Anunț despre obligativitatea purtării măștii de protecție. Rafila recomandă masca, dar nu garantează că va da rezultate

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, recomandă populaţiei să poarte mască de protecţie în spaţiile închise aglomerate şi în mijloacele de transport pentru a limita răspândirea epidemiei de COVID-19.  

Cu toate acestea, Rafila consideră că o eventuală impunere a acestei măsuri nu va da rezultatele aşteptate.

„Ministerul Sănătăţii nu are la dispoziţie această pârghie (de impunere a obligativităţii măştii sanitare - n.r.). Aşa cum am mai afirmat, mai ales că este o perioadă extrem de călduroasă, este bine să existe o participare a populaţiei la acest efort de limitare a răspândirii. Ea se poate face printr-o măsură foarte simplă, prin utilizarea măştii în spaţiile închise aglomerate sau în mijloacele de transport în comun. Am văzut chiar exemple din partea unor persoane care s-au hotărât să le folosească. Cred că este un mesaj puternic, pentru ca oamenii să înţeleagă că, dacă se protejează pe ei, protejează şi pe ceilalţi. Trebuie să avem un anumit tip de solidaritate şi responsabilitate. Introducerea obligativităţii s-ar putea să nu dea rezultatele scontate dintr-un motiv foarte simplu - masca dacă este purtată incorect este inutilă. Important nu este doar să porţi masca, ci să o porţi corect. Este greu să stabileşti puncte de control din cinci în cinci metri ca să verifice cineva chestia asta", a declarat Rafila, marţi, într-o conferinţă de presă, conform Agerpres. 

Centre de vaccinare în unități sanitare

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că în viitorul apropiat vor fi deschise centre de vaccinare în unităţi sanitar.

"În perioada următoare, vom pregăti legislaţia necesară pentru ca în unităţi sanitare, nu centrele acelea de vaccinare care au fost anterior, deci în unităţi sanitare să existe centre de vaccinare. Am dori să pregătim, şi asta este un lucru foarte important, campania din această toamnă, pentru că, dacă acum există un interes redus pentru vaccinare având în vedere specificul vaccinului, în toamnă, când vor deveni disponibile doze dintr-un vaccin adaptat, ne-am dori să fie cât mai mulţi concetăţeni care să se poată vaccina şi lucrul acesta trebuie facilitat", a declarat Rafila.

Citește și
Rafila
Rafila anunță că numărul cazurilor de COVID-19 va creşte până la mijlocul lunii august: Putem vorbi de valul şase
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

El i-a încurajat pe medicii de familie să participe la campania de vaccinare anti-COVID, amintind de mărirea proporţiei de pierderi acceptabile la 50%.

Bilanț coronavirus

Peste 12.000 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 7.398 mai multe faţă de ziua anterioară.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Alexandru Rafila explică în ce mod vor fi folosiţi banii din PNRR în domeniul sănătăţii
Alexandru Rafila explică în ce mod vor fi folosiţi banii din PNRR în domeniul sănătăţii

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a explicat cum vor fi folosiţi banii din PNRR în domeniul sănătăţii, la capitolul spitale.

Rafila anunță că numărul cazurilor de COVID-19 va creşte până la mijlocul lunii august: Putem vorbi de valul şase
Rafila anunță că numărul cazurilor de COVID-19 va creşte până la mijlocul lunii august: Putem vorbi de valul şase

Numărul de infectări cu virusul SARS-CoV-2 va creşte până la mijlocul lunii august, potrivit estimărilor făcute de Ministerul Sănătăţii, a declarat, marţi, ministrul Alexandru Rafila.

Rafila: Creșterea numărului de cazuri de Covid în România va dura circa 4-5 săptămâni
Rafila: Creșterea numărului de cazuri de Covid în România va dura circa 4-5 săptămâni

Încep să se complice lucrurile, în plan sanitar. Autorităţile anunţă că aproape 15 mii de români au făcut Covid în ultima săptămână, iar numărul infectărilor va fi în creștere, avertizează chiar Ministrul Sănătății.

Ministrul Sănătății: Aproape 15.000 de cazuri noi de Covid-19, în ultima săptămână
Ministrul Sănătății: Aproape 15.000 de cazuri noi de Covid-19, în ultima săptămână

Aproximativ 15.000 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus s-au înregistrat săptămâna trecută, dublu faţă de perioada similară anterioară, a anunţat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă.  

De ce alte boli sufereau pacienții din România care s-au îmbolnăvit de variola maimuței
De ce alte boli sufereau pacienții din România care s-au îmbolnăvit de variola maimuței

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că până în prezent, în România, au fost identificate 14 cazuri de variola maimuţei, el precizând că mulţi dintre pacienţi sunt oameni care au contacte intime întâmplătoare.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.