Disperarea unei mame al cărei fiu cu ADHD a fost refuzat de mai multe școli din Cluj. „Îmi spun că nu-l pot lua”

×
Codul embed a fost copiat

Cu câteva zile înainte să înceapă școala, o mamă din Cluj spune că nu reușește să găsească un loc potrivit în care să fie acceptat copilul ei în vârstă de 13 ani, diagnosticat cu ADHD.

Femeia susține că nu este acceptat în școlile cu regim normal, deși are recomandări medicale care încurajează acest lucru. Reprezentanții Inspectoratului Școlar anunță că vor face verificări în acest caz.

Femeia povesteşte că problemele au început încă de anul trecut, când copilul era în clasa a VI-a și venea de la ore necăjit de ce se petrecea în clasă. Tot atunci, mama spune că ar fi fost contactată de directoarea școlii care i-a sugerat să mute copilul la o școală specială.

Reporter: „Medicul v-a spus că poate învăța la o școală normală?”
Jakab Ildiko, mamă: „Da, de asta mi-a dat și hârtia pe care mi-a dat-o să găsim o școală unde să poate merge copilul fără probleme și să nu mai existe discriminarea asta că copilul este bolnav să fiu sunată să îmi iau copilul să îl mut din școală.”

Femeia mai susține că a încercat la două școli să găsească sprijin însă a fost refuzată când spunea că băiatul are un deficit de atenție și hiperactivitate.

Citește și
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Jakab Ildiko, mamă: „Școlile pe care le-am contactat îmi spun că copilul nu este de școala respectivă, că nu-l pot lua și nu am primit nici eu mai multe informații, numai că nu-l poate lua. Nu mai știu ce să fac, am fost la Inspectoratul Școlar, am solicitat să mă ajute, nu am primit niciun răspuns. Acum eu stau că începe școala și unde duc copilul la școală.”

Specialiștii spun că cei mici diagnosticați cu ADHD pot fi integrați în învățământul de masă dacă sunt respectate o serie de condiții, mai ales dacă există și recomandări medicale în acest sens.

Lenke Iuhoș, psiholog: „Studiile arată că sunt rezultate foarte bune în cazuri în care copiii sunt integrați și ajutați pentru a se integra în astfel de medii. Normal, depinde foarte mult și de numărul copiilor din clasă, depinde foarte mult cumva și de grupul în care se va integra copilul. E foarte important ca acest copil să poată să se dezvolte și acesta se poate integra ușor.”

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Cluj au transmis că verifică acest caz însă decizia pentru primirea copilului la școală este de competența conducerii unităţii respective.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Porțiile comandate mai mici și mai scumpe îi obligă pe angajați să-și aducă mâncarea de acasă. ”Sunt doar avantaje”
Porțiile comandate mai mici și mai scumpe îi obligă pe angajați să-și aducă mâncarea de acasă. ”Sunt doar avantaje”

Prețurile mari au schimbat radical obiceiurile angajaților din România. Tot mai mulți merg la serviciu cu pachețelul de acasă.

Milioane de români sunt nefericiți la locul de muncă, în timp ce tinerii vor program de la 11 și o zi liberă oricând
Milioane de români sunt nefericiți la locul de muncă, în timp ce tinerii vor program de la 11 și o zi liberă oricând

Un angajat din trei este nemulțumit de favoritimele și diferențele salariale de la serviciu. Datele apar într-un studiu recent care arată percepția românilor despre locul de muncă.

Câți români vor beneficia de majorarea salariului minim și ce sumă vor primi în plus pe lună
Câți români vor beneficia de majorarea salariului minim și ce sumă vor primi în plus pe lună

Ministerul Muncii anunţă, joi, după aprobarea majorării salariului minim, că vor beneficia de această măsură 1.871.266 de salariaţi.

Recomandări
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL 48,7%, AUR 14,95%, Dreapta Unită 8,61%
Europarlamentare 2024. Rezultate provizorii BEC: PSD-PNL 48,7%, AUR 14,95%, Dreapta Unită 8,61%

Alianţa electorală PSD-PNL a obţinut 48,70% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, Alianţa AUR 14,95%, iar Alianţa Dreapta Unită 8,61%, conform datelor provizorii furnizate, luni seara, de Biroul Electoral Central.

Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”
Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care a candidat pentru un nou mandat, a anunțat marți dimineață că depune cerere de renumărare a voturilor și că a sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă de la mai multe secții de votare.

Europarlamentarele transformă extremiștii într-o forță de temut și zguduie Franța. Macron ”joacă poker” cu viitorul țării
Europarlamentarele transformă extremiștii într-o forță de temut și zguduie Franța. Macron ”joacă poker” cu viitorul țării

După anunțarea rezultatelor la alegerile pentru Parlamentul European, Ursula von der Leyen a început negocierile pentru conducerea Comisiei Europene şi se declară deschisă mai multor înţelegeri.