Cîțu spune că Nicușor Dan nu i-a cerut oficial ajutorul privind subvenţia la căldură pentru Capitală

Florin Citu
Pro TV

Premierul interimar Florin Cîţu a spus, vineri, că Nicuşor Dan nu i-a cerut ajutor, în mod oficial, privind subvenţia la căldură pentru Capitală.

Astfel, Cîțu a afirmat, referitor la un posibil sprijin din partea Guvernului solicitat de către primarul general să vină cu un ajutor pentru toată ţara, dar inclusiv pentru Bucureşti, să vină cu o sumă la această subvenţie oferită de Primăria Capitalei, că încă nu a primit ceva oficial din partea lui Nicuşor Dan, însă atunci când se va întâmpla acest lucru va fi găsită o soluţie în acest sens, conform News.ro.

„Nu am primit, oficial, de la domnul Nicuşor Dan, dar dacă este ceva official, o să vedem şi pentru domnul Nicuşor Dan o soluţie”, a afirmat Florin Cîţu, vineri la Parlament, înaintea şedinţei BEx al PNL.

Nicuşor Dan a afirmat că nu există până în prezent o subvenţionare din partea statului a consumatorilor care sunt racordaţi la sisteme centralizare, cum este cazul Capitalei. El a adăugat că speră să existe o formă de sprijin în acest sens, fie plafonare, fie un ajutor propriu-zis, bani în bugetul naţional către toţi consumatorii racordaţi la sistemele centralizate ale marilor oraşe.

„După cum ştiţi, de la nivel naţional s-a aprobat subvenţionarea căldurii şi a energiei electrice pentru consumatorii individuali, da? Nu există până la acest moment o subvenţionare din partea statului a consumatorilor care sunt racordaţi la sisteme centralizate, cum este cazul Bucureştiului, dar cum este cazul marilor oraşe în general. Această dezbatere există la nivelul Parlamentului şi eu sper că va exista în oricare din formă, fie o plafonare, fie un ajutor propriu-zis, o sumă care să vină de la nivelul bugetului naţional către toţi consumatorii care sunt racordaţi la sistemele centralizate ale marilor oraşe, pentru că este o problemă cu care ştiţi că se confruntă toate primăriile din marile oraşe, deci asta este prima parte a problemei. Acum, în acest moment subvenţia anuală pe care Primăria Municipiului Bucureşti o plăteşte este de 950 de milioane de lei şi aici permiteţi-mi să fac o paranteză, ăsta e primul an în care Primăria chiar plăteşte subvenţia asta, pentru că o să vă trimit situaţia pe ultimii 10 ani”, a declarat Nicuşor Dan, vineri într-o conferinţă de presă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Întrebat dacă speră să primească un ajutor de la Guvern, inclusiv pentru Bucureşti, primarul general a răspuns: „Da, ăsta a fost mesajul pe care l-am spus şi modul tehnic în care acest ajutor să vină poate să îmbrace mai multe forme”.

„Fie poate să fie fie cum este la consumatorii individuali, cu acei 25%, poate să fie pur şi simplu prin plafonarea pentru anumite tipuri de activităţi, cum este încălzirea centralizată, a preţului gazului”, a completat Nicuşor Dan.

Edilul general a mai explicat şi cum este format preţul gigacaloriei în Bucureşti.

„Deci până în secunda aceasta, până la 1 noiembrie, preţul gigacaloriei real este 206 lei producţia, 220 de lei transport şi distribuţie, ca să spunem simplu transport, la care se adaugă TVA-ul de 19% la fiecare dintre ele, rezultând cu tot cu TVA un preţ de 506 lei gigacaloria, adică atâta costă Primăria Municipiului Bucureşti să ducă gigacaloria până la scara de bloc. Din aceşti 506 lei, oamenii plătesc 164 şi restul de 340 sunt plătiţi de către Primăria Municipiului Bucureşti, asta este situaţia azi”, a explicat primarul Capitale.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cîțu a intervenit în dezastrul privind căldura din Timișoara:
Cîțu a intervenit în dezastrul privind căldura din Timișoara: "Am găsit o soluţie, care era deja pe masă"

Premierul Florin Cîţu a anunţat, vineri, că, împreună cu ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, a oferit Primăriei Timişoara o soluţie pentru a rezolva situaţia furnizării apei calde şi căldurii, fiind vorba despre contractarea unui împrumut din Trezorerie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.