Proiect de lege. Închisoare până la 12 ani pentru orice faptă ce implică contact sexual cu un minor

inchisoare
iStock

Orice faptă care implică contact sexual cu un minor sub 14 ani se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani, potrivit unui amendament la proiectul legislativ iniţiat de parlamentari din majoritatea spectrului politic.

Raportul asupra acestui proiect a fost admis marţi de Comisia juridică din Senat.

Iniţiatorul amendamentului, Şerban Nicolae, a precizat că se impune ridicarea limitei minime a pedepsei, de la patru la cinci ani, dar şi a celei maxime, de la 11 la 12 ani, "dată fiind gravitatea faptei săvârşite cu un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, dacă făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani".

"Considerăm necesară modificarea actelor legislative care prevăd pedepsirea infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sociale a minorilor, astfel încât orice faptă care implică contact sexual cu un minor cu vârstă mai mică de 15 ani să fie în mod direct încadrată ca viol, fără a fi nevoie de dovezi care să ateste imposibilitatea victimei de a se apăra sau tentativa de a opune rezistenţă. De asemenea, considerăm necesar ca pedeapsa minimă pentru cazurile de viol şi de act sexual cu un minor să fie mărită de la trei la patru ani, având în vedere că, în prezent, foarte multe dintre pedepsele pronunţate sunt pedepse cu suspendare", se arată în expunerea de motive, potrivit Agerpres.

Potrivit proiectului de act normativ, iniţiativa propusă urmăreşte creşterea pedepselor pentru cazurile de abuz împotriva minorilor, astfel încât în astfel de cazuri să nu mai poată fi pronunţate sentinţe cu suspendare, mai ales în contextul unei diferenţe mari de vârstă.

Citește și
bunici
Senatul a probat acordarea unor sume lunare pentru bunicii care își cresc nepoții
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Totodată, diferenţa de vârstă pentru care infracţiunile nu vor fi sancţionate va scădea de la 3 la 2 ani, cu scopul de a limita situaţiile în care abuzatorul primeşte pedeapsa minimă. De asemenea, propunerea prevede creşterea vârstei minime pentru care este un astfel de act poate fi considerat consimţământ, de la 15 la 16 ani, conform legislaţiei în vigoare", se precizează în textul propus.

În perioada 2016 - 2018, potrivit înregistrărilor de la ICCJ, au fost date "553 condamnări definitive pentru cazuri de act sexual cu minor şi alte 962 pentru viol. Chiar şi aşa, numeroase cazuri prezentate în presă relevă faptul că de foarte multe ori judecătorii schimbă încadrarea faptelor de natură sexuală cu victime minori de la viol la act sexual cu minori. În practică, instanţele româneşti continuă să încadreze cele mai multe fapte de abuz sexual comise asupra minorilor sub 14 - 15 ani ca act sexual cu un minor".

Proiectul legislativ pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal şi a Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală cu raportul de admitere va ajunge în plenul Senatului, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Câți bani ar putea primi bunicii care au grijă de nepoți. Reacțiile oamenilor
Câți bani ar putea primi bunicii care au grijă de nepoți. Reacțiile oamenilor

Bunicii care își cresc nepoții ar putea fi plătiți de stat. Propunerea apare într-un proiect de lege adoptat tacit de Senat.

Senatul a probat acordarea unor sume lunare pentru bunicii care își cresc nepoții
Senatul a probat acordarea unor sume lunare pentru bunicii care își cresc nepoții

Bunicii din România ar putea primi un ajutor de creștere a nepoților în valoare de 650 de lei lunar, dacă acest act normativ va fi adoptat în Camera Deputaților.

Proiectul privind majorarea valorii nominale a tichetelor de masă la 20 de lei, adoptat de Camera Deputaților
Proiectul privind majorarea valorii nominale a tichetelor de masă la 20 de lei, adoptat de Camera Deputaților

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege care prevede majorarea valorii nominale a tichetelor de masă de la 15,18 lei la 20 de lei.

Camera Deputaților a adoptat legea prin care sunt abrogate pensiile speciale. Cine a scăpat de tăieri
Camera Deputaților a adoptat legea prin care sunt abrogate pensiile speciale. Cine a scăpat de tăieri

Camera Deputaţilor a adoptat, marți, în sesiune extraordinară, proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale, cu 247 voturi pentru, niciun vot contra şi 21 abţineri.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.