Bloc construit la Constanța peste conductele de păcură ale sistemului național. Cum a fost posibil

×
Codul embed a fost copiat

Decizie în cazul blocului din Constanța care se ridică peste conductele de păcură ale sistemului național. Autoritățile au hotărât să suspende lucrările de construcție.

Comisarii Gărzii de Mediu au oprit lucrările, la finalul unei verificări la fața locului. Deși proprietarul susține că nu intenționa să construiască peste conducte, acestea se văd ieșind în malul de pământ, chiar de lângă fundație. Legea interzice orice construcție la mai puțin de cinci metri de conductele de combustibil, iar distanța nu s-a respectat, susțin autoritățile.  Mai grav este că verificările au demonstrat că documentele pe care le are constructorul nu sunt făcute conform situației din teren, dar acest lucru trebuie cercetat de procurori.


Silviu Coșa – prefectul județului Constanța: „S-a ajuns la concluzia că autorizația de construire a fost emisă în baza unor date care nu concordau cu realitatea în teren. Existența acelor conducte nu a fost semnalată se pare la momentul emiterii autorizației, întrucât aceasta a fost emisă fără să se ia în calcul faptul că acele conducte care transportă produse petroliere se găseau în proximitate.”
 
Vergil Chițac – primarului municipiului Constanța: „Am sesizat că el a schimbat soluția tehnică față de cea în baza căreia noi i-am dat aviz și soluția aceasta tehnică nu a fost avizată și de noi de la compartimentul urbanism. În momentul de față i-a expirat și autorizația și, așa cum știți, nu i-am reînnoit această autorizație. Odată cu începerea construcției am ajuns să descoperim că deja e un pericol, pentru că acele conducte sunt foarte sensibile și oricând se putea întâmpla un dezastru ecologic.”

Primăria Constanța se așteaptă ca dezvoltatorul să solicite despăgubire în instanța, mai ales că firme deținea toate autorizațiile pentru ridicarea clădirii. Contactat de reporterii Pro Tv, dezvoltatorul imobiliar s-a ferit să mai facă declarații.
 
Dezvoltator imobiliar: „Momentan, eu nu vreau să discut despre nimic, nu sunt în țară și nu vreau să discut.”

Yvette Mîrza, corespondent PRO TV: „Puteți să ne spuneți dacă veți da în judecată administrația locală sau veți face ceva pentru a primi din nou autorizație de construcție?”

Citește și
Tunel abandonat sub Constanța, cheia deblocării portului asaltat de cerealele ucrainene. A fost realizat de Anghel Saligny
Tunel abandonat sub Constanța, cheia deblocării portului asaltat de cerealele ucrainene. A fost realizat de Anghel Saligny
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dezvoltator imobiliar: „Momentan eu nu vreau să vorbesc nimic.”

Construcția care se ridica pe conductele de transport ale societății Oil Terminal a fost descoperită de mai mulți muncitori care interveneau la o avarie. Abia atunci au fost sesizate autoritățile, dar fundația blocului era deja realizată și urma ridicarea etajelor. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce au descoperit anchetatorii pe blocul care a luat foc în Constanța: Zone de relaxare cu terasă, piscină și grătar
Ce au descoperit anchetatorii pe blocul care a luat foc în Constanța: Zone de relaxare cu terasă, piscină și grătar

Incendiul izbucnit la un blocul de zece etaje construit pe malul mării, la Constanța, a scos la iveală imprudența unor locatari, care și-au amenajat terase pe acoperiș și organizau acolo petreceri cu grătare.

Tunel abandonat sub Constanța, cheia deblocării portului asaltat de cerealele ucrainene. A fost realizat de Anghel Saligny
Tunel abandonat sub Constanța, cheia deblocării portului asaltat de cerealele ucrainene. A fost realizat de Anghel Saligny

În timp ce guvernanții tot promit drumuri care în final rămân doar la nivelul de plan, în Constanța ar putea fi redeschis un tunel feroviar construit acum mai bine de 100 de ani de Anghel Saligny.

Cum se desfășoară verificarea rezistenței la cutremur a unei clădiri. Doar 2.700 de imobile din București sunt expertizate
Cum se desfășoară verificarea rezistenței la cutremur a unei clădiri. Doar 2.700 de imobile din București sunt expertizate

Premierul Ciucă le-a cerut responsabililor să verifice dacă firmele care au ridicat blocurile din Turcia prăbușite de cutremur au construit imobile și la noi.

Ciucă cere să se verifice dacă firmele implicate în construcţiile care s-au prăbuşit în Turcia au construit în România
Ciucă cere să se verifice dacă firmele implicate în construcţiile care s-au prăbuşit în Turcia au construit în România

Premierul Nicolae Ciucă a cerut, miercuri, să se verifice dacă firmele implicate în construcţiile care s-au prăbuşit la cutremurul din Turcia au construit în România.

Bucureștiul va avea un plan urbanistic actualizat la nevoile de astăzi ale orașului, după mai bine de 20 de ani
Bucureștiul va avea un plan urbanistic actualizat la nevoile de astăzi ale orașului, după mai bine de 20 de ani

După mai bine de 20 de ani, capitala va avea un plan urbanistic general actualizat la nevoile de astăzi ale oraşului. Practic, în Bucureşti s-a construit în ultimul an după reguli din 2000.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.