Surse: Dan Barna a fost desemnat candidatul comun la prezidenţiale al Alianţei USR PLUS

Dacian Ciolos, Dan Barna
Inquam Photos / George Calin

Surse politice au declarat vineri pentru Știrile Pro Tv că liderul USR Dan Barna a fost desemnat candidatul comun la alegerile prezidenţiale al Alianţei 2020 USR PLUS, iar Dacian Cioloş va fi candidatul la funcţia de prim-ministru.

Negocierile dintre cele două formațiuni au convenit asupra acestui tandem, deși cei de la PLUS sunt conștienți de faptul că deocamdată nu au o majoritate parlamentară care să le asigure funcția de premier, în cazul în care Dan Barna va câștiga alegerile prezidențiale.

Pe de altă parte, USR va avea pe 3 august o adunare în cadrul căreia Dan Barna va fi validat drept candidat la alegerile prezidențiale din partea celor două formațiuni, USR și PLUS.

Tot pe 3 august are loc și congresul PSD, în cadrul căruia social-democrații își vor stabili candidatul care se va lupta cu actualul președinte Klaus Iohannis.

Viorica Dăncilă, preşedintele PSD, a declarat că va demisiona de la conducerea partidului în cazul în care candidatul social-democraţilor la alegerile prezidenţiale nu va intra în turul al doilea.

Citește și
Pro Romania, Victor Ponta, Adrian Tutuianu
Ţuţuianu: Pro România trebuie să desemneze candidat propriu la prezidenţiale
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Viorica Dăncilă: ”Dorinţa noastră este să câştigăm alegerile prezidenţiale”
Viorica Dăncilă: ”Dorinţa noastră este să câştigăm alegerile prezidenţiale”

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, joi, că decizia ca partidul să aibă candidat propriu la alegerile prezidenţiale a fost luată în Comitetul Executiv cu majoritate de voturi, și nu a fost decizia sa.

Ţuţuianu: Pro România trebuie să desemneze candidat propriu la prezidenţiale
Ţuţuianu: Pro România trebuie să desemneze candidat propriu la prezidenţiale

Vicepreşedintele Pro România, senatorul Adrian Ţuţuianu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, că Pro România trebuie să desemneze candidat propriu la prezidenţiale.

Dăncilă promite că va demisiona dacă PSD nu va intra în turul 2 la prezidențiale
Dăncilă promite că va demisiona dacă PSD nu va intra în turul 2 la prezidențiale

Premierul Viorica Dăncilă, preşedintele PSD, a declarat luni că va demisiona de la conducerea partidului în cazul în care candidatul social-democraţilor la alegerile prezidenţiale nu va ajunge în turul al doilea.

Tăriceanu, refuzat de PSD. Social democrații vor avea candidat propriu la prezidențiale
Tăriceanu, refuzat de PSD. Social democrații vor avea candidat propriu la prezidențiale

E furtună la Palatul Victoria: ministrul de Interne Carmen Dan și-a dat demisia înaintea ședinței liderilor PSD, care a durat peste 4 ore. Social-democrații au decis ce alți miniștri vor pleca din Executiv.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.