Câțiva români care au venit în țară de Sărbători lucrează de zor pentru a reface locuința unui om sărman

×
Codul embed a fost copiat

O lecție impresionantă de solidaritate vine de la Târgu Jiu.

Veniți acasă în concediu cu ocazia sărbătorilor de iarnă, câțiva localnici au lăsat deoparte orice distracție și au pus mână de la mână pentru a reface locuința unui om sărman, distrusă într-un incendiu chiar în prima zi de Crăciun. Oamenii au planuri mari și vor ca bietul om să poată dormi din nou în casa lui, chiar din noaptea de Revelion.

În ziua de Crăciun, cămăruța în care își ducea traiul un om sărman a fost mistuită de un incendiu, provocat de un scurtcircuit. Omul a suferit un șoc în clipa în care a realizat că a rămas și fără puținul pe care îl avea. A ajuns în grija unor rude, la care însă nu poate rămâne prea mult. Câțiva localnici au aflat de necaz și i-au sărit în ajutor.

Voluntar: ”Am venit în concediu, sunt șofer pe TIR în Italia, contract de muncă în Italia, totul acolo și am venit în concediu. La un necaz din ăsta nu se poate să stai. În trei zile sperăm să dăm totul gata. Sunt băieți care au sărit și nu ne așteptam, și financiar și cu munca și cu tot.”

Voluntar: ”Dacă iubești pe cineva, sufletește, Domnul știe mai bine, suntem prieteni foarte buni cu el. Ne ajutăm, ferească Dumnezeu de un așa necaz.”

Citește și
incendiu
O casă a unei familii nevoiașe din Lupeni a ars ca o torță. Flăcările au cuprins tot acoperișul
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Flăcările mistuiseră aproape tot ce se afla în încăpere.

Voluntar: ”Inclusiv mobilierul și sperăm să fi scăpat centrala. Lucrăm până târziu și sperăm să fie gata.”

Claudiu Fiu, consilier local si voluntar: ”Este o echipă de băieți, să zic așa, care au urmat exemplul celor de la Visuri la Cheie și au decis să facem locuința cetățeanului până la Anul Nou. Și din ce observ, prinde contur, sunt implicați mai mulți cetățeni.”

De câte ori au ocazia, voluntarii îi întreabă chiar și pe trecători dacă vor să ajute.

Localnic ”Frumos, un gest frumos. O fi un om necăjit și trebuie ajutat, pensiile sunt vai de lume, el necăjit, e un gest frumos.”

Lucrările de refacere ar trebui terminate până vineri seara, ca bărbatul să poată începe Anul Nou la casa lui.

Voluntarii spun că vor lucra și noaptea pentru a se asigura că planul lor se va împlini.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O familie nevoiașă cu trei copii a rămas pe străzi, după ce casa le-a fost incendiată intenționat
O familie nevoiașă cu trei copii a rămas pe străzi, după ce casa le-a fost incendiată intenționat

O familie nevoiașă cu trei copii, din Hârsești, județul Argeș, a rămas pe drumuri, după ce casa le-a fost mistuită de un incendiu provocat intenționat.

O casă a unei familii nevoiașe din Lupeni a ars ca o torță. Flăcările au cuprins tot acoperișul
O casă a unei familii nevoiașe din Lupeni a ars ca o torță. Flăcările au cuprins tot acoperișul

Un incendiu violent a mistuit marți casa unei familii nevoiașe din Lupeni, județul Hunedoara.

Un polițist a plătit alimentele pentru două femei și familia lor, în loc să le acuze de furt
Un polițist a plătit alimentele pentru două femei și familia lor, în loc să le acuze de furt

Un polițist din SUA a plătit din banii săi mai multe alimente pentru o familie nevoiașă, în loc să acuze de furt două femei prinse în timp ce încercau să plece dintr-un magazin fără plătească mâncarea pe care voiau să le-o dea copiilor de Crăciun.

Sute de români au alergat pentru a ajuta o familie nevoiașă, fără casă
Sute de români au alergat pentru a ajuta o familie nevoiașă, fără casă

Amatorii de sport şi-au daţi sâmbăta întâlnire în Bistriţa Năsăud, la un semimaraton caritabil.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.