Surse: Ludovic Orban va demisiona marţi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

Ludovic Orban , despre candidature la președinția României: ”Nu scot din calcul această perspectivă”
Agerpres

Fostul lider al Partidului Naţional LIberal, Ludovic Orban îşi va da înregistra demisia, marţi, din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, după ce iniţial şi-a înaintat-o preşedintelui PNL Florin Cîţu, au declarat surse liberale pentru News.ro.

După înregistrarea oficială, la forul legislativ, demisia lui Ludovic Orban va fi efectivă şi va fi demarată procedura pentru alegerea unui noi preşedinte al Camerei Deputaţilor. Orban şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor inainte de Congresul PNL, el precizând că, dacă va pierde şefia partidului, se va retrage şi din funcţia deţinută în Parlament.

Ulterior, pe 27 septembrie, după Congresul PNL, Ludovic Orban a transmis demisia semnată la sediul PNL, către preşedintele partidului, Florin Cîţu. Orban atrăgea atenţia, atunci, că dacă ar înregistra demisia la Parlament, există riscul ca PNL să piardă şefia acestei Camere şi dădea ocazia noii conduceri liberale să negocieze şi pentru păstrarea acestui post, odată cu negocierile pentru formarea noului Guvern.

Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere

Ce prevede Regulamentul Camerei Deputaţilor Potrivit Articolului 20 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Preşedintele Camerei Deputaţilor este ales pe durata mandatului Camerei, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordine alfabetică, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de grupurile parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales preşedinte al Camerei Deputaţilor candidatul care a întrunit votul majorităţii deputaţilor. Dacă nici un candidat nu a întrunit, după două tururi, votul majorităţii deputaţilor, se organizează noi tururi de scrutin, în urma cărora va fi declarat preşedinte al Camerei Deputaţilor candidatul care a obţinut majoritatea voturilor deputaţilor prezenţi, în condiţiile întrunirii cvorumului prevăzut la art. 67 din Constituţia României, republicată.

Calitatea de preşedinte al Camerei Deputaţilor sau cea de membru al Biroului permanent încetează în urma demisiei, a revocării sau a pierderii calităţii de deputat.

Citește și
Ludovic Orban
41 de parlamentari PNL vor ca Ludovic Orban să redevină premierul României
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ludovic Orban: Dacă-l va desemna premier pe Florin Cîţu, Iohannis va încălca o decizie a CCR
Ludovic Orban: Dacă-l va desemna premier pe Florin Cîţu, Iohannis va încălca o decizie a CCR

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban consideră că preşedintele Klaus Iohannis ar încălca Constituţia, dacă l-ar desemna premier tot pe Florin Cîţu.

41 de parlamentari PNL vor ca Ludovic Orban să redevină premierul României
41 de parlamentari PNL vor ca Ludovic Orban să redevină premierul României

După demiterea Guvernului Cîțu, 41 de parlamentari liberali au emis o scrisoare deschisă în care îl propun premier pe Ludovic Orban.

Ludovic Orban:
Ludovic Orban: "Soluţia este simplă, refacerea coaliţiei de guvernare, cu actori politici credibili"

Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, a declarat, după succesul moţiunii de cenzură, că singura soluţie este refacerea coaliţiei de guvernare, precizând că PNL, USR-PLUS și UDMR trebuie să se aşeze la masa negocierilor.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă