Predoiu: Austria şi-a schimbat poziţia în privinţa aderării României la Schengen. Urmează „un teren al discuţiilor tehnice”

Catalin Predoiu
Agerpres

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a precizat, duminică, că declaraţia Austriei în privinţa aderării României la spaţiul aerian al Schengen nu a fost surprinzătoare, iar de acum înainte se va intra ”pe un teren al discuţiilor tehnice”.

 

”Pentru noi, deci declaraţia nu a fost surprinzătoare, o aşteptam. Principala relevanţă politică a acestei declaraţii este faptul că Austria, în fine, şi-a schimbat poziţia. Deci nu a mai fost acea poziţie inflexibilă în această declaraţie şi este o poziţie schimbată”, a declarat, duminică, ministrul de Interne.

Cătălin Predoiu a precizat că ”cei care sunt implicaţi în proces înţeleg foarte bine care este relevanţa.

”De acum înainte se intră pe un teren al discuţiilor tehnice şi vor avea loc aceste discuţii şi cu ocazia forumului Salzburg, în Slovenia, unde era planificat să avem această discuţie, la nivelul Consiliului JAI şi în plan bilateral. Şi, mai departe, tot ce pot să spun este că vom continua şi eu şi toţi cei implicaţi în aceste negocieri să muncim şi să sperăm că românii vor avea parte de o bucurie de sărbători. Sperăm acest lucru. Dar încă suntem în plin proces de negociere”, a mai declarat Cătălin Predoiu.

Ministrul a adăugat că este un proces de negociere în curs pentru aderarea României la Schengen.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”E un proces de negociere în curs şi se discută pe mai multe planuri şi dialog bilateral cu Austria şi în trilateral cu Bulgaria şi în cvadrilateral cu Comisia Europeană şi multilateral cu toate statele membre ale Uniunii Europene, fiecare implicat în felul lui în aceste discuţii. Noi ne-am preocupat să menţinem…”, a spus Predoiu.

Ministrul de Interne a arătat că Austria şi-a exprimat o poziţie privind frontiera aeriană, dar ”discuţia este mult mai amplă”.

”Este vorba de o poziţie care vizează această primă frontieră, dar discuţia este mult mai amplă. Repet, a fost iniţiată încă din întâlnirea pe care am avut-o cu domnul Karner în 23 august, la Viena. Şi prima etapă, primul obiectiv, a fost să normalizăm această comunicare şi să trecem dintr-o formă de dialog care nu ducea nicăieri, un dialog al culpabilizării şi al refuzului inflexibil. Am trecut, la un dialog constructiv reciproc. Marele pas a fost să trecem de la nu, la da, dar să vedem în ce condiţii. Este un pas. Şi ştiu că au fost şi declaraţii, mai ales din opoziţie, care au spus că e prea puţin şi că noi trebuie să obţinem automat, totul, dintr-o dată. Invit pe toată lumea să citească anexa la Tratat privind implementarea condiţiilor”, a afirmat Predoiu.

Întrebat dacă sunt condiţii agreate cu ţara noastră, Predoiu a răspuns că aceste condiţii îi sunt cunoscute şi că urmează a fi discutate.

”Sunt condiţii care îmi sunt cunoscute şi pe care urmează să le discutăm. Parte dintre ele, putem observa cu ochiul liber, sunt chestiuni care ajută inclusiv securizarea României şi a teritoriului naţional, deci sunt lucruri care ne folosesc şi nouă să întărim frontiera. De aici, mai departe, trebuie să discutăm. Trebuie să ne obţinem cu toţii autorizările necesare în ţările noastre. Vorbim şi de state membre, vorbim şi de Comisia Europeană. (...) Evident că nu o să fac acum nicio declaraţie care să antameze aceste discuţii. Dacă am ajuns în acest punct, am ajuns şi pentru că am comunicat echilibrat, exact cât trebuie la momentul oportun, ca să nu periclităm negocierile noastre, care au fost purtate pe parcursul acestor luni”, a mai precizat Cătălin Predoiu.

Întrebat ce anume a făcut Austria să îşi flexibilizeze poziţia, Cătălin Predoiu a explicat că în ultimele luni România a arătat că este mai avantajos să aplice aquis-ul Schengen.

”Noi, pe parcursul acestor luni, am încercat să arătăm că este mult mai avantajos să trecem la această măsură, să aplicăm aquis-ul Schengen în România, din toate punctele de vedere, inclusiv economic pentru toate ţările, şi nu numai în România şi Austria, şi orice ţară care are investiţii aici, în România, ţară din Europa, parteneri strategici. Toţi care au interese economice în România au de câştigat dacă noi aplicăm aquis-ul Schengen, în condiţiile în care am demonstrat, ca ţară, că putem proteja frontiera de migraţia ilegală. Avem printre cele mai scăzute cifre de migraţie ilegală din Europa. Noi, la Forumul Salzburg mergem ca să vedem exact ceea ce vor partenerii noştri din Austria. Avem deocamdată o declaraţie de presă. Declaraţia de presă nu este un document oficial şi o poziţie oficială. O să iau act de această poziţie când mă voi întâlni cu domnul Karner, la Ljubljana, în două zile”, a adăugat Predoiu.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, sâmbătă seară, că Austria ”şi-a flexibilizat poziţia în ceea ce priveşte spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România”.

”Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene”, explică el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”

O rupere a coaliției PSD-PNL ar fi o greșeală, crede președintele liberal Nicolae Ciucă în contextul alegerilor care se apropie, și ar determina o guvernare care să nu mai fie stabilă.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.