Covid, gripă, bronşiolită, o „triplă epidemie” fără precedent îngrijorează medicii din întreaga lume. Șase copii au murit

×
Codul embed a fost copiat

La noi, situația este îngrijorătoare în spitalele de pediatrie. Specialiștii vorbesc despre o triplă epidemie: de gripă, Covid și un virus respirator.

Tot mai mulți copii ajung la camerele de gardă și au nevoie de oxigen. La fel de greu este și în alte țări. În Marea Britanie, șase copii au murit în ultima săptămână, după ce s-au infectat cu un streptococ.

Medicii de la noi, în alertă

Rezemați de perete, cu copiii bolnavi în brațe, pe jumătate adormiți, câțiva părinți așteptau să le vină rândul la consultație, la unitatea de primiri urgențe de la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală. Alții se plimbau agitați prin încăpere, în speranța că vor fi chemați mai repede. În medie, timpul de așteptare a fost de patru ore. Un bărbat spune că și-a adus copilul la urgențe la ora 19. A reușit să treacă de triaj, dar până la consultație a stat mult.

Adrian Dața, părinte: Am intrat la soție să îi las o sticlă de apă și m-am uitat pe monitor să văd prioritatea copilului. Am observat 120 de minute. După care am mers și am vorbit cu domnul care s-a ocupat de triajul copilului și mi-a spus că nu prezintă o urgență și că ăla e timpul pe care noi trebuie să îl așteptăm”.

Și la Spitalul Victor Gomoiu, holurile erau pline. Pe tabela de la urgențe, timpul de așteptare ajungea și la patru ore și 20 de minute. Imediat cum s-a lăsat seara, pacienții au început să apară, câte unul nou la câteva minute.

Citește și
proteste china
Prețul pe care îl plătesc chinezii care au protestat împotriva regimului Xi Jinping: amprentați, fotografiați și scanați
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Este la fel în majoritatea spitalelor din țară. Medicii spun că în ultimele săptămâni s-au confruntat cu valuri mari de copii care nu pot respira, au stări de greață ori febră mare și tușesc continuu. Nu toate cazurile sunt de urgențe, însă unii părinți se sperie și vin imediat la medic.

Iustina Stan, medic primar pediatru:În perioada noiembrie - martie e un val de îmbolnăviri cu virus sincițial respirator, ceea ce se întâmplă și la noi. Poate puțin mai agresiv decât eram noi obișnuiți, dar asta este o problemă în toată lumea. Trebuie urmărite mai ales stările de alarmă. Nu poate mânca, tușește non-stop, respiră cu dificultate sau respira foarte repede. În acele cazuri trebuie să se prezinte la camera de gardă, la primiri urgențe”.

Dacă simptomele sunt mai ușoare, iar copiii sunt vioi, medicii recomandă o supraveghere atentă și multe lichide pentru cei mici.

„Tripla epidemie” îngrijorează specialiștii din multe țări

Specialiștii vorbesc despre o „triplă epidemie”: de Covid, bronșiolită și gripă. În Marea Britanie, în numai o săptămână, streptococul A, care poate provoca infecţii uşoare sau fatale, a curmat viața a șase copii.

Părinte: Să-ți vezi copiii murind, să treci prin asta ca părinte, e atât de greșit. E groaznic. Mi-a schimbat viața pentru totdeauna. Vreau doar ca micuța mea să se întoarcă acasă”.

Iar în Germania, medicii spun că se confruntă cu cel mai rău val de viroze din ultimii 30 de ani.

Dr. Ștefan Arens: Acum, situația e mult mai tensionată decât ce am experimentat în ultimii câțiva ani. Îmi sunt cunoscute valurile cu virusul respirator sincițial, din mulții ani de muncă pe care îi am, le avem în fiecare an, dar nu îmi amintesc să fi avut un val ca acesta vreodată”.

Iar în Statele Unite, unele spitale nu mai au paturi pentru copiii bolnavi.

Dr. Van Gucht, medic virusolog:Recomandările și măsurile pe care le-am luat împotriva Covid funcționează și pentru virusul respirator sincițial. Ventilație bună, aerisire, stați acasă când sunteți bolnavi, purtați mască în mijloacele de transport publice. Ele protejează împotriva Covid, dar și împotriva virusului respirator sincițial”.

Pe lângă prudență, medicii recomandă și vaccinarea.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Politico: Viktor Orban a folosit datele COVID ale maghiarilor pentru a impulsiona campania electorală
Politico: Viktor Orban a folosit datele COVID ale maghiarilor pentru a impulsiona campania electorală

Un raport al Human Rights Watch arată că partidul premierului maghiar Viktor Orban a folosit datele cetățenilor care s-au înscris la vaccinul anti-COVID-19 pentru a răspândi mesajele de campanie înaintea alegerilor din Ungaria, din aprilie 2022.

Prețul pe care îl plătesc chinezii care au protestat împotriva regimului Xi Jinping: amprentați, fotografiați și scanați
Prețul pe care îl plătesc chinezii care au protestat împotriva regimului Xi Jinping: amprentați, fotografiați și scanați

Protestele din China față de restricțiile Covid au fost zădărnicite de prezența masivă a poliției în multe orașe, mai ales în Beijing și Shanghai.

Polițiștii din China au ieșit în număr mare pe străzi pentru a descuraja populația să protesteze față de măsurile anti Covid
Polițiștii din China au ieșit în număr mare pe străzi pentru a descuraja populația să protesteze față de măsurile anti Covid

În China polițiștii au ieșit în număr mare pe străzi pentru a descuraja populația să-și mai arate nemulțumirea față de măsurile anti Covid. Pentru moment, revoltele s-au mai potolit.

Nou record de cazuri zilnice de COVID în China. Beijingul înăsprește restricțiile în toată ţara
Nou record de cazuri zilnice de COVID în China. Beijingul înăsprește restricțiile în toată ţara

China a raportat vineri un nou record de infecţii zilnice cu COVID-19, pentru a doua zi consecutiv depăşind 30.000 de cazuri, în timp ce oraşele din întreaga ţară aplică măsuri şi restricţii pentru a controla focarele de infecţie, relatează Reuters.

 

China, record de cazuri zilnice de COVID, de la începutul pandemiei. S-a depășit vârful din aprilie
China, record de cazuri zilnice de COVID, de la începutul pandemiei. S-a depășit vârful din aprilie

China a înregistrat cel mai mare număr de cazuri zilnice de Covid de la începutul pandemiei, în ciuda măsurilor stricte luate de autorități pentru a combate virusul Sars-Cov-2.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.