De ce se mută tot mai mulţi români de la oraş la sat. Vor să lanseze în curând şi un ghid

×
Codul embed a fost copiat

Criza sanitară i-a pus pe mulți români pe gânduri în ceea ce privește viața la bloc, într-un oraș aglomerat. Sătui să stea închiși între patru pereți, tot mai mulți aleg traiul la curte, în liniște, dar cu toate facilitățile vieții moderne.

Iar cei care se mută la țară încearcă să-și convingă și prietenii de avantaje.

”E tare frumos, așa-i? Da. Ce alegere foarte bună”.

Sunt reacții firești ale românilor obișnuiți să trăiască până acum în zgomotul și aglomerația marilor orașe.

Lunile de izolare sau în care au fost obligați să muncească de acasă i-au făcut pe mulți dintre ei să se retragă la sate. Printre aceștia și Marius.

Citește și
cazare
Satul din Italia care oferă cazare gratuită pentru turiști. "E de învățat din asta"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Marius Chivu: ”M-am mutat pe o perioadă nedeterminată, pentru că atâta timp cât nu am proiecte care să necesite prezența mea fizică în București nu prea am motive să mă întorc în oraș, cu atât mai mult cu cât foarte mulți dintre prietenii mei au venit aici având nevoie de vacanțe în siguranță și în mijlocul naturii. Practic, am primit toată vara vizite după vizite”.

La fel gândește prietenul și vecinul său din sat Octavian. Două luni a petrecut cu familia în casa bunicilor din comuna Slătioara, județul Vâlcea.

Și-a dat seama că a lucrat foarte bine la distanță, iar acum ia în calcul să se mute definitiv din București.

Octavian Viorel: ”Tot ce am avut lucruri de făcut online, referitor la muncă, ceea ce ne-a dat posibilitatea să lucrăm în aer liber, în ciripit de păsărele și să fim chiar mult mai productivi”.

Viața la țară le place atât de mult, încât vor să împartă și altora din experiența lor. Așa că, în parteneriat cu Institutul pentru Calitatea Vieții, vor să lanseze un ghid cu sfaturi pentru oamenii care vor să se mute de la oraș la sat.

Marius Chivu: ”În primul rând urmărim ca aceia care ar fi interesați să se mute aici să înțeleagă unde vin, ce profil demografic are comuna, ce meșteșuguri se practică, ce oportunități au de educație, de agricultură, ce resurse naturale sunt în jur”.

 

Migrația de la oraș la sat crește de la an la an 

 

Și infrastructura locală joacă un rol extrem de important. De cele mai multe ori, spun specialiștii, românii caută locuințe în comune dezvoltate, unde casele sunt racordate în totalitate la apă, canalizare, curent și internet.

Claudia Petrescu, cercetător Institutul pentru Calitatea Vieții: ”Contează foarte mult serviciile pe care le găsești, educație, sănătate, să existe măcar un medic în comuna respectivă, să poți să ai o școală pentru că, dacă există copii, ai nevoie să îți duci copiii la școală, la grădiniță, undeva”.

În plus, spun cercetătorii, românii care își schimbă cu totul domiciliul sunt mult mai implicați în viața comunității din care vor face parte.

Claudia Petrescu, cercetător Institutul pentru Calitatea Vieții: ”Mutarea aceasta la sat aduce cu sine și dorința acestor persoane de a schimba ceva în sat, de a dezvolta satul în care s-au mutat. Și atunci de multe ori vin cu idei noi, vin cu tot felul de cunoștinte noi, de relații pe care le au astfel încât să ajute la dezvoltarea satului”.

De altfel, migrația de la oraș la sat a crescut în ultimii ani.
Datele INS arată că, numai în 2017, 109.000 de români s-au mutat de la orașe la sate, în timp ce doar 87.000 de romani s-au mutat de la sate la orașe.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
În timp ce medicii se sting din pricina coronavirusului, la sat, oamenii nu poartă nici măştile gratuite
În timp ce medicii se sting din pricina coronavirusului, la sat, oamenii nu poartă nici măştile gratuite

Un doctor din Dolj s-a stins duminică după ce fusese diagnosticat cu temutul virus. Este al 12-lea medic care îşi pierde viaţa de la începutul pandemiei.

Satul din Italia care oferă cazare gratuită pentru turiști.
Satul din Italia care oferă cazare gratuită pentru turiști. "E de învățat din asta"

Ca să capete popularitate pe traseele turistice, un sat din sudul Italiei oferă cazare gratis pentru un număr limitat de norocoși.

Purtatul măștii de protecție, motiv de ironii pentru oamenii din mediul rural
Purtatul măștii de protecție, motiv de ironii pentru oamenii din mediul rural

Dacă purtarea măștii ar trebui să fie deja normalitate pentru orășeni la sat astfel de măsuri stârnesc rumoare și sunt motiv de ironii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.