Site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a fost atacat cibernetic

Hacker
Getty

Site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a fost atacat cibernetic, iar autorităţile investighează incidentul.

Ministerul Dezvoltării anunţă, luni, că site-ul propriu a fost ţinta unui atac cibernetic.

”Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei lucrează la soluţionarea problemelor tehnice apărute şi colaborează cu autorităţile statului responsabile cu securitatea cibernetică pentru investigarea cauzelor incidentului. Datorită intervenţiei prompte a personalului de specialitate din cadrul ministerului, nicio informaţie publicată pe site-ul www.mdlpa.ro nu a fost depreciată sau pierdută”, a transmis, luni, MDLPA, într-un comunicat de presă citat de News.ro.

Sursa citată a precizat că, după finalizarea verificărilor de specialitate, site-ul www.mdlpa.ro va fi din nou disponibil tuturor utilizatorilor.

”Prioritatea ministerului este soluţionarea cu succes şi cât mai rapidă a incidentului, pentru a ne asigura că site-ul nu mai prezintă riscuri de securitate cibernetică şi că utilizatorii acestuia îl pot folosi din nou fără riscuri”, a mai transmis instituţia.

Citește și
Dosarul Vulkan. O scurgere de informații arată cum Rusia organizează atacuri cibernetice în toată lumea
Dosarul Vulkan. O scurgere de informații arată cum Rusia organizează atacuri cibernetice în toată lumea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Expert premiat la Forumul Internațional de Securitate Cibernetică: ”Orice smartphone poate fi spionat”. Cum se întâmplă asta
Expert premiat la Forumul Internațional de Securitate Cibernetică: ”Orice smartphone poate fi spionat”. Cum se întâmplă asta

Orice smartphone poate fi spionat fără a fi nevoie să se instaleze software de către o terţă parte, a avertizat fondatorul start-up-ului Dust Mobile la Forumul Internaţional de Securitate Cibernetică din Lille, unde a primit marele premiu al juriului.

 

Dosarul Vulkan. O scurgere de informații arată cum Rusia organizează atacuri cibernetice în toată lumea
Dosarul Vulkan. O scurgere de informații arată cum Rusia organizează atacuri cibernetice în toată lumea

O companie rusească privată deținută de foști militari organizează atacuri cibernetice în toată lumea, sub coordonarea serviciilor secrete, arată o anchetă internațională bazată documente interne ale companiei.

 

Cehia consideră TikTok o amenințare pentru securitatea națională. Ce se va întâmpla cu rețeaua de socializare chineză
Cehia consideră TikTok o amenințare pentru securitatea națională. Ce se va întâmpla cu rețeaua de socializare chineză

Biroul naţional ceh pentru securitate cibernetică şi securitatea informaţiei (NUKIB) a estimat miercuri că reţeaua de socializare chineză TikTok reprezintă o ameninţare de securitate, transmite AFP.

Comisia Europeană interzice angajaților să folosească aplicația TikTok. Care este motivul
Comisia Europeană interzice angajaților să folosească aplicația TikTok. Care este motivul

Comisia Europeană interzice angajaților săi să folosească aplicația chineză TikTok, a declarat, joi, comisarul european pentru Piaţa Internă, Thierry Breton, invocând motive de securitate cibernetică.  

România a fost atacată cibernetic de Rusia, la începutul războului din Ucraina, anunță ministrul Digitalizării
România a fost atacată cibernetic de Rusia, la începutul războului din Ucraina, anunță ministrul Digitalizării

Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a afirmat că România s-a confruntat cu atacuri cibernetice venite din zona Rusiei în debutul invaziei în Ucraina.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.