Scandal în PSD din cauza Ținutului Secuiesc: "De ce ne vinzi, Marcele? De ce vinzi ţara?”

PSD, Tinutul Secuiesc
Facebook.com

Scandalul continuă în PSD, pe tema proiectului de lege privind Ținutul Secuiesc. După criticile fostului lider PSD Viorica Dăncilă, încă un membru al Partidului Social Democrat l-a atacat pe Marcel Ciolacu.

Este vorba despre deputatul PSD Dorel Căprar, care afirmă că liderii PSD Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu "au vândut interesele naţionale ale României şi au rupt ţara în favoarea intereselor de grup".

"Ce-avem noi aici? Avem una bucată ţară, nepreţuită, pentru mine şi mulţi alţi români, monedă de schimb pentru alţii, printre care şi Marcel Ciolacu, ţară negociată, răstignită şi dată pe bucăţi. Adoptarea tacită a proiectului de lege care acordă autonomie aşa-zisului Ţinut Secuiesc este o chestiune nu doar extrem de gravă din toate punctele de vedere, ci şi o trădare asupra suveranităţii naţionale a statului român. În acest moment, PSD-ul condus de Ciolacu şi Stănescu, conduşi şi ei la rândul lor de cine ştie cine, au vândut interesele naţionale ale României, au rupt ţara în favoarea intereselor de grup ale marelui strateg Ciolacu şi complicilor lui, aşa cum a respectat democraţia şi la Arad, în cadrul PSD, tot aşa şi acum, fără să clipească aruncă ţara în mâinile unor grupuri de interese", a scris Căprar pe Facebook.

El s-a adresat, apoi, retoric, liderului interimar al PSD, Marcel Ciolacu:

"De ce ne vinzi, Marcele? De ce vinzi ţara? Care sunt interesele tale? Dacă te uiţi în oglindă, eşti mulţumit de ceea ce vezi? Iată, Marcel Ciolacu dovedeşte încă o dată că nu are cum să conteze pentru el statutul PSD dacă nu contează integritatea ţării!".

Citește și
Klaus Iohannis, UDMR
Ce spun analiștii despre atacul politic al lui Iohannis: ”Nu a fost doar la adresa PSD”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Colegilor din PSD le spun că partidul va muri pe mâna acestui vânzător de ţară şi de neam", a mai scris deputatul PSD.

Dăncilă i-a cerut demisia lui Ciolacu de la șefia PSD, pentru ”modul rușinos în care a umilit românii”

 

Viorica Dăncilă, fost preşedinte al PSD, i-a cerut demisia lui Marcel Ciolacu de la conducerea interimară a partidului, acuzându-l de o ”monstruoasă iresponsabilitate” cu privire la adoptarea tacită a proiectului privind autonomia Ținutului Secuiesc.

Ea a susţinut că ”acest demers privind trecerea proiectului de lege nu îi aparţine partidului, ci unui singur om”.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
”Războiul” Ciolacu-Iohannis a ajuns și pe Facebook. Comentarii la scandalul Ținutul Secuiesc
”Războiul” Ciolacu-Iohannis a ajuns și pe Facebook. Comentarii la scandalul Ținutul Secuiesc

Războiul politic declanșat de președintele Klaus Iohannis pe tema proiectului de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc a provocat reacții aprinse pe Facebook din partea românilor.

Ce spun analiștii despre atacul politic al lui Iohannis: ”Nu a fost doar la adresa PSD”
Ce spun analiștii despre atacul politic al lui Iohannis: ”Nu a fost doar la adresa PSD”

Analistul politic Cristian Pârvulescu este de părere că, în realitate, atacul politic declanșat miercuri de președintele Klaus Iohannis pe tema Ținutului Secuiesc nu a fost doar la adresa PSD

Ciolacu, atac la Iohannis: ”Am avut senzația că Vadim Tudor trăiește și este președinte”
Ciolacu, atac la Iohannis: ”Am avut senzația că Vadim Tudor trăiește și este președinte”

Președintele PSD Marcel Ciolacu a reacționat, miercuri, la atacul declanșat de președintele Klaus Iohannis la adresa social-democraților, pe tema proiectului de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc.

Dăncilă îi cere demisia lui Ciolacu de la șefia PSD, pentru ”modul rușinos în care a umilit românii”
Dăncilă îi cere demisia lui Ciolacu de la șefia PSD, pentru ”modul rușinos în care a umilit românii”

Viorica Dăncilă, fost preşedinte al PSD, solicită demisia lui Marcel Ciolacu de la conducerea interimară a partidului, acuzându-l de o ”monstruoasă iresponsabilitate” cu privire la adoptarea tacită a proiectului privind autonomia Ținutului Secuiesc.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.