Haos în spitale de sărbători, din lipsă de personal. Ar putea fi chemați medici din afară

×
Codul embed a fost copiat

Perioada sărbătorilor a fost un nou test, imposibil de trecut de sistemul nostru sănătate. Mulţi doctori şi-au luat concediu, aşa că în unele spitale, gărzile au rămas neacoperite.

Din această cauză, celelalte unităţi sanitare au fost asaltate de pacienţi, sau bolnavi în stare gravă au fost puşi pe linia de aşteptare. Este şi cazul unui băieţel născut la Cluj cu o malformaţie cardiacă. În ţară, doar doi chirurgi îl pot opera şi ambii erau plecaţi. Abia luni copilul a fost consultat şi diagnosticat.

Ştefan s-a născut pe 2 ianuarie iar părinţii lui au aflat atunci că are o gravă problemă cardiacă, dar şi că în toată România doar doi doctori îl pot opera, unul din Cluj, altul din Târgu Mureş. Din păcate amândoi erau în acel moment vacanţă.

Marius Zoltan, tatăl copilului: "Astăzi, copilul nostru a fost examinat de medicii specialişti care au venit pentru el din concediu şi cu ajutorul Ministerului Sănătăţii. Dar lucrurile sunt mai complicate''.

Adrian Molnar: "S-a constatat că suferă de o malformaţie mult mai gravă va avea nevoie de 3 operaţii este posibil ca prima să aibă loc mai devreme în următoarele zile, medicul Chira a venit din concediu şi este dispus să vină să îl opereze săptămâna acesta."

Citește și
pacienti
La o simplă tuse, părinții își duc copiii la urgențe. Medicii se plâng și că sunt agresivi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

O altă variantă ar fi ca băieţelul să fie operat într-o clinică privată din Sibiu, unde medici români şi englezi fac, programat, astfel de intervenţii.

Lipsa chirugilor cardiaci pentru copii reprezintă o problemă la nivel naţional. În capitală, numai la spitalul Marie Curie vin în fiecare lună doctori din Italia, în urma unui parteneriat încheiat cu Ministerul Sănătăţii.

Emanuel Ungureanu vicepreședintele Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaţilor: "Am făcut un apel public şi medicii s-au mobilizat. Noi, în România, avem o problemă pe chirurgie pediatrică. S-au scos doar şapte locuri şi avem un minus pe acest segment''.

Există însă o explicaţie.

Dr. Alin Niculescu: ''Cei care au interes în această zonă de malformaţii cardice vin să se formeze şi au nevoie chiar şi de 10 ani ca poată să facă întreaga patologie. E o criză de specialişti... nu e vorba doar de chirurg, ai nevoie și de perfuzioniști''.

Sistemul de sănătate se confruntă însă cu o lipsă de personal în toate specialităţile lucru resimţit din plin în perioada sărbătorilor, când medicii şi-au luat vacanţă.

Bolnavii au stat cu orele în sălile de aşteptare ale unităţilor de primiri urgenţe sau au fost trimişi către alte spitale pentru că s-au sistat operaţiile.

Conform legislaţiei, rezidenţii pot asigura gărzi doar sub supravegherea unui medic specialsit sau primar. În secţia de terapie intensivă a spitalului Victor Babeş este un singur medic primar, iar când acesta este în concediu, bolnavii sunt trimis la Institutul Matei Balş. Aşa s-a întâmplat în perioada acestor sărbători.

Pline au fost şi camerele de gardă de la Grigore Alexandrescu, Floreasca sau Spitalul Universitar. Ministrul Sănătăţii spune însă că managerii de spital ar fi trebuit să aprobe concediile doctorilor astfel încât să nu apară astfel de probleme.

Sorina Pintea: ''Am analizat şi noi ce s-a întâmplat şi vom lua măsuri inclusiv la modul de repartizare a sumelor."

În acest moment avem nevoie de 15.000 de medici.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
În premieră în România, un spital dă în judecată o pacientă, pentru un mesaj pe Facebook
În premieră în România, un spital dă în judecată o pacientă, pentru un mesaj pe Facebook

Premieră în România. Spitalul județean de urgență din Bistrița Năsăud își dă în judecată o fostă pacientă pentru calomnie. Femeia a fost internată în spital și, pentru că a fost nemulțumită de tratamentul primit, i-ar fi jignit pe medici pe Facebook.

La o simplă tuse, părinții își duc copiii la urgențe. Medicii se plâng și că sunt agresivi
La o simplă tuse, părinții își duc copiii la urgențe. Medicii se plâng și că sunt agresivi

Unităţile de primiri urgenţe din ţară sunt asaltate de pacienţii care zilele acestea au fost lipsiţi de ajutorul medicilor de familie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.