Tăriceanu: Iohannis sa-şi sune prietenii politici ca să facă rost de măşti şi halate

Calin Popescu Tariceanu
Agerpres

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, îi recomandă preşedintelui Klaus Iohannis să îşi sune "prietenii politici" pentru a face rost de măşti şi halate pentru "cei din prima linie".

 

"În loc să dea sfaturi din confortul Palatului Cotroceni sau de la reşedinţa din Vila Lac, mai bine ar pune mâna sa-şi sune prietenii politici, dacă îi mai are, ca să facă rost de măşti şi halate pentru cei din prima linie.

Sau să vorbească cu firmele afectate de criză şi să-şi convingă ciracii din Guvern să treacă la muncă şi să nu mai mimeze că lucrează. Sau să fie alături de doctorii şi personalul medical care cad unul câte unul la datorie. Asta ar trebui să facă un preşedinte care îşi iubeşte cu adevărat poporul", a scris luni Tăriceanu pe Facebook, potrivit Agerpres.

Potrivit lui Tăriceanu, Iohannis nu a spus "aproape nimic" în mesajul său de luni.

Citește și
Lothar Wieler, președintele Institutului Robert Koch
Germania anunță că rata de infectare pare să încetinească
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Dispărut de câteva zile, astăzi a apărut la TV domnul Iohannis. Să ne spună aproape nimic. După ce acum vreo lună ne spunea să mergem la anticipate pentru că este doar o răceală şi nu se întâmplă nimic, astăzi a venit să ne spună că virusul poate fi mortal. Mesajele unui preşedinte către naţiune sunt importante şi decisive, mai ales în cazul unei crize. Asta dacă ocupantul celei mai înalte funcţii este cu adevărat preşedintele naţiunii şi nu doar al partidului care l-a promovat. Domnul Iohannis, prin obsesia de a avea Guvernul lui, judecătorii lui, procurorii lui, Parlamentul lui, a devenit doar preşedintele unei minorităţi din PNL. El nu mai este nici măcar al celor care l-au ales în urmă cu doar 4 luni", a adăugat Tăriceanu.

El a amintit de perioada în care preşedintele Constantinescu a decretat starea de urgenţă.

"Mai ţineţi minte cum s-a comportat preşedintele Emil Constantinescu după ce a decretat starea de urgenţă când cu minerii? Primul lucru pe care l-a făcut a fost să se ducă la punctul de comandă din Ministerul de Interne şi nu a plecat de acolo până când lucrurile nu au revenit la normal şi democraţia a fost repusă în drepturi. Cam asta înseamnă un preşedinte care îşi iubeşte poporul cu adevărat şi nu doar voturile lui", a mai scris Tăriceanu.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus România, LIVE UPDATE 23 martie. Al șaptelea deces, confirmat. Pacienții care nu prezintă urgențe vor fi externați
Coronavirus România, LIVE UPDATE 23 martie. Al șaptelea deces, confirmat. Pacienții care nu prezintă urgențe vor fi externați

Coronavirus România, LIVE UPDATE 23 martie. Toți pacienții care nu prezintă urgențe vor fi externați din spitale. În România au fost confirmate 576 de cazuri de coronavirus, dintre care 7 pacienți decedați. 

Germania anunță că rata de infectare pare să încetinească
Germania anunță că rata de infectare pare să încetinească

Agenţia guvernamentală pentru controlul bolilor din Germania a afirmat, cu un optimism precaut, că rata de creştere a cazurilor de coronavirus pe teritoriul ţării pare să încetinească.

Mesajul viral al unui primar din Italia.
Mesajul viral al unui primar din Italia. "Cretinilor, staţi în casă, lumea moare". VIDEO

Primarul micului oraş Gualdo Tadino, din provincia Perugia din Italia a postat un filmuleț pe Facebook, în care insista asupra importanței respectării restricților, în contextul pandemiei de coronavirus.

Coadă la magazinele de arme din Ungaria. ”Vindem de cinci ori mai mult”, spun comercianții
Coadă la magazinele de arme din Ungaria. ”Vindem de cinci ori mai mult”, spun comercianții

Maghiarii stau la coadă pentru a cumpăra arme. Se tem că se va instaura dezordinea socială, pe fondul răspândirii pandemiei de coronavirus

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.