Proiect de lege: Şoferii care nu îşi plătesc amenzile în 60 de zile pot rămâne fără permis

Sofer
Shutterstock

Şoferii care nu îşi achită amenzile de circulaţie în termen de şase luni vor rămâne fără permis de conducere până când fac aceste plăţi, prevede un proiect de lege iniţiat de mai mulţi deputaţi liberali.

 

Potrivit News.ro, proiectul se află în faza de dezbatere în Camera Deputaţilor, for decizional.

Deputatul PNL Gabriel Avrămescu, co-iniţiator al proiectului, susţine, într-o postare pe Facebook, necesitatea adoptării acestui proiect, care ar putea contribui substanţial la creşterea gradului de colectare a amenzilor la buget.

”Am depus acest proiect anul trecut, împreună cu deputaţii Laurenţiu Dan Leoreanu şi Florin Roman, din dorinţa de a semnala nivelul scăzut de achitare în privinţa amenzilor rutiere. Ideea proiectului legislativ a avut ca inspiraţie discuţiile cu reprezentanţi ai Poliţiei, care mi-au expus consecinţele acestui fenomen", scrie el.

Avrămescu spune că prin adoptarea proiectului care ar modifica OUG 195/2002 unităţile administrativ-teritoriale ar putea avea un instrument în plus pentru colectarea amenzilor.

Citește și
masini trafic
Proiect de lege. Șoferii care depășesc limita maximă de viteză ar putea rămâne fără permis, talon și mașină
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”În primul rând, unităţile administrativ-teritoriale nu au instrumente de a încasa amenzile decât după perioade lungi de timp – uneori chiar niciodată – ceea ce duce la o diminuare a bugetului local. Mai mult, deşi nu au nicio vină, UAT-urile sunt lovite de 2 ori, pentru că încasarea amenzilor este un indicator important atunci când are loc repartizarea cotelor pentru echilibrarea bugetelor locale, motiv pentru care sunt vitregiţi financiar şi din această perspectivă, iar la asta se adaugă şi sancţiunile Curţii de Conturi în astfel de situaţii, aşa că ne aflăm într-un cerc vicios ce trebuie clar reglementat cât mai repede", este de părere deputatul Gabriel Avrămescu.

Un alt beneficiu al adoptării proiectului de lege, ar fi, potrivit lui Avrămescu, disciplinarea conducătorilor auto.

”În situaţia în care, la nivelul UE, înregistrăm cel mai mare număr de morţi în accidente rutiere raportat la populaţie – 85 morţi la un milion de locuitori – suspendarea dreptului de a conduce, până în momentul în care achită amenda, dacă nu a făcut-o în termen de 60 de zile de la sancţionare, este o propunere legislativă necesară, care sper să primească votul final al colegilor mei deputaţi", mai scrie deputatul Gabriel Avrămescu.

Proiectul de lege iniţiat de 21 de deputaţi PNL a fost depus în luna martie a anului 2022 la Senat, care l-a respins în 22 iunie, şi ar trebui să fie dezbătut în Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Se schimbă Codul Rutier. Șoferii riscă să primească amenzi usturătoare chiar de la ofițerii direcțiilor pentru permise
Se schimbă Codul Rutier. Șoferii riscă să primească amenzi usturătoare chiar de la ofițerii direcțiilor pentru permise

Atenție, șoferi! Se schimbă Codul Rutier. Ministerul de Interne a lansat un proiect în dezbatere publică prin care propune modificarea a zece articole.

Proiect de lege. Șoferii care depășesc limita maximă de viteză ar putea rămâne fără permis, talon și mașină
Proiect de lege. Șoferii care depășesc limita maximă de viteză ar putea rămâne fără permis, talon și mașină

Șoferii care conduc cu viteză ar putea fi și mai aspru pedepsiți.

Cum vrea Primăria Capitalei să reducă nivelul zgomotului de pe străzile din București. Amenzile pe care le pot primi șoferii
Cum vrea Primăria Capitalei să reducă nivelul zgomotului de pe străzile din București. Amenzile pe care le pot primi șoferii

Cei cu mașini și motociclete zgomotoase ar putea plăti amenzi mari dacă circulă pe timpul nopții în Capitală. E un proiect aflat în dezbatere publică care i-ar putea amenda pe șoferi cu până la cinci mii de lei dacă își turează motoarele.

Proiect: Șoferii care își lasă mașinile în locuri interzise din București pot fi taxați cu peste 500 de lei
Proiect: Șoferii care își lasă mașinile în locuri interzise din București pot fi taxați cu peste 500 de lei

Parcarea neregulamentară în București devine tot mai scumpă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.