Motivele pentru care fumătorii sunt vulnerabili în fața noului coronavirus

fumat
Getty

Fumătorii sunt în grupa de risc din două motive, potrivit OMS.

Organizația Mondială a Sănătății a plasat fumătorii în grupele de risc, din două motive. Unul ține de comportamentul de a fuma și unul de condiția de sănătate generală.

Comportamentul de a fuma crește transmiterea comunitară. OMS descrie că, atunci când fumați, degetele se ating de țigară. Apoi, țigara vine în contact cu buzele și e mai mare riscul de contaminare de la mână la gură. Așa poate crește transmiterea comunitară.

Tot Organizația Mondială a Sănătății spune că fumătorii sunt în risc mai mare de a ajunge la pneumonie severă, cu necesitatea de a fi intubați!

De ce sunt fumătorii sunt vulnerabili în fața noului coronavirus?
 

Alveolele pulmonare, locul unde are schimbul de gaze din plămâni, sunt apărate de celule imunitare numite macrofage. Fac un fel de cetate în jurul micilor bule prin care respirați.

Citește și
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, criticată cu privire la noul coronavirus
OMS, acuzată că a alertat prea târziu lumea cu privire la coronavirus, estimează un miliard de cazuri până în iunie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În cazul fumătorilor, macrofagele sunt ocupate, permanent, să distrugă gudroanele din fumul din țigară. Și nu pot!

”La fumător, celulele imunitare, numite macrofage, sunt epuizate si fumătorul cade ușor pradă virusului SARS-CoV-2”, spune prof. univ. dr. Grigore Mihăescu, profesor titular al disciplinelor Microbiologie generală, Imunobiologie, Imunologie clinică și Virologie medicală, Departamentului de Botanică şi Microbiologie al Facultății de Biologie a UB.

”În cazul în care noul coronavirus ajunge până la alveole și acestea nu sunt apărate de macrofage, așa cum se întâmplă în cazul fumătorilor, vasele de sânge devin permeabile, componenta lichidă a sângelui iese din ele și ajunge direct în alveolele pulmonare”, spune prof. univ. dr. Grigore Mihăescu, profesor titular al disciplinelor Microbiologie generală, Imunobiologie, Imunologie clinică și Virologie medicală, al Facultății de Biologie a UB.

Alveolele pulmonare sunt destinate schimbului de gaze cu mediul exterior, sunt capabile să primească doar gaz. În cazul pneumoniei severe virale ele sunt inundate cu sângele pacientului!

Apare insuficiența respiratorie și pacientul are nevoie de ventilație mecanică.

În acest moment, organismul încearcă cu toate forțele să se apere. Și produce inflamație puternică, exagerată.

”Apare așa numita furtună de citokine, adică o reacție inflamatorie atât de puternică, situată lângă alveolele pulmonare, care nu mai lasă plămânul să își îndeplinească funcția. În secțiile de terapie intensivă, pacienții primesc medicație care să reducă această furtună de citokine!”
, spune prof. dr. Veronica Lazăr, profesor titular Microbiologie generală și medicală, Imunobiologie, Facultatea de Biologie, Universitatea din București.

Andreea Groza

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus. Cum arată o unitate de terapie intensivă din Coreea de Sud
Coronavirus. Cum arată o unitate de terapie intensivă din Coreea de Sud

Organizația Mondială a Sănătății a îndemnat o lume întreagă să invețe din experiența celor care au trecut deja prin lupta crâncenă cu noul virus, un exemplu de urmat este Coreea de Sud.

OMS, acuzată că a alertat prea târziu lumea cu privire la coronavirus, estimează un miliard de cazuri până în iunie
OMS, acuzată că a alertat prea târziu lumea cu privire la coronavirus, estimează un miliard de cazuri până în iunie

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) este acuzată că a dat prea târziu alerta în cazul coronavirusului. Pe de altă parte, OMS estimează un miliard de cazuri de contaminare până în iunie.

Mesajul OMS pentru tineri:
Mesajul OMS pentru tineri: "Nu sunteţi invincibili, acest virus vă poate conduce la spital"

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat vineri că numărul persoanelor bolnave de COVID-19 a ajuns la 210.000 în toată lumea, potrivit EFE.

Ce fel de măști nu protejează împotriva infecției cu coronavirus. Anunțul OMS
Ce fel de măști nu protejează împotriva infecției cu coronavirus. Anunțul OMS

Organizația Mondială a Sănătății și alte instituții internaționale de sănătate publică menționează foarte clar că măștile fabricate manual sau din pânză/ bumbac/ tifon nu protejează împotriva infecției cu coronavirus.

Avertismentul OMS. De ce ar trebui să renunțăm la fumat în timpul pandemiei de coronavirus
Avertismentul OMS. De ce ar trebui să renunțăm la fumat în timpul pandemiei de coronavirus

Organizația Mondială a Sănătății pune accent pe renunțarea la fumat, în această perioadă. Oficialii prezintă, într-un raport, posibilele legături dintre acest obicei și infecții precum cea cu noul coronavirus.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.