Vasile Dîncu: Pensia militară este o pensie ocupaţională, de stat, iar cea mai mică este 1.052 de lei

dancu

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a vorbit, joi, despre reforma pensiilor speciale, că „s-a încercat ca de fapt după pensiile militare să se ascundă pensiile speciale, să spună că toţi suntem o apă şi un pământ, ceea ce nu e adevărat”.

El a precizat că pensia militară este o pensie ocupaţională, de stat, iar cea mai mică este 1.052 de lei. Nu putem să tăiem pensiile doar pentru că un om a stat 50 de ani în Armată şi are o pensie mare, a mai spus ministrul.

Asta este o abordare ideologică, în care s-a încercat ca de fapt după pensiile militare să se ascundă pensiile speciale, să spună că toţi suntem o apă şi un pământ. Nu e adevărat, în tot sistemul NATO, în tot sistemul european, există mai multe sisteme de pensii, în ceea ce priveşte pensiile militare. Sisteme asemănătoare cu al nostru există în foarte multe ţări în care se stabileşte pe za unor criterii, modul în care se calculează pensia. La noi, pensiile militare nu sunt stabilite după criteriul acesta, că se aleg nu ştiu câte salarii sau la alegere”, a spus ministrul Apărării, la Digi24, citat de News.ro.

Vasile Dîncu a arătat că sistemul de pensii al militarilor este foarte inegalitar. „Avem un proiect, în Parlament, care ar trebui să i se dea drumul mai repede, dar politic s-a ţinut acolo din2021, dacă nu mă înşel, modificarea legii 223, din 2015, prin care înercăm să egalizăm, să facem, un sistem de pensii previzibil”, a afirmat el.

Citește și Vasile Dîncu abia citește un text în engleză, la Bruxelles. Cum a reacționat Mircea Geoană. VIDEO

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Dîncu a spus că „ne uităm şi la nivelul pensiilor şi la modul în care au foate calculate”, dar sunt „pensii care vin dintr-o carieră previzibilă, de la 14 ani, când intră în liceul militar, până la pensie, când trebuie să ştie că nu are voie să facă o serie de lucruri, nu are voie să facă afaceri în timpul vieţii, nu poate decât la 30 de ani să fie maxim căpitan, cu un salariu destul de mic”, în timp ce eu, ca civil, am dreptul să fac orice.

Dîncu: „Nu avem pensii speciale”

Sistemul nostru de pensii este plătit din bugetul MApN, este 17% din bugetul Ministerului Apărării, deci nu implică într-un fel bugetul naţional şi, pe de altă parte, această bornă, acest reper, din PNRR, nu este unul care să fi fost necesar, pentru că a fost stabilit doar ca o garanţie că vom putea plăti împrumutul de 14 miliarde, din PNRR. Asta era ideea de reformă”, a spus Vasile Dîncu, precizând că nicio ţară nu are această reformă în PNRR.

Întrebat ce pensii speciale există în MApN, Vasile Dîncu a răspuns: „Nu avem pensii speciale, pensiile militare toate sunt, în afară de pensiile din justiţie, care se calculează după un alt nivel, justiţia militară, ei sunt vârful şi la noi”.

Dîncu a spus că nu ştie câte pensii depăşesc salariul preşedintelui, de 14.000 de lei. „Oricum, nu avem noi pensii atât de mari, peste salariul preşedintelui sau pensii foarte mari. Pensia cea mai mică la noi este de 1.052 de lei (..) la 25 de ani de vechime”, a mai arătat el.

Vasile Dîncu a mai spus că „pensia militară este o pensie ocupaţională, de stat, care are nişte formule de calcul care s-au schimbat de-a lungul timpului şi de aceea sistemul a devenit inegal”.

Nu putem să tăiem pensiile doar pentru că un om a stat 50 de ani în Armată şi are o pensie mare, în momentul acesta, când a ajuns la bătrâneţe, statul i-a asigurat pe 50 de ani de carieră. Avem oameni care s-au pensionat, din conducerea Ministerului, care aveau 46 de ani de carieră. Sunt oameni care au 45. Şi în momentul acesta, noi să stabilim că pensia este prea mare şi să îi tăiem pensia. Pentru că pensia lui este o pensie de stat”, a mai comentat Dîncu.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Câți foști angajați M.A.I. au pensii de peste 4000 de lei. Precizările ministrului Bode
Câți foști angajați M.A.I. au pensii de peste 4000 de lei. Precizările ministrului Bode

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, joi, că în urma parcurgerii articolului 215 din PNRR, referitor la reforma sistemului public de pensii, nu a tras concluzia că face referire la pensiile militare.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.