Premierul Dăncilă, vizită de lucru la Bruxelles. Programul întâlnirilor

Viorica Dancila
Agerpres

Viorica Dăncilă va efectua miercuri şi joi o vizită de lucru la Bruxelles, în vederea prezentării priorităţilor preşedinţiei României la Consiliul UE în cadrul sesiunii plenare a Comitetului Economic şi Social European (CESE).

Un alt element important al vizitei va fi întrevederea bilaterală pe care Viorica Dăncilă o va avea cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la sediul Cartierului General al NATO din Bruxelles, cu scopul trecerii în revistă a principalelor subiecte aflate pe agenda Alianţei, cu accent pe temele de interes pentru România şi pe contribuţiile ţării noastre la implementarea politicilor şi deciziilor aliate, informează Guvernul, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Totodată, agenda vizitei cuprinde şi participarea prim-ministrului Viorica Dăncilă la ceremonia oficială dedicată Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, organizată de Congresul Evreiesc European, sub patronajul preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, precum şi întrevederea premierului român cu preşedintele Comitetului Economic şi Social European, Luca Jahier, şi participarea la reuniunea socialiştilor europeni.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă va participa, de asemenea, alături de înalţi oficiali europeni şi membri ai Guvernului de la Bucureşti, la vernisajul expoziţiei de fotografie şi la concertul dedicat debutului preşedinţiei române la Consiliul UE.

Din delegaţia guvernamentală fac parte ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul Apărării Naţionale, Beniamin-Gabriel Leş, ministrul Economiei, Niculae Bădălău, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, ministrul interimar al Transporturilor, Rovana Plumb, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz. 

Citește și
Viorica Dăncilă
Dăncilă, prima reacție față de OUG anunțată de Toader: ”Nu împiedică lupta anticorupție”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Dăncilă a povestit cum l-a adoptat pe fiul ei. ”Am făcut cel mai bun lucru din viaţa mea”
Dăncilă a povestit cum l-a adoptat pe fiul ei. ”Am făcut cel mai bun lucru din viaţa mea”

Premierul Viorica Dăncilă a povestit, marţi seara, cum l-a adoptat pe fiul ei şi a respins acuzaţiile potrivit cărora încheierea actelor pentru adopţie nu ar fi respectat prevederile legale.

Dăncilă, prima reacție față de OUG anunțată de Toader: ”Nu împiedică lupta anticorupție”
Dăncilă, prima reacție față de OUG anunțată de Toader: ”Nu împiedică lupta anticorupție”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că este necesară adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pentru contestarea în anulare a sentinţelor definitive date de completurile de 5 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în perioada 2014-2018.

Recomandări
Anularea interzicerii maşinilor cu combustie prevăzută de Green Deal, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
Anularea interzicerii maşinilor cu combustie prevăzută de Green Deal, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.