Analiza cazurilor recente de Covid-19 în România. Ce vârste au cei mai mulți pacienți

spital

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a publicat, la 8 septembrie 2020, raportul săptămânal de supraveghere COVID-19 pentru intervalul 31 august-6 septembrie 2020.

Astfel, până la 6 septembrie 2020, 94,9% dintre decese aveau comorbidităţi asociate, 80,4% din totalul deceselor au survenit la persoane de peste 60 de ani, iar 60% dintre acestea erau întâlnite la bărbaţi, conform raportului publicat pe site-ul www.cnscbt.ro, citat de Agerpres.

Raportul săptămânal al CNSCBT cuprinde statistici COVID-19 actualizate până la 6 septembrie 2020 cu privire la ponderea cazurilor şi a deceselor pe grupe de vârstă, ponderea îmbolnăvirilor pe judeţe, caracteristicile cazurilor confirmate şi ale deceselor în funcţie de sex, vârstă, comorbidităţi etc. Analiza este realizată în baza a 95.897 de cazuri confirmate şi 3.926 decese, conform sursei citate.

Ponderea cazurilor confirmate şi a deceselor pe judeţe

 

În săptămâna 31 august- 6 septembrie, 34,4% din totalul cazurilor s-au înregistrat în municipiul Bucureşti şi în judeţele Bacău, Iaşi, Bihor şi Prahova.

Citește și
Test covid
Coronavirus România, 8 septembrie. 1.136 noi infectări și 41 de decese raportate în ultimele 24h
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

De asemenea, 31% din totalul deceselor au fost înregistrate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Iaşi, Argeş, Maramureş şi Timiş.

În opt judeţe şi Municipiul Bucureşti se înregistrează o rată de incidenţă cumulată de peste 100 de cazuri la 100.000 locuitori, mai notează Raportul CNSCBT. Totodată, unul din 19 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical.

Ponderea cazurilor confirmate pe categorii de vârstă

 

Referitor la cazurile confirmate în funcţie de vârstă, cel mai mare procent este asociat, şi după intervalul 31 august- 6 septembrie, la următoarele categorii:

- 40-49 ani (aproximativ 23%)
- 50-59 ani (aproximativ 20%)
- 30-39 de ani şi 60-69 ani (aproximativ 14%, respectiv 13% din cazuri)

Grupele de vârstă cel mai puţin afectate de noul coronavirus:

- 0-9 ani (cca 2,5%)
- 10-19 ani (cca 3,5 %)
- peste 80 de ani (aproximativ 5%)
- 70-79 ani (7,5%)
- 20-29 ani (8%)

Ponderea deceselor pe categorii de vârstă


Analiza deceselor până la 6 septembrie 2020 indică faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 70-79 ani şi 60-69 ani şi peste 80 de ani sunt cele mai afectate: aproximativ 29% (70-79 ani), 27% (60-69 ani) şi aproximativ 24% (peste 80 de ani).

Grupa de vârstă 50-59 ani are un procent de decese de aproximativ 13%, în timp ce persoanele din categoria 40-49 ani au un procent de mortalitate considerabil mai mic (de cca 5%).

Procentele de mortalitate corespunzătoare grupelor de vârstă 20-29 de ani (cca 1%) şi 30-39 de ani (cca 2%) erau, la 6 septembrie, sub 5%.

Caracteristicile cazurilor confirmate: procentul de persoane vindecate era de 53,5% la 6 septembrie 2020


Dintre cele 95.897 cazuri analizate până la 6 septembrie, 46,5% (44.562 persoane) erau de sex masculin, 1,7% erau cazuri de import (1.620), iar 5,2% (4.973) erau reprezentate de personal sanitar.

Vârsta medie a persoanelor infectate cu COVID-19 era, până la data menţionată, de 48 de ani, mai informează raportul. Numărul de persoane vindecate era, la data analizei, de 53,5% (51.313 persoane).

Caracteristicile deceselor: vârsta medie a deceselor - 70 de ani

 

Până la 6 septembrie 2020, vârsta medie a persoanelor decedate era de 70 de ani, 60% fiind de sex masculin (2.354 persoane).

O mare parte dintre persoanele decedate avea cel puţin o comorbiditate: afecţiuni cardiovasculare (68%), diabet (33,7%), afecţiuni neurologice (22,5%), afecţiuni renale (19,3%), obezitate (18,7%), afecţiuni pulmonare (14,4%), neoplasm (12%), altele (19,4%), relevă Raportul CNSCBT.

Ponderea cazurilor confirmate pe grupe de vârstă şi sex

 

În ceea ce priveşte ponderea îmbolnăvirilor pe grupe de vârstă şi sex, se observă că, atât la femei, cât şi la bărbaţi, cele mai afectate grupe de vârstă sunt 40-49 ani (aproximativ 23% la femei şi 20% la bărbaţi) şi 50-59 ani (aproximativ 21% la femei şi 20% la bărbaţi).

Ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex

 

Referitor la ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex, cele mai multe decese la femei erau asociate, până la data amintită, cu grupele de vârstă 70-79 ani (cca 30%), peste 80 de ani (aproximativ 28%) şi 60-69 ani (aproximativ 26%).

La bărbaţi, categoriile de vârstă cele mai afectate de decese erau 70-79 de ani (cca 29%) şi 60-69 ani (cca 28%); grupa de vârstă peste 80 de ani era afectată în proporţie de aproximativ 22%, până la 6 septembrie 2020, conform www.cnscbt.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Situația COVID-19 pe județe. Bucureștiul depășește pragul de 250 de noi cazuri de infectare
Situația COVID-19 pe județe. Bucureștiul depășește pragul de 250 de noi cazuri de infectare

Municipiul Bucureşti (257) şi judeţele Ilfov (63), Braşov (44), Iaşi (44) şi Timiş (40) sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, informează, marţi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Coronavirus România, 8 septembrie. 1.136 noi infectări și 41 de decese raportate în ultimele 24h
Coronavirus România, 8 septembrie. 1.136 noi infectări și 41 de decese raportate în ultimele 24h

Coronavirus România, 8 septembrie. Până marți, pe teritoriul României au fost confirmate 97.033 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID–19). În ultimele 24 de ore au fost raportate 1.136 noi infectări.

Spania, prima țară europeană care depășește 500.000 de cazuri de Covid-19. Părinții nu vor să-și trimită copiii la școală
Spania, prima țară europeană care depășește 500.000 de cazuri de Covid-19. Părinții nu vor să-și trimită copiii la școală

Spania a depășit oficial pragul de cinci sute de mii de cazuri confirmate de Covid-19, fiind prima țară europeană care atinge acest bilanț.

Şeful OMS: „Aceasta nu va fi ultima pandemie
Şeful OMS: „Aceasta nu va fi ultima pandemie"

Lumea ar trebuie să se pregătească pentru următoarea pandemie, spune directorul General al OMS, în condițiile în care actuala pandemie de coronavirus este departe de a se fi încheiat.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă