Răspândirea virusului Sars-Cov-2 în România a intrat pe o pantă descendentă

×
Codul embed a fost copiat

Răspândirea virusului Sars-Cov-2 a intrat pe o pantă descendentă. Numărul infectărilor este la aproape jumătate față de acum o lună, însă este adevărat că s-au făcut mai puține teste.

În ultimele 24 de ore, 3.800 de români au aflat că s-au infectat cu Sars-Cov-2, după prelucrarea a jumătate din numărul de teste lucrat în mod normal, adică aproximativ 16.900.

În spitalele care tratează pacienţi cu COVID-19 sunt acum circa 9.900 de bolnavi, iar peste 1.200 sunt la terapie intensivă. Din păcate, acest număr se menţine mare şi constat.

În ultimele ore, 111 români şi-au pierdut viaţa după ce au fost diagnosticaţi cu Covid.

Autorităţile susţin însă că ne aflăm pe o pantă descendentă a infectărilor şi dau ca exemplu luna trecută, când săptămânal erau 60 de mii de infectări, comparativ cu săptămâna trecută, când am ajuns la 35 de mii. În documentul oficial nu e precizat faptul că şi numărul de teste a scăzut cu aproximativ 20% faţă de acum câteva luni, când se prelucrau chiar şi 36 de mii de teste.

Citește și
coronavirus
Țara care impune un al treilea lockdown, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pentru că acest trend să se menţină e important să respectăm regulile: nu ieşiţi în grupuri mai mari de şase persoane, nu circulaţi între 23 şi 5 dimineaţa, nu organizaţi petreceri sau alte evenimente private şi purtaţi masca în spaţiile publice, atât în interior, cât şi în exterior.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum încearcă doctorii și asistentele să aducă spiritul sărbătorilor în spitalele din țară
Cum încearcă doctorii și asistentele să aducă spiritul sărbătorilor în spitalele din țară

Mii de medici din toate spitalele care tratează pacienți cu COVID vor petrece Crăciunul departe de familii. După aproape 10 luni de pandemie sunt epuizați, dar privesc cu speranță spre anul care vine.

Țara care impune un al treilea lockdown, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID
Țara care impune un al treilea lockdown, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID

Țara care impune un al treilea lockdown, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.