Mii de copii săraci din Iași au primit haine, mâncare şi jucării, cu ajutorul Asociației „Glasul Vieții”

×
Codul embed a fost copiat

Copiii sărmani ai Iaşiului au parte de ajutor datorită campaniilor care mobilizează o mulţime de oameni prin preotul Dan Damaschin.

Şi anul acesta, mii de suflete nevinovate care trăiesc într-o sărăcie lucie au primit haine, mâncare şi jucării. Iar Robert, baiețelul-erou care iarna trecută a intrat în locuinţa cuprinsă de flăcări pentru a-şi salva fratele mai mic a primit, sâmbătă, o casă nouă din partea fundaţiei Casa Share.

Robert şi fratele lui mai mic au de acum propria lor cameră în casa cea nouă.

Reporter: „Îți mai lipseşte ceva?”
Robert Bageac: „Nimic!”
Reporter: „Eşti bucuros că te-ai mutat în casă nouă, de Paşte?”
Robert Bageac: „Da! E un vis împlinit”.

Casa în care locuiau cei doi copii şi părinţii lor a luat foc în pragul Crăciunului, anul trecut. Impresionat de soarta acestei familii, Bogdan Tănasă, fondatorul Casei Share, şi-a propus să dea o mână de ajutor. De altfel, el a reuşit, în șapte ani, să ridice 26 de case pentru familii necăjite.

Citește și
Raluca Turcan
Guvernul ia în calcul acordarea unor ajutoare familiilor medicilor decedaţi de coronavirus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bogdan Tănasă, fondator Casa Share: „Era de Crăciun, cu hainele doar de pe ei, nu aveau nimic, cum să nu îi ajuţi?”.

Tot în Iaşi, alţi 500 de oameni cu suflet mare au împărţit, într-o singură zi, aproape 9.000 de pachete cu îmbrăcăminte, încălţăminte şi mâncare copiilor sărmani.

Preot Dan Damaschin, fondatorul Asociații „Glasul Vieții”: „Oameni care se bucură nespus, pentru că au ce pune pe masă, pentru copiii lor, în această perioadă. Astfel punem umărul, pe de o parte, la a face oameni mari şi frumoşi din copiii sărmani, avem familii numeroase”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ajutor de urgență de la Comisia Europeană pentru India, cu medicamente și oxigen
Ajutor de urgență de la Comisia Europeană pentru India, cu medicamente și oxigen

Comisia Europeană pregătește un ajutor de urgență pentru India, țara cea mai afectată de coronavirus în prezent. Sunt puse la punct detaliile cu țările care pot să trimită medicamente și oxigen. Germania și-a anunțat deja participarea.

Guvernul ia în calcul acordarea unor ajutoare familiilor medicilor decedaţi de coronavirus
Guvernul ia în calcul acordarea unor ajutoare familiilor medicilor decedaţi de coronavirus

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat, miercuri, că Guvernul ia în calcul acordarea unor ajutoare familior medicilor decedaţi de coronavirus, proiectul fiind dezbătut de ministerele implicate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.