Dragnea, interviu din închisoare. A fost citat de DNA pentru vineri în dosarul Teldrum

Liviu Dragnea
Pro TV

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a anunţat, într-un interviu acordat din detenţie fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, că vineri a fost citat la DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă calitatea de inculpat în dosarul Tel Drum, scrie News.ro. 

”Mâine sunt citat la DNA în dosarul cu Tel Drum care brusc, după 3 ani, este pus din nou pe tapet, cu puţin timp înainte de campania electorală. Să se discute despre acest dosar în care - şi dacă mă întrebi de ce sunt acuzat, sincer nu ştiu. Era vorba despre două drumuri făcute cu fonduri europene. Drumurile există. Eu sunt acuzat că în timpul mandatului meu s-au făcut două drumuri importante din judeţul ăla”, a declarat Dragnea într-un interviu acordat din închisoare fostei sale consiliere Anca Alexandrescu. Fostul lider PSD a vorbit la postul de televiziune Realitatea Plus, din spatele gratiilor.

El se consideră nevinovat şi crede că va fi folosit în contextul campaniei electorale.

”Pe citaţie scrie că mă cheamă să-mi aducă la cunoştinţă calitatea de inculpat. Sigur o să fiu folosit, e străvezie strategia, e limpede. Nu s-a operat demult în dosarul ăsta. M-au condamnat total nevinovat, m-au adus aici, ah, gata, Domne, l-am scos din viața politică, e suficient”, a afirmat Dragne

El mărturisește că nu urmărește presa și muncește foarte mult la atelierul auto de la penitenciarul Rahova.

Citește și
OMS
OMS, despre accelerarea pandemiei în Europa: "Va împinge sistemul la capătul prăpastiei"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Ceva treabă pe la garaj pe la Rahova, mai o mașină de reparat, mai o sudură, de făcut o scară, o poartă. Sunt bine, n-am probleme, nici probleme de sănătate. M-am tăiat la o mână, a trecut, s-a reparat”, a mai spus Dragnea.

Dosarul lui Dragnea

 

Fostul președinte al PSD a fost încarcerat în 27 mai anul trecut pentru trei ani și șase luni în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Copilului Teleorman.

În noiembrie 2017, Liviu Dragnea a fost pus sub urmărire penală sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanţi ai firmei Tel Drum.

Potrivit procurorilor DNA, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri. Grupul iniţiat în anul 2001 are ca principal scop obţinerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice , prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, spun procurorii DNA. Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a dat publicităţii la acel moment un comunicat, menţionând că DNA a subliniat rolul OLAF şi amintind că Oficiul a recomandat recuperarea fondurilor în acest caz şi începerea acţiunii judiciare. Directorul instituţiei consideră că este vorba despre un exemplu perfect de colaborare pozitivă cu atorităţile naţionale.

ANP: Comunicările online din detenţie au caracter confidenţial; supravegherea - exclusiv vizuală

 

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a revenit, joi, cu o nouă precizare cu privire la comunicările online din detenţie, menţionând că acestea se fac cu programare, au caracter confidenţial şi că supravegherea este exclusiv vizuală.

"În conformitate cu prevederile art. 66 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, persoanele private de libertate au posibilitatea de a accesa, în vederea menţinerii unei legături constante cu membrii de familie sau alte persoane, comunicările online (via Skype), în baza unei programări prealabile. Conform art. 136 din HG nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 şi art. 159 din Ordinul nr. 4800/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind siguranţa locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, comunicările online au caracter confidenţial, asigurându-se supravegherea exclusiv vizual, pe toată perioada acordării dreptului", arată ANP într-un comunicat.

Reprezentanţii instituţiei adaugă faptul că întreruperea acordării dreptului la comunicare online se poate face doar în situaţia constatării unui comportament necorespunzător - 'care periclitează starea de ordine şi disciplină, de către persoana privată de libertate şi interlocutor/i, ori în situaţia nerespectării identităţii interlocutorilor (verificarea identităţii interlocutorului/ interlocutorilor se realizează la momentul efectuării conexiunii, prin validarea datelor menţionate în cererea de acordare a dreptului)'.

ANP a solicitat documentarul în baza căruia a fost aprobată exercitarea dreptului

 

 

În continuare, în contextul dezbaterilor publice care vizează modalitatea de acordare a unei comunicări online la nivelul unei unități penitenciare subordonate, Administrația Națională a Penitenciarelor a solicitat administrației locului de deținere documentarul în baza căruia a fost aprobată exercitarea dreptului. Demersul vizează verificarea aspectelor de legalitate, prin raportare la prevederile actelor normative care reglementează acordarea dreptului la comunicări online, a transmis ANP.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Nelu Tătaru face apel la populație înaintea noului set de măsuri de relaxare, pregătit pentru 1 iulie
Nelu Tătaru face apel la populație înaintea noului set de măsuri de relaxare, pregătit pentru 1 iulie

Este o zi care ar trebui să ne dea tuturor de gândit. 460 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au raportat autoritățile.

OMS, despre accelerarea pandemiei în Europa:
OMS, despre accelerarea pandemiei în Europa: "Va împinge sistemul la capătul prăpastiei"

Numărul noilor cazuri de coronavirus este în creştere în Europa, a avertizat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) care a atras atenţia asupra stării sistemului de sănătate.

Remdesivir, primul tratament împotriva Covid-19 autorizat de Agenția Europeană a Medicamentului
Remdesivir, primul tratament împotriva Covid-19 autorizat de Agenția Europeană a Medicamentului

Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat autorizarea condiționată de punere pe piață a medicamentului Remdesivir pentru tratarea adulților și copiilor de peste 12 ani bolnavi de Covid-19, a anunțat joi Agenția.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.