CNCAV a aprobat vaccinarea tip ARNm COVID-19 a persoanelor dializate și nedeplasabile

vaccinare

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a aprobat, joi, cerintele referitoare la vaccinarea tip ARNm COVID-l9 a persoanelor dializate și a persoanelor nedeplasabile.

Astfel, potrivit documentului, persoanele dializate se vaccinează împotriva COVID - 19 în etapa a II-a a strategiei de vaccinare, prevăzută in Hotărârea Guvernului nr. 103112020 cu modificările ulterioare.

Pentru pacienții care decid în favoarea vaccinării, personalul desemnat din centrul de dializă realizează programarea la vaccinare în centrul /centrele de vaccinare din proximitatea centrului de dializă la care pacienții urmează tratamentul cronic, la care sunt arondați prin grija DSP județean/DSPMB.

Vaccinarea pacienților se va realiza fie înainte, fie (preferabil) imediat după efectuarea ședinței de dializă, (astfel încât intervalul de timp de așteptare pentru vaccinare să fie redus la minim).

Programarea pacienților se poate efectua conform procedurilor în vigoare, preferabil de catre personalul medical din centrul de dializă, pentru a se asigura respectarea arondării centrelor de dializă la centrele de vaccinare.

Citește și
Diana Sosoaca
Profesorul Rafila, schimb acid de replici cu Diana Șoșoacă, pe tema testărilor Covid-19
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vaccinarea împotriva COVID-l9 a persoanelor imobilizate sau nedeplasabile, aflate la domiciliu

 

Persoanele imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu se vaccinează împotriva COVID-19, în baza deciziei personale, în etapa a doua a strategiei de vaccinare, se mai arată în documentul emis de CNCAV.

Unitățile administrativ-teritoriale, prin intermediul structurilor de asistență socială, întocmesc liste cu persoanele imobilizate sau nedeplasabile, aflate la domiciliu, împreună cu asistenții personali ai acestora (dacă au) și cu membrii de familie care locuiesc in aceeași gospodărie.

Medicii de familie care au pe lista proprie persoane imobilizate sau nedeplasabile, aflate la domiciliu, vor colabora activ cu structurile de asistență socială, pentru intocmirea listei.

Documentul integral poate fi consultat AICI.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un sondaj IRES arată percepția schimbată a românilor asupra vaccinului anti-COVID. Patru din zece se imunizează sigur
Un sondaj IRES arată percepția schimbată a românilor asupra vaccinului anti-COVID. Patru din zece se imunizează sigur

Percepția românilor asupra vaccinării și a vaccinului anti-COVID s-a îmbunătățit, relevă un sondaj IRES. 8 din 10 români au o părere bună despre vaccinuri, însă numai patru s-ar vaccina cu unul din serurile anti-COVID.

Profesorul Rafila, schimb acid de replici cu Diana Șoșoacă, pe tema testărilor Covid-19
Profesorul Rafila, schimb acid de replici cu Diana Șoșoacă, pe tema testărilor Covid-19

Profesorul Alexandru Rafila, care este reprezentantul României la OMS și președinte al Societății Române de Microbiologie, dar și deputat PSD, a avut un schimb dur de replici cu senatoarea AUR Diana Șoșoacă într-o emisiune televizată.

Document. Lista completă a persoanelor care se pot vaccina anti Covid-19 în etapa a doua
Document. Lista completă a persoanelor care se pot vaccina anti Covid-19 în etapa a doua

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri Hotărârea prin care noi categorii de persoane sunt eligibile pentru etapa a doua a campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19.

Octavian Leru, veteran de război, s-a vaccinat anti-COVID, la vârsta de 99 de ani
Octavian Leru, veteran de război, s-a vaccinat anti-COVID, la vârsta de 99 de ani

Octavian Leru, în vârstă de 99 de ani, președintele de onoare al Asociației Naționale a Veteranilor de Război, și general în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a vaccinat împotriva COVID-19, anunță Ro Vaccinare, pe pagina de Facebook a instituției.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.