosare penale au fost deschise de către organele de anchetă în urma controalelor efectuate în centrele de asistenţă socială pentru vârstnici, copii şi persoane cu dizabilităţi.

Azilele groazei. A fost audiat un martor important: Godei îmi datorează 12.000 de euro
Azilele groazei. A fost audiat un martor important: Godei îmi datorează 12.000 de euro

Un martor important în dosarul căminelor din Ilfov, în care au fost torturați și înfometați zeci de bătrâni, a fost audiat de polițiștii Direcției de Investigații Criminale.

Continuă controalele în azile și așezăminte sociale. Patronii spun că neregulile sunt minore
Continuă controalele în azile și așezăminte sociale. Patronii spun că neregulile sunt minore

După două demisii din noul cabinet, continuă controalele în centrele sociale şi azilele de bătrâni. Doar în ultimele 24 de ore autoritățile au suspendat activitatea a 10 astfel de aşezăminte.

După victimizări și amenințări, Gabriela Firea și-a dat demisia din guvern. Azilele groazei, un ”război total față de mine”
După victimizări și amenințări, Gabriela Firea și-a dat demisia din guvern. Azilele groazei, un ”război total față de mine”

După ce, zile în șir a negat, s-a victimizat, ba chiar a amenințat că va da în judecată jurnaliștii, Gabriela Firea și-a dat vineri demisia din funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.  

Premierul îi cere și primarului Florentin Pandele ”să facă un pas în spate”, după demisia soției Gabriela Firea din guvern
Premierul îi cere și primarului Florentin Pandele ”să facă un pas în spate”, după demisia soției Gabriela Firea din guvern

Marcel Ciolacu a declarat vineri, după demisia Gabrielei Firea din funcția de ministru al Familiei, că avut o discuție cu aceasta despre azilele groazei. Premierul îi cere, indirect, și lui Florentin Pandele ”să facă un pas în spate”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.