Riscurile la care se expun cei care merg noaptea la sală. Ce e obligatoriu să facă apoi

×
Codul embed a fost copiat

După o zi încărcată la muncă, din ce în ce mai multe persoane îşi găsesc timp pentru sport abia seara. Aşa se face ca la lăsarea întunericului sălile de forţă sunt încă pline, iar oamenii trudesc din greu pentru corpul mult visat.

Trebuie însă să fim precauţi, atrag atenţia nutritioniştii, care spun că antrenamentele pot fi făcute seara, doar dacă respectăm câteva reguli de alimentaţie.

Pe Mihaela am întâlnit-o la sala la ora 21. Spune că are un proram foarte încărcat în timpul zilei şi doar după lăsarea serii poate veni la antrenament. "Lucrez la o firmă de contabilitate şi ziua se întâmplă lucrurile mari la firmă, de aceea am timp seară să vin la sală. E greu să stai la birou şi după să te apuci să faci sport dar mă simt mai bine după."

Luigi este consilier juridic la o firmă din Bucureşti şi după o zi obositoare la muncă prefera să se relaxeze, dar şi să scape de kilogramele în plus, la sală. "Nu am timp dimineaţa, încep la 8. După muncă mă duc la sală imediat. După o muncă foarte stresanta, să merg la sală după e foarte bine"

Cei care preferă să facă sport seara, după terminarea programului, trebuie să ţină cont însă şi de câteva reguli.

Citește și
La 78 de ani, nu putea să urce scările, acum e campioană la haltere. La ce a recurs femeia
La 78 de ani, nu putea să urce scările, acum e campioană la haltere. La ce a apelat femeia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

EMANUEL BINCĂ, ANTRENOR PERSONAL: "La finalul exerciţiilor să facă şi perioada de răcire. Este o perioadă de 5-10 minute în care trebuie să îşi regleze pulsul. Un mers lejer pe bandă, pe bicicletă, sau pur şi simplu tehnici de respiraţie. Dacă pleacă de aici cu un metabolism accelerat şi cu pulsul accelerat. Toată noaptea vor avea probele cu somnul"

DR. ŞERBAN DAMIAN, NUTRIŢIONIST SPORTIV: „În ceea ce priveşte partea de alimentaţie trebuie respectată acea regulă de a mânca cu o oră înainte de antrenament. De asemenea, cei care fac antrenamente solicitante trebuie să mănânce şi după ce se antrenează, chiar dacă antrenamentul a avut loc târziu. Vorbim de carne, de brânză, un lactat, un ou, ceva care să aducă ceva proteine"

Majoritatea sălilor de forţă din Bucureşti au program până aproape de miezul nopţii, iar câteva sunt deschise non-stop. Pentru un abonament, cu antrenor personal, puteţi scoate din buzunar până la 1000 de lei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Obsesia pentru fitness a făcut-o să poarte haine pentru copii. Cum a fost posibil
Obsesia pentru fitness a făcut-o să poarte haine pentru copii. Cum a fost posibil

O femeie a ajuns să cântărească aproximativ 30 de kilograme, după ce pasiunea sa pentru exerciții fizice s-a transformat în obsesie.

La 78 de ani, nu putea să urce scările, acum e campioană la haltere. La ce a apelat femeia
La 78 de ani, nu putea să urce scările, acum e campioană la haltere. La ce a apelat femeia

O bătrânică din Statele Unite arată că este... în putere chiar şi la 81 de ani.

Sfaturile unui model de 63 de ani cu privire la îmbătrânire
Sfaturile unui model de 63 de ani cu privire la îmbătrânire

Nu văd rostul discuţiilor privitoare la îmbătrânire. Trebuie să admitem faptul că timpul nostru este limitat pe Pământ, a precizat Yazemeenah Rossi, un model in varsta de 63 de ani, pentru Bussines Insider.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.