Academia Hagi devine complet ”verde”, până în 2030. Cum vrea să obțină energie cel mai mare fotbalist român

×
Codul embed a fost copiat

Baza Sportivă a Academiei Hagi din Constanța devine ”verde”, până în 2030. Iar schimbările se văd deja. Mașinile cu care se plimbă fotbaliștii sunt electrice, iar noul echipament este confecționat din materiale reciclabile.  

În plus, marți a fost inaugurat un nou teren de fotbal, construit doar din materiale biodegradabile. La eveniment a fost prezent și premierul Nicolae Ciucă.

- Cât la sută este talent, cât la sută e muncă?
- Hai să zicem 50-50. Talentul te prezintă
”.

Până în 2030, clubul de la malul mării își propune ca toate activitățile sale să atingă neutralitatea în privința emisiilor directe de gaze, care produc efect de seră.

Totodată, conducerea clubului vrea ca întregul consum de energie să fie asigurat din resurse proprii.

Citește și
gica hagi, sevilla, finala, europa league
Finala Europa League, Frankfurt - Rangers, ÎN DIRECT pe Pro Arena și VOYO. Gică Hagi, asaltat de scoțieni, în Sevilla
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Gheorghe Popescu, președintele Farul: ”Parcul auto este în proporție de 50% schimbat cu mașini electrice, am început instalarea stațiilor electrice astfel încât mașinile electrice să le putem încărca. În septembrie vom începe montarea a 100 kw de panouri fotovoltaice și până la finalul anului vom avea încă 100 de kw de panouri fotovoltaice”.

”Vom duce în continuare acest proiect până la capăt”

Prezent la Constanța, premierul Nicolae Ciucă a vrut să vadă cum încearcă fotbaliștii să devină „verzi”.

Nicolae Ciucă, premierul României: ”Am înțeles din acest proiect, pe de o parte, grija față de mediu, grija față de angajamentul nostru de a produce energie verde și a folosi energie verde, dar am înțeles în principal grija față de generația următoare”.

Gheorghe Hagi, manager tehnic Farul: ”Vom duce în continuare acest proiect până la capăt. Atâta timp cât putem și avem putere, o să încercăm să investim în tineri”.

Inclusiv noul echipament al sportivilor este produs din materiale reciclabile. Toate aceste schimbări au loc în cadrul proiectului „Go Green”, finanțat și de club, dar și cu fonduri europene.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Moment uluitor în timpul întâlnirii dintre Erdogan și Iohannis. Președintele Turciei s-a interesat de Gică Hagi | FOTO
Moment uluitor în timpul întâlnirii dintre Erdogan și Iohannis. Președintele Turciei s-a interesat de Gică Hagi | FOTO

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut, joi, o întâlnire bilaterală cu omologul turc, Recep Tayyip Erdogan, în marja participării la summitul NATO de la Madrid.

Finala Europa League, Frankfurt - Rangers, ÎN DIRECT pe Pro Arena și VOYO. Gică Hagi, asaltat de scoțieni, în Sevilla
Finala Europa League, Frankfurt - Rangers, ÎN DIRECT pe Pro Arena și VOYO. Gică Hagi, asaltat de scoțieni, în Sevilla

Eintracht Frankfurt - Glasgow Rangers, finala Europa League, se joacă miercuri, de la ora 22:00, pe Estadio Ramon Sanchez Pizjuan din Sevilla, ÎN DIRECT pe Pro Arena și VOYO.

Hagi împlineşte 57 ani. ”Dacă era de altă naţionalitate, ar fi primit Balonul de Aur”
Hagi împlineşte 57 ani. ”Dacă era de altă naţionalitate, ar fi primit Balonul de Aur”

Fostul internaţional Florin Răducioiu, a afirmat că fostul său coleg din Generaţia de Aur, Gheorghe Hagi, ajuns la vârsta de 57 de ani, ar fi fost recompensat cu Balonul de Aur dacă ar fi fost de altă naţionalitate.

 

 

Gheorghe Hagi,
Gheorghe Hagi, "Regele fotbalului românesc", împlineşte sâmbătă 57 de ani

Fostul căpitan şi selecţioner al echipei naţionale a României, Gheorghe Hagi, considerat "Regele" fotbalului românesc, împlineşte, sâmbătă, 57 de ani.

 

Hagi a explicat de ce a refuzat poziția de selecționer. Ce răspuns i-a dat șefului FRF
Hagi a explicat de ce a refuzat poziția de selecționer. Ce răspuns i-a dat șefului FRF

Mirel Rădoi (40 de ani) a ales să-și dea demisia după ratarea calificării la Campionatul Mondial, iar oficialii Federației Române de Fotbal îi caută în momentul de fața un înlocuitor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.