Reprezentanții SRI, chemați să explice în fața Comisiei parlamentare declaraţiile lui Iohannis privind Ardealul

SRI
Facebook.com

Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI se va întruni marți, pentru a solicita un punct de vedere referitor la declarația lui Klaus Iohannis privind Ardealul.

"Cred că este important să avem la Comisie un punct de vedere scris al Serviciului Român de Informații, însă îmi mențin opinia referitoare la necesitatea audierii conducerii Serviciului Român de Informații. Trebuie respectate procedurile și regulamentele parlamentare, iar decizia privind audierea aparține plenului Comisiei, cu atât mai mult cu cât acest subiect este unul ce privește securitatea națională a României, în speță apărarea valorilor constituționale”, a declarat deputatul Marian Gheorghe Cucșa, vicepreședinte al Comisiei, potrivit unui comunicat.

PSD a cerut SRI să explice public declaraţiile lui Iohannis privind Ardealul

 

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a cerut, duminică, reprezentanților SRI să vină până luni cu explicaţii publice cu privire la afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis despre "aşa-zisa înţelegere privind autonomia Ţinutului Secuiesc".

"Preşedintele Klaus Iohannis a acuzat PSD de înţelegi oculte cu Ungaria pentru autonomia Ţinutului Secuiesc fără nicio probă, fără nicio dovadă, fără niciun argument. Este pur şi simplu o minciună majoră, impardonabilă. SRI nu mai poate să tacă în această situaţie de o gravitate extremă. PSD cere SRI să ia atitudine publică şi să spună dacă există informaţii legate de acest aşa-zis troc menţionat de preşedintele Iohannis", a afirmat Romaşcanu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PSD.

Romaşcanu a menționat că, în caz contrar, PSD "va convoca Comisia pentru controlul SRI din Parlament pentru a solicita în Parlament răspunsurile de care toţi avem nevoie".

Citește și
PSD cere SRI sa explice public declaratiile lui Iohannis privind Ardealul - 1
PSD cere SRI să explice public declaraţiile lui Iohannis privind Ardealul
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

"În cazul în care SRI nu va ieşi public, PSD va convoca Comisia pentru controlul SRI din Parlament pentru a solicita în Parlament răspunsurile de care toţi avem nevoie. Convocarea e mâine, mai are timp astăzi şi mâine să spună dacă ştie ceva şi e foarte important să spună acest lucru, pentru că o asemenea acuzaţie de o gravitate extremă nu a mai fost lansată în spaţiul public niciodată. Dacă nu avem un răspuns fie direct, fie prin intermediul comisiei, domnul Iohannis va trebui să ia nişte acţiuni pe cont propriu", a adăugat Romaşcanu.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Tăriceanu: Iohannis să dovedească în Parlament că „PSD că se luptă să dea Ardealul ungurilor”
Tăriceanu: Iohannis să dovedească în Parlament că „PSD că se luptă să dea Ardealul ungurilor”

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu vrea ca preşedintele Klaus Iohannis să vină în Parlament pentru a prezenta dovezile care au stat la baza acuzaţiilor privind existenţa unei înţelegeri între PSD şi autorităţile de la Budapesta cu privire la Ardeal.

PSD cere SRI să explice public declaraţiile lui Iohannis privind Ardealul
PSD cere SRI să explice public declaraţiile lui Iohannis privind Ardealul

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, cere reprezentanților SRI să vină până luni cu explicaţii publice cu privire la afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis despre "aşa-zisa înţelegere privind autonomia Ţinutului Secuiesc".

Afişul serialului Casa de Papel, parodiat de UDMR după declarația lui Iohannis:
Afişul serialului Casa de Papel, parodiat de UDMR după declarația lui Iohannis: "Plan de Furat Ardealul"

Un consilier local UDMR din Satu Mare a distribuit un pamflet la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, un ”Plan de Furat Ardealul”, ironizând astfel afirmaţia acestuia conform căreia PSD vrea să dea Ardealul ungurilor.

Prima reacție a UDMR după declarația lui Iohannis privind Ținutul Secuiesc:
Prima reacție a UDMR după declarația lui Iohannis privind Ținutul Secuiesc: "Isterizat și nervos"

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a reacționat, miercuri, după ce Klaus Iohannis a precizat că PSD luptă în Parlament pentru a da Ardealul ungurilor.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă