Valeriu Gheorghiţă: De vineri, cei care doresc să se vaccineze se pot prezenta direct la centrele de imunizare

Valeriu Gheorghiță
Agerpres

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că, începând de vineri, persoanele care doresc să se imunizeze se poat prezenta direct, fără programare, la centre.

"Începând de vineri, 7 mai, ne propunem să avem următoarea modalitate de prezentare la centrele de vaccinare. Pentru că vinerea se face aprovizionarea centrelor de vaccinare pe perioada zilelor de sâmbătă, duminică şi luni, foarte probabil că vom stabili următoarea modalitate: persoanele de peste 60 de ani se vor prezenta direct la centrele de vaccinare fără programare. De asemenea, restul persoanelor care doresc să se vaccineze se vor prezenta după ora 14,00 până la finalul programului, la ora 20,00, fără programare. Menţionez pentru persoanele de peste 60 ani că se pot prezenta pe tot parcursul intervalului de lucru de la 8 dimineaţa la orele 20,00", a precizat Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.

El a subliniat că prioritate vor avea persoanele programate prin platformă. "Suplimentar, în funcţie de capacitatea de vaccinare a centrului, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare. Un centru dacă are capacitate de 100 de persoane şi are 50 de persoane programate va elibera bonuri pentru 50 de persoane suplimentare care se vor prezenta. Cei care se prezintă suplimentar, eventual, pot să fie trecuţi pe o listă separată şi să se prezinte a doua sau a treia zi eşalonat în funcţie de numărul celor care se adresează centrelor de vaccinare", a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Potrivit acestuia, există posibilitatea ca această modalitate de vaccinare să crească numărul de doze irosite.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Situația campaniei de vaccinare în România. Sute de mașini, la coadă la centrul Drive Thru din Piaţa Constituţiei
Situația campaniei de vaccinare în România. Sute de mașini, la coadă la centrul Drive Thru din Piaţa Constituţiei

Un maraton de vaccinare începe marți în centre ale Ministerului Apărării din Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara, unde oamenii se pot prezenta fără programare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.