Câte milioane de tone de alimente aruncă românii la gunoi. Suntem printre cei mai risipitori europeni

×
Codul embed a fost copiat

România este printre țările fruntașe în ceea ce privește risipa de mâncare.

Din 89 de milioane de tone de alimente care ajung la gunoi în toată Europa, 5 milioane de tone provin de la noi.

Chiar dacă oamenii s-au speriat în pandemie, au cumpărat mai puțin și, implicit, au aruncat mai puțin, fenomenul rămâne unul alarmant.

Nicoleta are trei copii și înainte de pandemie realiza manual obiecte decorative, ca să-și suplimenteze indemnizația de handicap. Acum face măști de protecție, însă tot nu-i ajung banii. Încearcă să economisească cât poate.

Nicoleta Tilincă: „Aici am o ceapă. Și dacă n-am folosit-o toată, am pus-o la frigider și data viitoare o folosim. La iaurturi, înainte cred că luam câte opt, zece, să fie în frigider. Acuma nu mai iau atâtea. Iau doar 2-3. Când se termină, luăm altele”.

Citește și
Anunțul care îi va înfuria pe americani. Iran deschide primul său supermarket în Venezuela
Anunțul care îi va înfuria pe americani. Iran deschide primul său supermarket în Venezuela
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Și la cumpărături, oamenii și-au schimbat atitudinea.

Mai mulți cercetători din România, Macedonia de Nord și Republica Moldova au demarat un amplu proiect privind risipa alimentară, finanțat de Agenția Universitară a Francofoniei.

Asta, în condițiile în care Uniunea Europeană vrea ca până în 2030 risipa să scadă cu 50%. Adică, de la 89 de milioane de tone, la 45 de milioane de tone. Studiul, condus de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, vizează un milion de persoane și se realizează prin chestionare online.

Cristina Pocol, profesor la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca: „Câteva sfaturi, să zicem, minimale ar fi: verificarea termenului de garanție, de expirare a alimentelor, și, de asemenea, utilizarea unor rețete inovative”.

Camelia Gui, Food Waste Combat: „Trebuie să ai grijă la cum îți porționezi, la cum îți planifici mâncarea și cum ți-o depozitezi”.

Chiar dacă oamenii, speriați de o criză economică, au devenit mai responsabili în această perioadă, risipă alimentară rămâne o mare problemă. Fie că vorbim despre hypermarketuri, producători sau procesatori, toți aruncă prea multe alimente la gunoi. Mulți dintre comercianți țin marfa pe rafturi până expiră, în loc să o doneze cu câteva zile înainte. Numai anul trecut, au ajuns la incinerare peste 400.000 de tone de mâncare. Și au fost donate doar opt.

Un singur donator este luat în evidență într-un registru special, care există la Ministerul Agriculturii și în care se puteau înscrie toți comercianții. Deși avem o lege a risipei alimentare, în ultimul an de zile nu s-a schimbat mai nimic.

Iată cum arătau lucrurile înainte de pandemie.

Nicu Pavel, administrator al unui magazin social: „Ce vedeți la mine în mașină este o cantitate infimă din ce se aruncă. Din ce am văzut eu”.
Reporter: „Și toate supermarketurile fac treaba asta?”
Nicu Pavel: „Toate! Gândiți-vă, dacă nu eram noi, cu asociația asta, câtă marfă aveam la gunoi! Eu am acolo 700 de kg de brânză. Câtă lume trăiește din asta?”

Marfa a fost luată de la câteva hypermarketuri din Capitală și vândută cu 80% mai ieftin. Produsele, care au cel puțin 10 zile de valabilitate, sunt căutate de peste 600 de familii nevoiașe, care se hrănesc de aici.

Reporter: „Cam câtă marfă aduceți într-o săptămână?”
Șofer care transportă marfă la incinerare: „Zece tone pe săptămână”

Reporter: „Și cam ce produse?”
Șofer: „Lactate, carne, mezeluri”.
Reporter: „Mai mult dau la donat sau mai mult dau la distrus?”
Șofer: „Mai mult la distrus. La donații îi numeri pe degete”.

Cantități impresionante de legume, care nu mai ajung să fie comercializate, sunt aruncate direct pe câmp, lângă depozite sau în pubele.

Legea risipei alimentare nu obligă operatorii să doneze marfa rămasă, cum se întâmplă în Franța sau Cehia.

Aurel Simion, secretar de stat: „Dacă le pui undeva în față acolo eticheta verde și îi și scriu: unitate înscrisă în proiectul de rezolvare a risipei alimentare sau de diminuare a risipei alimentare, devin mai atractivi, dumnealor mai interesați. Altfel, cum pot să... dacă legea nu-l constrânge? Ce pot să-i fac? Să-i arăt că uite, bă, X este mai interesat decât tine. Moral e să te gândești și la cei săraci, cei necăjiți”.

În România, 5 milioane de tone de alimente ajung, în fiecare an, la gunoi. Suntem pe locul 9 în Europa la risipa alimentară.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Pandemia a lovit crunt în industria alimentară. Micii producători nu vor putea fi despăgubiți de stat
Pandemia a lovit crunt în industria alimentară. Micii producători nu vor putea fi despăgubiți de stat

Avem mai multe crize și facem ce putem, spune ministrul Agriculturii care anunță pentru fermieri și procesatorii de alimente ajutoare de stat care să acopere pierderile din cauza pandemiei.

Anunțul care îi va înfuria pe americani. Iran deschide primul său supermarket în Venezuela
Anunțul care îi va înfuria pe americani. Iran deschide primul său supermarket în Venezuela

O navă iraniană ce transportă alimente se apropia duminică de portul venezuelean La Guaira, urmând să aprovizioneze primul supermarket iranian din Venezuela potrivit Refinitiv Eikon şi ambasadei Iranului la Caracas.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.