Cei vaccinați cu Johnson & Johnson ar putea avea nevoie de rapel din cauza variantei Delta

vaccin
Getty

Persoanele vaccinate cu serul Johnson & Johnson ar putea avea nevoie de un rapel cu un vaccin ARNm al Pfizer/BioNTech sau Moderna, din cauza prevalenţei tot mai mari a variantei Delta a coronavirusului, conform unor experți americani.

Unii experţi au spus că au făcut ei înşişi acest lucru, chiar şi fără date publicate care să arate dacă această combinaţie între două vaccinuri diferite este sigură şi eficace şi fără sprijinul autorităţilor de reglementare americane, transmite Reuters.

Discuţiile au la bază îngrijorările privind gradul de protecţie oferit de vaccinul J&J faţă de varianta Delta a coronavirusului, descoperită prima oară în India şi care circulă în prezent pe scară largă în multe ţări, notează News.ro.

Delta, care este asociată şi cu o formă de boală mai severă, ar putea deveni rapid versiunea dominantă a virusului în Statele Unite, a avertizat directorul Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), Rochelle Walensky.

Nu există date substanţiale care să arate cât de multă protecție oferă vaccinul J&J împotriva noii variante. Cu toate acestea, studiile din Marea Britanie arată că două doze din vaccinurile Pfizer / BioNTech sau AstraZeneca (AZN.L) protejează mai mult împotriva variantei decât una singură.

Citește și
Vaccin
Doar 25% din populația eligibilă s-a vaccinat în România. Tulpina indiană poate deveni dominantă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Andy Slavitt, fost consilier senior pentru pandemie al preşedintelui american Joe Biden, a menţionat această ideea pe podcastul său.

Cel puţin o jumătate de duzină de experţi importanţi în boli infecţioase au declarat că autorităţile de reglementare americane trebuie să abordeze problema în scurt timp.

”Nu există nicio îndoială că persoanele care primesc vaccinul J&J sunt mai puţin protejate împotriva bolii” decât cei care primesc două doze din celelalte vaccinuri, a spus dr. Michael Lin, profesor la Stanford.

Totuși, CDC nu recomandă rapeluri, iar consilierii agenţiei au declarat, într-o şedinţă publică, că nu există încă dovezi semnificative ale scăderii protecţiei împotriva vaccinurilor.

Jason Gallagher, expert în boli infecţioase la Şcoala de Farmacie a Universităţii Temple, a primit recent o doză de vaccin Pfizer la clinica de vaccinuri din Philadelphia, unde a administrat vaccinuri.

El a fost inoculat cu vaccinul J&J într-un studiu clinic din luna noiembrie.

Gallagher a spus că este îngrijorat de datele din Marea Britanie care arată o eficacitate mai mică împotriva variantei Delta pentru persoanele care au primit o doză de vaccin.

"În timp ce situaţia a devenit mult mai bună în SUA, varianta Delta care se răspândeşte ... şi preluarea rapidă în SUA pare puţin mai îngrijorătoare în ceea ce priveşte infecţiile contractate de persoanele vaccinate cu o doză unică de vaccin. Aşa că am făcut pasul", a spus el.

Daca numărul cazurilor Delta va crește, ar trebui să se ia decizii cu absenţa rezultatelor studiilor, spun experții

Cazurile, internările şi decesele au scăzut în Statele Unite, 56% din populaţia adultă fiind complet vaccinată.

J&J a anunţat că testează în laborator dacă răspunsul imun la vaccin este capabil să neutralizeze varianta Delta, dar nu sunt disponibile încă date.

Ambele vaccinuri ARNm au prezentat rate de eficacitate de aproximativ 95% în studiile mari din SUA, în timp ce vaccinul J & J a fost eficace în proporţie de 66% în prevenirea fomelor moderate şi până la severe ale Covid-19, la nivel global, atunci când au circulat variante mai contagioase.

Dr. Angela Rasmussen, cercetător la Organizaţia pentru vaccinuri şi boli infecţioase a Universităţii din Saskatchewan, a declarat pe Twitter că a primit o doză de vaccin Pfizer în această săptămână, după ce s-a vaccinat cu J&J în aprilie.

Rasmussen, care a refuzat să fie intervievat, i-a încurajat pe americanii care au primit vaccinul J&J să discute cu medicii lor despre o posibilă o a doua doză.

”Dacă locuiţi într-o comunitate cu o vaccinare globală scăzută, v-aş sugera să luaţi în considerare acest lucru”, a scris ea pe Twitter.

Expertul în vaccinuri dr. Peter Hotez, de la Colegiul de Medicină Baylor, a scris într-un tweet că adăugarea unei a doua doze de J&J sau a unuia dintre vaccinurile ARNm ar putea oferi o protecţie mai largă, ”dar avem nevoie de date şi îndrumări CDC-FDA”.

Institutul Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase din SUA (NIAID) desfăşoară un studiu pentru a determina necesitatea suplimentarării tuturor vaccinurilor autorizate în prezent cu o doză de vaccin Moderna.

Dr. John Beigel, cercetător la NIAID, a declarat pentru Reuters că agenţia speră să aibă aceste date până în septembrie, pentru a ajuta la informarea deciziilor autorităţilor de reglementare cu privire la rapeluri.

Atâta timp cât numărul cazurilor rămâne scăzut în Statele Unite, persoanele vaccinate cu vaccinul J&J ar trebui să aştepte mai multe date, a spus el.

În cazul în care infecţiile cauzate de variantele Delta şi spitalizările cresc semnificativ, a mai spus el, ”atunci ar trebui să se ia decizii cu absenţa datelor. Dar în acest moment cred că este potrivit să aştepte”, consideră Beigel.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
În timp ce românii nu mai sunt interesați de vaccin, în Republica Moldova oamenii stau cu sutele la coadă
În timp ce românii nu mai sunt interesați de vaccin, în Republica Moldova oamenii stau cu sutele la coadă

Sute de oameni stau sâmbătă la coadă la maratonul de vaccinare organizat în Chișinău. Mulți au venit încă de vineri noapte pentru fi siguri că vor prinde o doză de vaccin anti-Covid. Moldova folosește în special seruri rusești și chinezești.

Doar 25% din populația eligibilă s-a vaccinat în România. Tulpina indiană poate deveni dominantă
Doar 25% din populația eligibilă s-a vaccinat în România. Tulpina indiană poate deveni dominantă

Tulpina indiană va deveni dominantă la nivel global, pentru că este mult mai contagioasă decât celelalte variante ale virusului, susțin oficialii din sănătate.

OMS: Problemele de contaminare a vaccinurilor Johnson &Johnson nu afectează distribuirea lor globală
OMS: Problemele de contaminare a vaccinurilor Johnson &Johnson nu afectează distribuirea lor globală

Problemele de contaminare detectate la o unitate de producţie de vaccinuri anti-COVID-19 din SUA, care au determinat distrugerea a milioane de doze de vaccin fabricate de Johnson & Johnson, nu afectează distribuirea globală a acestor produse.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.