Scandal în coaliţia aflată la putere. Vlad Voiculescu, ținta nemulţumirilor unor liberali

×
Codul embed a fost copiat

Este scandal în coaliţia aflată la putere, iar în centrul lui este Vlad Voiculescu. Ministrul Sănătăţii a devenit ținta nemulţumirilor unor liberali care au cerut schimbarea lui din funcţie.

Revocarea unui ministru se face însă exclusiv de către premier, iar dacă nu există un acord pentru o asemenea decizie, s-ar ajunge la instabilitate în Guvern.

După o şedinţă în care şi-au adus reproşuri, liderii PNL şi USR PLUS au căzut la pace. Cel puţin deocamdată.

Scandalul a izbucnit vineri. În timp ce erau într-o şedinţă internă, liderii USR-Plus au aflat că Guvernul a sesizat Parchetul General, într-o cauză ce viza Ministerul Sănătăţii. Drept urmare, liderii USR-Plus l-au apărat public pe Vlad Voiculescu, anunțând că-l susţin la şefia Ministerului Sănătăţii. Premierul Florin Cîțu le-a reproşat luni reacţia lor, având în vedere că nimeni nu-l acuzase pe Vlad Voiculescu în mod direct de ceva.

Dan Barna, preşedintele USR: „Coaliţia merge mai departe, Voiculescu rămâne la Ministerul Sănătăţii. Nu există o analiză de revocare sau vreo perspectivă de revocare pe termen scurt”.
Reporter: „Îi reproșați ceva lui Voiculescu?”
Dan Barna: „O comunicare mai bună ar fi utilă”.

Citește și
Dan Barna, Vlad Voiculescu
Barna: Coaliţia de guvernare merge mai departe, Voiculescu va continua la Ministerul Sănătăţii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Externarea pacienţilor din spitalul Foişor, în toiul nopţii şi în prezenţa jandarmilor, i-a aţâţat însă din nou pe liberali.

Ludovic Orban, preşedintele PNL: „Privim cu îngrijorare modul în care e condus Ministerul Sănătăţii. Dacă nu se schimbă situaţia la Ministerul Sănătăţii, se poate ajunge la revocarea ministrului”.

Constituţional, acest drept îi aparţine exclusiv premierului, lucru pe care a ţinut să-l sublinieze şi Florin Cîțu.

În orice caz, premierul a anunţat deja că, în luna iunie, va face o evaluare a miniştrilor şi ca discuţia se va purta cu mandatele pe masă. Drept urmare, din martie, fiecare membru al guvernului are propria fișă de evaluare, urmărită de prim ministru. Numai că, între timp, nemulţumirile liberalilor s-au înmulţit.

Aceste neînţelegeri i-au încurajat pe social democraţii din opoziţie să anunţe o nouă moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii.

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD: „Ministrul Vlad Voiculescu este responsabil de tot ce se întâmplă acum cu gestionarea pandemiei. Scuzele sale sunt penibile. Dacă ne luăm după declarațiile PNL-iştilor parlamentari, moțiunea simplă ar trebui să treacă”.

Societatea civilă îl susţine însă pe Vlad Voiculescu.

„Privind din ce direcție vin atacurile împotriva lui Vlad Voiculescu, înțelegi imediat că legăturile dintre mafioții din Sănătate și mercenarii din presă nu sunt întâmplătoare ori punctuale. Bruiajul mediatic este menit nu doar să spele creiere mai șubrede, ci și să acopere vocile clare ale oamenilor cu discernământ”, a postat, pe Facebook, scriitorul Mihai Șora.

Vlad Voiculescu nu a participat la şedinţa coaliției, iar premierul Florin Cîțu i-a evitat pe ziarişti. Duminică, cei doi au făcut declaraţii de presă la aceeaşi oră, din locuri diferite.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Criticat de PNL, Voiculescu rămâne ministru. Orban: Răspunderea politică aparține USR
Criticat de PNL, Voiculescu rămâne ministru. Orban: Răspunderea politică aparține USR

Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat, luni, că le-a transmis colegilor de la USR-PLUS că răspunderea politică pentru menţinerea în funcţie a lui Vlad Voiculescu aparţine partidului care îl susţine, adică Alianța USR-PLUS.

Barna: Coaliţia de guvernare merge mai departe, Voiculescu va continua la Ministerul Sănătăţii
Barna: Coaliţia de guvernare merge mai departe, Voiculescu va continua la Ministerul Sănătăţii

Coaliţia de guvernare "merge mai departe", iar Vlad Voiculescu va continua la Ministerul Sănătăţii, a declarat vicepremierul Dan Barna, copreşedintele USR PLUS.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.