Șase copii de la o gradiniță din Buzău, confirmați cu virusul gripal

×
Codul embed a fost copiat

Șase copii de la o grădiniță din Buzău au fost confirmaţi cu virusul gripal. Educatoarele susţin că încă de săptămâna trecută mai mulţi copii au avut simptome de boală. Luni, mulţi părinţi au refuzat să-şi lase copiii la grădiniţă.

Cei mai mulţi dintre părinţi au aflat luni dimineața despre focarul de gripă de la grădiniţă. Un afiş lipit pe uşa instituţiei anunţa că nu vor mai fi primiţi copiii care au simptome respiratorii.

Au fost şi părinţi care nu i-au dus pe copii la grădiniţă de teama virusului gripal. În aceste condiţii, unele săli de clasă sunt goale, iar în altele educatoarele stau doar cu câţiva copii.

Potrivit conducerii instituţiei, cei mici vor reveni la grădiniţă doar dacă au aviz epidemiologic.

Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii a spus că în şcolile şi grădiniţele unde nu există medici care să facă triajul elevilor sau copiilor, profesorii şi educatorii sunt rugaţi să identifice micuţii cu simptome de gripă şi să-i anunţe pe părinţi.

Citește și
gripa, epidemie, camere de garda
Teama de gripă a aglomerat camerele de gardă. Condițiile în care se poate declara epidemie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, pentru că sunt din ce în ce mai multe cazuri de gripă, este recomandat triajul epidemiologic cât mai des în şcoli şi grădiniţe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Încă cinci persoane au murit din cauza gripei. Numărul deceselor a ajuns la 25
Încă cinci persoane au murit din cauza gripei. Numărul deceselor a ajuns la 25

Sunt 25 de oameni răpuşi de gripă până acum, dar, potrivit normelor sanitare, în România nu este epidemie de gripă.

Teama de gripă a aglomerat camerele de gardă. Condițiile în care se poate declara epidemie
Teama de gripă a aglomerat camerele de gardă. Condițiile în care se poate declara epidemie

Camerele de gardă ale spitalelor de urgență au fost pline în acest weekend de oameni speriați de gripă.

A 20-a victimă a gripei de tip A. Sorina Pintea: Suntem în pragul unei epidemii de gripă
A 20-a victimă a gripei de tip A. Sorina Pintea: Suntem în pragul unei epidemii de gripă

Un bărbat de 68 ani, din judeţul Galaţi, a decedat sâmbătă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi din cauza virusului gripal de tip A, subtip H 3.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.