Premierul Orban avertizează, după decizia CCR: ”Nu înseamnă că nu se mai dau amenzi”

Ludovic Orban
Agerpres

Premierul Ludovic Orban a făcut precizări, joi, despre situația provocată de decizia Curții Constituționale referitoare la aplicarea amenzilor în perioada stării de urgență.

Aflat într-o vizită la uzina Ford de la Craiova, șeful Guvernului a anunțat că amenzile se vor aplica în continuare, însă la nivelul anterior ordonanței de urgență care a făcut obiectul sesizării de neconstituționalitate.

”Noi am mărit amenzile pentru a crește gradul de conformare la reguli. Faptul că s-a luat această decizie a Curții Constituționale, sigur, trebuie să așteptăm motivarea, nu înseamnă că nu se mai dau amenzi. Numai că se dau amenzi la nivelul anterior ordonanței de urgență.” - a spus Ludovic Orban.

Premierul  a subliniat faptul că, deocamdată, se așteaptă motivarea deciziei CCR. 

”Declararea ca neconstituțional a articolului respectiv poate să fie interpretată ca o revenire la vechile amenzi. Sigur, deocamdată trebuie să vedem exact despre ce e vorba, că noi nu avem decât o comunicare din partea Curții Constituționale. Când vom avea și motivarea, atunci vom înțelege cu adevărat care sunt toate consecințele constituționale, legale, juridice, ale acestei decizii ale Curții Constituționale.” - a spus Orban.

Citește și
Politie
Proiect de lege pentru anularea automată a amenzilor aplicate în timpul stării de urgență
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Încă o dată, premierul s-a arătat revoltat de decizia luată de judecători Curții Constituționale, care, în opinia sa, este ”împotriva ordinii de drept”.

”Am spus și mai repet. Mi se pare o decizie anticonstituțională, împotriva ordinii de drept, dată în favoarea celor care, minoritate evidentă, cei care nu au respectat regulile, câteva zeci de mii de români, și dată în disprețul milioanelor de români care au respectat regulile, s-au comportat responsabil și au contribuit la menținerea în niște limite rezonabile a răspândirii coronavirusului. Această decizie este aproape un îndemn la anarhie, un îndemn la nerespectarea legilor, a regulilor. Eu nu pot să înțeleg cum poate o Curte Constituțională să dea o asemenea decizie.”

Ce amenzi au fost declarate, de fapt, neconstituționale

 

Cu 9 zile înainte să expire starea de urgenţă, Curtea Constituţională a decis că ordonanţa prin care guvernul a mărit amenzile în ultima lună, până la 20.000 de lei, este neconstituţională.

Decizia judecătorilor CCR nu anulează însă automat aceste sancţiuni date celor care nu au respectat prevederile ordonanţelor militare. Cei care le-au primit, trebuie să le conteste în instanţă.

De la începutul stării de urgenţă au fost date peste 300.000 de amenzi, în valoare de aproximativ 120 de milioane de euro.

Atenţie, neconstituţionale sunt doar acele amenzi cu valoarea cuprinsă între 2.000 şi 20.000 de lei, care s-au dat de la 1 aprilie până acum, prin ordonanţa de urgenţă a guvernului.

Cele date de la instituirea stării de urgenţă, de pe 16 martie până pe 1 aprilie, cu valoarea cuprinsă între 100 şi 5.000 de lei, rămân valabile. 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Avertismentul lui Raed Arafat după decizia CCR privind amenzile: ”Virusul este un ucigaș”
Avertismentul lui Raed Arafat după decizia CCR privind amenzile: ”Virusul este un ucigaș”

Secretarul de stat Raed Arafat a transmis un mesaj pe Facebook în care face referiri la decizia CCR care a stabilit că ordonanţa prin care Guvernul a mărit amenzile în ultima lună, până la 20.000 de lei, este neconstituţională.

Proiect de lege pentru anularea automată a amenzilor aplicate în timpul stării de urgență
Proiect de lege pentru anularea automată a amenzilor aplicate în timpul stării de urgență

ALDE anunţă că a elaborat împreună cu PSD şi Pro România un proiect de lege care să anuleze în mod automat amenzile aplicate cetăţenilor pe timpul stării de urgenţă.

Prima reacție a lui Orban după decizia CCR privind amenzile:
Prima reacție a lui Orban după decizia CCR privind amenzile: "Este un îndemn la anarhie"

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că este șocat de decizia CCR prin care OUG privind mărirea amenzilor în timpul stării de urgență a fost declarată neconstituțională, fiind vorba despre "un îndemn la anarhie".

Ce amenzi au fost declarate de fapt neconstituționale. Nu toată lumea își va putea recupera banii
Ce amenzi au fost declarate de fapt neconstituționale. Nu toată lumea își va putea recupera banii

Cu 9 zile înainte să expire starea de urgenţă, Curtea Constituţională a decis că ordonanţa prin care guvernul a mărit amenzile în ultima lună, până la 20.000 de lei, este neconstituţională.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.