Cât ajung să dureze anticorpii împotriva COVID. Persoanele la care răspunsul imunitar este mai puternic

coronavirus
Getty

Anticorpii împotriva coronavirusului SARS-CoV-2 pot dura până la 12 luni la peste 70% dintre pacienţii care s-au recuperat de COVID-19, potrivit unui studiu publicat de cercetători chinezi, preluat de mass-media locale și citat de Agerpres.

Studiul relevă că vaccinarea poate "restrânge efectiv răspândirea" coronavirusului, având în vedere că oferă un răspuns imunitar similar modului în care organismul uman generează anticorpi împotriva virusurilor vii.

Cercetarea a fost realizată de o filială a companiei farmaceutice Sinopharm - care produce două dintre vaccinurile aprobate de guvernul chinez - şi de Centrul de Cercetare Translaţională şi Medicină al Universităţii Jiaotong, din Shanghai.

Pentru acest studiu au fost prelevate 1.800 mostre de plasmă convalescentă de la 869 de persoane care s-au recuperat de COVID-19 după 12 luni de la infectarea lor la Wuhan, oraşul unde s-a detectat primul focar mondial de coronavirus în decembrie 2019.

Cercetătorii au verificat prezenţa şi cantitatea în aceste mostre de RBDIgG, un tip de anticorp ce indică nivelul de imunitate împotriva virusului.

Citește și
dinozauri
Descoperire inedită despre dinozauri. S-ar fi aflat în declin cu mult timp înainte de impactul dintre Pământ și un asteroid
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Anticorpii, stabili până în a 12-a lună

 

Potrivit rezultatelor, la 9 luni de la boală anticorpii s-au redus cu 64,3 % faţă de nivelul când pacienţii au contractat virusul dar au rămas stabili până în luna a 12-a.

Răspunsul imunitar a fost mai puternic la bărbaţi decât la femei în primele etape ale infecţiei, însă diferenţa s-a estompat şi a dispărut cu totul după 12 luni.

De asemenea, persoanele din categoria de vârstă 18 - 55 de ani au dezvoltat nivele mai ridicate de anticorpi.

Potrivit Grupului Naţional de Biotehnologie din China - filiala Sinopharm care l-a desfăşurat - este vorba de cel mai extins studiu dintre cele realizate până acum pentru a verifica continuitatea răspunsului imunitar la pacienţii recuperaţi de COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Studiu: Vaccinul Pfizer este eficient în proporție de 70 % împotriva variantei Delta de Covid
Studiu: Vaccinul Pfizer este eficient în proporție de 70 % împotriva variantei Delta de Covid

Vaccinul Pfizer anti COVID este eficient în proporție de 70 % împotriva noii variante ultra-contagioase Delta. Aceasta este concluzia unui nou studiu de la Universitatea Ebraică din Israel, potrivit Times of Israel.

Descoperire inedită despre dinozauri. S-ar fi aflat în declin cu mult timp înainte de impactul dintre Pământ și un asteroid
Descoperire inedită despre dinozauri. S-ar fi aflat în declin cu mult timp înainte de impactul dintre Pământ și un asteroid

Dinozaurii se aflau deja în declin cu mult timp înainte de impactul dintre Pământ şi un asteroid care a dus la dispariţia lor, în urmă cu 65 de milioane de ani, potrivit unui studiu publicat marţi, relatează AFP.

Pfizer studiază siguranţa unei a treia doze de vaccin împotriva noilor tulpini de Covid-19
Pfizer studiază siguranţa unei a treia doze de vaccin împotriva noilor tulpini de Covid-19

Pfizer efectuează un studiu de evaluare a siguranţei unei a treia doze de vaccin anti-COVID-19 de consolidare, care să fie eficace împotriva noilor tulpini, a declarat marţi directorul general al Pfizer Spania, Sergio Rodriguez, potrivit agenţiei EFE.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.