La 3 ani şi jumătate de la Colectiv, barocamera de la Floreasca tot nu funcționează

×
Codul embed a fost copiat

La trei ani şi jumătate de la Colectiv, barocamera pentru tratarea marilor arşi, de la Spitalul Floreasca, tot nu funcţionează. Între timp, statul român a mai cumpărat 4 barocamere mobile, în valoare de cinci milioane de euro.

Deocamdată, ele sunt folosite doar pentru recuperarea scafandrilor, pentru că nu există medici pregătiţi să le folosească şi pentru marii arşi. În camerele hiperbare, pacienţii cu arsuri, dar şi alte leziuni sau intoxicaţii cu monoxid de carbon, s-ar putea vindeca mai repede.

Cele patru barocamere au intrat în dotarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, printr-un proiect uriaş prin care s-au cumpărat şi alte echipamente, în valoare totală de 35 de milioane de euro. Echipamentele medicale sunt mobile, amplasate în patru tiruri şi au fost distribuite la pompierii din Constantă, Mureş, Iaşi şi Timişoara.

Cum funcționează baro-camera

 

De îndată ce un pacient intră în barocameră, presiunea aerului se ridică şi automat în plămânii lui intră o cantitate mai mare de oxigen. Asta ajută corpul pacientului să lupte cu bacteriile şi să regenereze mult mai uşor ţesuturile.

Citește și
Petru Șușcă
Managerul Spitalului Județean Cluj: ”La noi nu se pot trata pacienți mari arși”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Răniţii cu arsuri nu au primit încă îngrijiri în aceste camere hiberbarice de ultima generaţie.

Raed Arafat, secretar de stat MAI: "Aici pot să intre bolnavii arşi, intoxicaţiile cu monoxid de carbon, că am avut destule. Şi mai sunt alte indicaţii specifice în care camera poatre fi solicitată şi poate chema o echipă la spitalul care a solicitat-o, stă acolo şi pacientul este asistat în camera respectivă."

Nu am ajuns încă în acest stadiu din cauză că medicii nu au fost pregătiţi până acum să folosească barocamera, deşi proiectul a fost început din 2016.

Raed Arafat, secretar de stat MAI: Aici am avut o întârziere. Dar acum suntem destul de avansaţi pentru a începe cursurile de pregătire cu Marina Italiană.

Reporter: În cât timp estimaţi că vor fi folosite barocamerele?

Raed Arafat: În cursul acestui an sigur.

Vor fi aleşi 22 de medici de la AŢI şi UPU din oraşele în care sunt amplasate barocamerele mobile, dar şi de la spitalul Floreasca, pentru a face timp de 4 luni cursuri cu pompierii de la Marina Italiană.

Vestită barocameră de patru milioane de lei de la Spitalul Floreasca nu funcţionează nici măcar acum. Motivul? Reprezentanţii spitalului ne-au transmis că nu poate fi instalată.

Deşi am solicitat un punct de vedere conducerii spitalului, nu am primit lămuriri. Inaugurată cu fast ca un mijloc revoluţionar de tratare a pacienţilor cu arsuri grave, în realitate barocamera nu a fost niciodată folosită. Ea a costat peste 3 milioane de lei, potrivit unui raport al Ministerului Sănătăţii. A fost deschisă însă o anchetă.

Medicul Ioan Lascar şi foşti şefi din Spitalul Floreasca sunt acuzaţi de procurorii DNA că au cumpărat echipamentului medical cu 50% mai scump, decât preţul pieţei. Printre alţii, profesorul Lascar a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu la Tribunalul Bucureşti.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Familia lui Jean Chelba a ajuns în stradă. Casa în care locuiau 3 oameni, vândută de executori
Familia lui Jean Chelba a ajuns în stradă. Casa în care locuiau 3 oameni, vândută de executori

Familia lui Jean Chelba, unul dintre părinții de la ”Colectiv”, a ajuns în stradă, după ce locuința a fost vândută de un executor judecătoresc din cauza unei datorii mai vechi.

Managerul Spitalului Județean Cluj: ”La noi nu se pot trata pacienți mari arși”
Managerul Spitalului Județean Cluj: ”La noi nu se pot trata pacienți mari arși”

Managerul Spitalului Județean Cluj, Petru Șușcă, a atras atenția, marți, asupra faptului că unitatea medicală pe care o conduce nu poate să facă față unei eventuale solicitări de a trata marii arși.

Povestea primului rănit cu arsuri grave, salvat în România datorită donațiilor
Povestea primului rănit cu arsuri grave, salvat în România datorită donațiilor

Medicul Dan Grigorescu, șeful Secției de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă a Spitalului Județean Brașov, a anunțat că s-a reușit salvarea și recuperarea primului pacient cu arsuri grave datorită unor dotări medicale cumpărate din donații.

Memorialul Colectiv, batjocorit cu mesaje electorale: „Este o lipsă de empatie”. FOTO
Memorialul Colectiv, batjocorit cu mesaje electorale: „Este o lipsă de empatie”. FOTO

Memorialul amenajat în fața clubului Colectiv, pentru victimele incendiului din 30 octombrie 2015, a fost batjocorit. Pe soclul în formă de semisferă și pe altar au apărut stickere cu un mesaj electoral.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.