Medicul Virgil Musta: La noi, prea putini au înţeles marele atu pe care îl au: vaccinul!

Virgil Musta n-a avut reacții adverse la vaccin, deși este alergic: ”Reduce la zero riscul de boală severă și de mortalitate”
Inquam/ Virgil Simonescu

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara face un apel, printr-o postare pe Facebook, la vaccinare, ”chiar dacă mai târziu”.

Acesta atrage atenţia că România şi Bulgaria se află la coada clasamentului privind rata vaccinării împotriva COVID-19.

”România şi Bulgaria la coada clasamentului privind rata vaccinării. Numărul mare de cazuri zilnice din acest val 4, dar mai ales numărul mult prea mare de persoane infectate cu SARS-CoV-2 care necesită spitalizare şi terapie intensivă la noi în ţară, nu este deloc întâmplător. Majoritatea persoanelor din mai toate ţările europene au înţeles pur-şi-simplu faptul că acum chiar avem o armă puternică la îndemână şi trebuie doar să o folosim. Asta au facut, iar efectele se văd foarte clar, exprimate într-un număr foarte mic de persoane care fac forme severe sau care decedează, sistemele lor sanitare nu mai sunt sub presiune, ceea ce le permite să gestioneze deja mult mai bine pandemia. La noi, din diverse motive, prea putini au înţeles marele atu pe care îl au acum la îndemână: vaccinul!”, a scris Virgil Musta pe Facebook.

Medicul a explicat că avem disponibile, în România, toate vaccinurile împotriva COVID-19 şi a recomandat vaccinarea.

”Avem avantajul de a avea disponibile şi la noi în ţară toate vaccinuri aprobate de către organismele internaţionale abilitate (Pfizer, Moderna, Vaxzevria-AstraZeneca şi Johnson&Johnson). Pe oricare dintre acestea le alegeţi, vă veţi proteja de forme critice de boală. Avem şi doua vaccinuri disponibile pentru copii de peste 12 ani (Pfizer si Moderna), oricare dintre ele poate fi de mare ajutor pentru protejarea copiilor, pentru a putea merge la şcoală, fizic si le recomand pe ambele fără reţineri pentru vaccinarea copiilor. Avem chiar şi posibilitatea unei a treia doze (Pfizer sau Moderna) pentru persoanele vulnerabile sau pentru oricine a făcut ultima doză în urmă cu mai mult de 6 luni. Recomandarea mea este să folosiţi măcar acum vaccinul pentru a vă proteja, chiar dacă mai târziu, după cum spune şi vorba din bătrâni “Mai bine mai târziu decât niciodată”! Numai împreună vom reuşi!”, a mai scris Musta.

Citește și
Covid 19
Ce restricții au persoanele nevaccinate în localitățile cu rata de peste 6 la mie. Magazinele se închid la 22:00
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cu ce vaccin putem face doza a treia. Recomandările medicului Valeriu Gheorghiță
Cu ce vaccin putem face doza a treia. Recomandările medicului Valeriu Gheorghiță

Medicul Valeriu Gheorghiţă, care coordonează campania naţională de vaccinare anti-COVID, afirmă că săptămâna viitoare va primi a treia doză de vaccin, el alegând serul Pfizer, cu care a fost, de altfel, vaccinat în luna ianuarie a acestui an.

Ce restricții au persoanele nevaccinate în localitățile cu rata de peste 6 la mie. Magazinele se închid la 22:00
Ce restricții au persoanele nevaccinate în localitățile cu rata de peste 6 la mie. Magazinele se închid la 22:00

În premieră de la debutul pandemiei de Covid, persoanele nevaccinate nu mai pot merge la restaurante, terase, cinematografe, nunți sau botezuri, dacă trăiesc în localități cu rata de infectare de peste 6 la mie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.