Proiectul privind obligativitatea oficializării limbii maghiare, respins în Camera Juridică

deputati

Proiectul de lege privind obligativitatea oficializării limbilor minorităţilor naţionale în administraţia publică locală, în anumite situaţii, a fost respins de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

"Am votat, în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, respingerea PLX 190/2020 privind obligativitatea oficializării limbii maghiare şi arborarea drapelului Ungariei sau a aşa-zisului Ţinut Secuiesc! Votul de respingere a fost dat după ce PNL a solicitat includerea de urgenţă pe ordinea de zi a acestui proiect de lege, susţinut făţiş de PSD în Senat şi care încalcă flagrant Constituţia României", a scris pe Facebook deputatul PNL Cristina Trăilă, potrivit Agerpres.

Ea a adăugat că proiectul de lege reprezintă "un nou Cod administrativ, rescris în varianta UDMR" şi susţinut de PSD la Senat, "o dovadă clară că adoptarea tacită a proiectului de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc nu a fost un simplu accident".

"PNL respinge categoric orice proiect de lege, indiferent de câte înţelegeri subterane se fac pentru susţinerea lui, care atentează la suveranitatea României", a menţionat aceasta.

Proiectul de lege privind Codul administrativ a fost iniţiat de către 30 de parlamentari de la UDMR şi a fost adoptat tacit de Senat.

Citește și
Ungaria
Reacția ministrului ungar de Externe la declarațiile lui Iohannis: "Mai mult respect"
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Limba maghiară ar putea deveni oficială în mai multe localități. Proiectul adoptat tacit de Senat
Limba maghiară ar putea deveni oficială în mai multe localități. Proiectul adoptat tacit de Senat

Senatul a adoptat tacit modificarea Codului Administrativ propusă de UDMR, care prevede că autoritățile sunt obligate să folosească limba minorităților în anumite zone.

Reacția ministrului ungar de Externe la declarațiile lui Iohannis:
Reacția ministrului ungar de Externe la declarațiile lui Iohannis: "Mai mult respect"

Ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, i-a solicitat, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis să acorde mai mult respect maghiarilor.

Ungaria și-a închis granițele. Peste 3.500 de români, blocaţi în drum spre casă
Ungaria și-a închis granițele. Peste 3.500 de români, blocaţi în drum spre casă

Mii de români sunt blocaţi la graniţa austro-ungară, după ce Ungaria a decis să-şi închidă frontierele pentru cetăţenii străini.

UDMR anulează evenimentele de comemorare a Revoluţiei Paşoptiste, din cauza coronavirusului
UDMR anulează evenimentele de comemorare a Revoluţiei Paşoptiste, din cauza coronavirusului

Uniunea Democrată Maghiară din România anulează evenimentele publice dedicate zilei de 15 martie, de comemorare a Revoluţiei de la 1848, din cauza coronavirusului.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.