Prima reacție a lui Teodor Meleșcanu după decizia CCR. Deocamdată nu demisionează

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a declarat miercuri că îşi va asuma prerogativele pe care le are în acest moment, până la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei CCR în cazul său şi a motivării acesteia.

Este vorba despre decizia Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională alegerea lui Meleșcanu în funcția de președinte al Senatului.

"Până la publicarea în Monitorul Oficial, eu îmi asum în continuare prerogativele pe care le am", a spus Meleşcanu.

El a mai precizat că, după publicare, vor fi făcute ”consultările politice necesare pentru a găsi cea mai bună soluţie în acest caz”.

Întrebat dacă îşi reproşează ceva pentru faptul că sesizarea în cazul său a fost soluţionată de CCR după cinci luni, Meleşcanu a răspuns negativ.

Citește și
Ludovic Orban, premierul desemnat
Orban, ironic la adresa lui Meleșcanu: ”Nu mă întrebați de hotărârea CCR legată de Matusalem”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Nu numai că nu am ce să îmi reproşez, dar avem argumente foarte solide care au fost depuse în faţa Curţii Constituţionale", a spus el.

Referitor la posibilitatea de a candida din nou pentru şefia Senatului, Teodor Meleşcanu a menţionat că îşi doreşte să contribuie "la activitatea cât mai bună" a acestui for legislativ.

"Asta va trebui să vedem după ce se publică în Monitorul Oficial, o să avem consultări, o să vedem, toate posibilităţile sunt deschise. Eu îmi doresc un singur lucru, să pot, după orice poziţie aş avea, să contribui la activitatea cât mai bună a Senatului, mai ales într-o perioadă politică destul de fremătătoare", a mai precizat Meleşcanu.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Începe lupta pentru șefia Senatului între PSD și PNL, după căderea lui Meleșcanu
Începe lupta pentru șefia Senatului între PSD și PNL, după căderea lui Meleșcanu

Începe lupta pentru șefia Senatului, după decizia Curții Constituționale care îl elimină pe Teodor Meleșcanu din această funcție.

Orban, ironic la adresa lui Meleșcanu: ”Nu mă întrebați de hotărârea CCR legată de Matusalem”
Orban, ironic la adresa lui Meleșcanu: ”Nu mă întrebați de hotărârea CCR legată de Matusalem”

Premierul Ludovic Orban a avut, miercuri, o primă reacție ironică la adresa președintelui Senatului, Teodor Meleșcanu, după decizia judecătorilor CCR care îl va lăsa fără această funcție.

Teodor Meleșcanu va rămâne fără funcția de președinte al Senatului, după decizia CCR
Teodor Meleșcanu va rămâne fără funcția de președinte al Senatului, după decizia CCR

Teodor Meleșcanu ocupă neregulamentar funcţia de preşedinte al Senatului.

Președintele Senatului, Teodor Meleșcanu, este cercetat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului
Președintele Senatului, Teodor Meleșcanu, este cercetat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a anunțat marți că s-a autosesizat şi că a declanşat o investigaţie care îl vizează pe fostul ministru de Externe și actual președinte al Senatului Teodor Meleşcanu.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.