Cum a evoluat pandemia de Covid-19 în Europa de la începutul verii

evoluție COVID Europa
CNCAV

Comitetul de coordonare a vaccinării a prezentat, joi, concluziile unui studiu despre evoluția Covid-19 în Europa de la începutul verii.

Astfel, numărul infectărilor cu noul coronavirus a început o creştere bruscă în săptămâna 25 a anului, respectiv finalul lunii iunie, ajungând la 2/3 din magnitudinea valului precedent.

Cu toate acestea, atât internările în ATI, cât şi decesele sunt mult scăzute comparativ cu valul anterior. CNCAV precizează că, până în prezent, 47% din populaţia Europei a fost vaccinată cu cel puţin o doză.

”Harta se referă la incidenţa numărului de cazuri, respectiv la diferenţa procentuală a numărului de cazuri a ultimelor 14 zile raportat la numărul de cazuri a 14 zile precedente acestora descărcată în 20.07.2021 (rata de creştere / scădere din 2 în 2 săptămâni).

Graficele reprezintă evoluţia numărului de cazuri noi de infecţie, de internări în ATI şi decese raportate la 1 milion de persoane din săptămânile 7 până la 29, respectiv 27 (internări ATI) ale anului 2021”, a transmis CNCAV.

Citește și
Japonezii cer anularea Jocurilor Olimpice, pe fondul creșterii cazurilor de COVID
Japonezii cer anularea Jocurilor Olimpice, pe fondul creșterii cazurilor de COVID
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Specialiştii precizează că au fost evidenţiate cu albastru şi bleu ţările în care cazurile stagnează sau chiar scad, însă după cum se poate vedea sunt din ce în ce mai puţine.

Cu roz – roşu se evidenţiază ţările în care a apărut o creştere a numărului de cauzri, chiar până la 200% (roşu închis).

”Sunt evidenţiate, prin cadrane, evoluţiile din săptămâna 25 pentru fiecare situaţie şi pot fi observate:

-cazurile noi de infecţie au început o creştere abruptă din săptămâna 25, ajungând la ~ 2/3 din magnitudinea valului precedent;
-atât internările în ATI, cât şi decesele sunt mult scăzute comparativ cu valul anterior”, a mai tansmis CNCAV, citat de News.ro. 

Potrivit specialiştilor, media cazurilor noi din săptămâna 29, comparativ cu săptămâna cu media cazurilor din varful valului anterior, este la aproximativ 60% ( ~2/3).

De asemenea, media cazurilor internate în ATI a săptămânii 27 reprezintă 6% din media cazurilor noi aferente saptămânii 27, respectiv 10% din media cazurilor noi aferente săptămânii 25 (2 săptămâni în urmă, când a început creşterea valului).

Media deceselor din săptămâna 29 reprezintă 0.7% din media cazurilor noi aferente saptămânii 29, respectiv 2% din media cazurilor noi aferente săptămânii 25 (4 săptămâni în urmă, când a început creşterea numărului de cazuri);

Potrivit CNCAV, până în 20.07.2021, în Europa au fost vaccinate cu doza 1 47% persoane şi cu doza 2 36%.

Iată concluziile transmise de specialiști: 

- vaccinurile reduc considerabil riscul de spitalizare;

-vaccinurile reduc considerabil riscul de deces;

-vaccinurile împreună cu măsurile de protecţie non-farmaceutice sunt principala cale de a limita efectele pandemiei.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Gheorghiță: În toamnă am putea avea peste 1.500 de cazuri de COVID pe zi
Gheorghiță: În toamnă am putea avea peste 1.500 de cazuri de COVID pe zi

Numărul cazurilor de COVID este în creștere în ultimele două săptămâni, mai ales în rândul tinerilor, a spus Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Japonezii cer anularea Jocurilor Olimpice, pe fondul creșterii cazurilor de COVID
Japonezii cer anularea Jocurilor Olimpice, pe fondul creșterii cazurilor de COVID

Pregătirile sunt în toi la Tokyo, acolo unde vineri are loc deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice.

OMS: Varianta Delta a coronavirusului va fi predominantă în lunile următoare
OMS: Varianta Delta a coronavirusului va fi predominantă în lunile următoare

Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că varianta Delta, foarte contagioasă şi şi care se află deja la originea a mai mult de trei sferturi din cazurile noi de Covid în numeroase ţări mari, va fi predominantă în lunile următoare, citează AFP.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.