Reacția PSD, după anunțul lui Iohannis: ”Este probabil o glumă de 1 Aprilie”

sigla PSD
Inquam Photos / George Calin

PSD i-a dat o replică președintelui Klaus Iohannis, luni, după ce șeful statului s-a arătat nemulțumit de ”felul prin care guvernează PSD”, prin ordonanțe de urgență.

Social-democrații au transmis un comunicat de presă în care afirmă că președintele României ”nu este în măsură să avertizeze nici Guvernul, nici Parlamentul”.

”Emiterea ordonanțelor de urgență reprezintă în momentul de față singura modalitate a Guvernului de a evita blocajele repetate ale președintelui Iohannis. În doar 3 ani de mandat, Iohannis a blocat legile emise de Parlament prin 56 de sesizări la Curtea Constituțională, folosind în mod abuziv această prerogativă pe care i-o conferă Constituția”, se arată în comunicatul PSD.

Social-democrații mai afirmă că Iohannis folosește Justiția ”ca pe un cal troian electoral” și avertizează că ”PSD nu va exprima niciun punct de vedere asupra referendumului vizat de Iohannis până când acesta nu va enunța întrebarea pe care vrea să o adreseze în cadrul acestui scrutin”.

Luni, preşedintele a avertizat Guvernul ca până la referendum să nu dea OUG pe justiţie şi pe politica penală.

Citește și
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis va convoca un referendum pe 26 mai: ”Golăneala PSD a întrecut orice limită”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Comunicatul integral al Partidului Social Democrat:

”Partidul Social Democrat nu va exprima niciun punct de vedere asupra referendumului vizat de Iohannis până când acesta nu va enunța întrebarea pe care vrea să o adreseze în cadrul acestui scrutin. Astăzi Iohannis nu a spus nimic nou despre referendum, deci nu e nimic de precizat în acest sens.

Este probabil doar o glumă de 1 Aprilie, pentru că Parlamentul a mai fost consultat pe această temă în urmă cu doi ani, iar parlamentarii PSD au votat în favoarea referendumului.
Este limpede că intenția lui Iohannis este doar de a muta dezbaterea. În loc să avem o dezbatere despre economie, despre veniturile românilor, despre cum trebuie apărată România în Parlamentul European, Iohannis insistă să mute atenția electoratului pe teme legate de justiție. Președintele acuză PSD că insistă pe tema justiției, dar în realitate Iohannis este cel care insistă ca această temă să fie adusă în prim planul agendei publice.

Este clar că Iohannis folosește Justiția ca pe un cal troian electoral cu care vrea să intre în conștiința electoratului pentru a determina un vot în favoarea sa și a partidului pe care îl susține. Este o tentativă grosolană de manipulare a electoratului.

Nu vom face jocurile lui Iohannis și vom continua ca în campania pentru alegerile Europarlamentare să vorbim strict despre chestiunile de maxim interes pentru alegători: creșterea de venituri, majorarea salariilor medicilor și profesorilor, investițiile din sănătate, aducerea de fonduri europene în România și despre cum trebuie apărat interesul României de către viitorii europarlamentari.

Președintele nu este în măsură să avertizeze nici Guvernul, nici Parlamentul – două instituții fundamentale rezultate din votul cetățenilor. Emiterea ordonanțelor de urgență reprezintă în momentul de față singura modalitate a Guvernului de a evita blocajele repetate ale președintelui Iohannis. În doar 3 ani de mandat, Iohannis a blocat legile emise de Parlament prin 56 de sesizări la Curtea Constituțională, folosind în mod abuziv această prerogativă pe care i-o conferă Constituția. Astfel de la înființarea CCR și până în prezent peste 60% din contestațiile la legile emise de Parlament îi aparțin președintelui Iohannis, în timp ce Traian Băsescu a sesizat această instanță în doar 31 de cazuri (36%) în zece ani de mandat, Ion Iliescu de două ori, iar Emil Constantinescu o singură dată.

Iohannis trebuie întâi de toate să respecte Constituția României și să nu mai folosească Justiția ca pe o cârjă electorală, pentru a suplini lipsa oricărei realizări din mandatul său de președinte.” - se arată în comunicatul PSD.
 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dragnea: Iohannis consideră instituţiile din justiţie ca fiind în subordinea preşedintelui
Dragnea: Iohannis consideră instituţiile din justiţie ca fiind în subordinea preşedintelui

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a lansat un nou atac la adresa lui Iohannis. 

Klaus Iohannis va convoca un referendum pe 26 mai: ”Golăneala PSD a întrecut orice limită”
Klaus Iohannis va convoca un referendum pe 26 mai: ”Golăneala PSD a întrecut orice limită”

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că va convoca un referendum pe data de 26 mai, ”pentru că așa nu se mai poate”. Șeful statului s-a arătat foarte nemulțumit de faptul că PSD vrea să adopte OUG care să modifice codurile penale.

Consultările la Cotroceni s-au încheiat. Mesajul lui Iohannis înaintea discuțiilor
Consultările la Cotroceni s-au încheiat. Mesajul lui Iohannis înaintea discuțiilor

Întâlnirea preşedintelui cu reprezentanţi ai autorităţii judecătoreşti şi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor pe tema situaţiei actuale din sistemul judiciar s-a încheiat, miercuri, la Palatul Cotroceni, după aproape o oră şi jumătate.

Iohannis avertizat de analiști. Riscul referendumului pe justiție
Iohannis avertizat de analiști. Riscul referendumului pe justiție

Klaus Iohannis a decis să convoace referendumul privind legile justiţiei. Şeful statului s-a întâlnit cu reprezentanţi ai societăţii civile şi le-a spus că în mai vrea să afle părerea oamenilor despre modificările pe care PSD le-a adus legilor justiției.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.