PPU-SL a strâns 100.000 de semnături pentru referendumul de demitere a primarului Nicușor Dan

Bruynseels, candidată la prezidențiale: „Suntem, cu Rusia, parte a NATO”
Facebook.com

PPU (social-liberal) anunţă că au fost strânse peste 100.000 de semnături pentru organizarea unui referendum privind demiterea primarului general al Capitalei.

 

"Peste 100.000 de bucureşteni au semnat pentru organizarea referendumului privind demiterea primarului general Nicuşor Dan, exprimându-şi astfel susţinerea pentru demersul iniţiat de umanişti. Modul în care este administrată astăzi Capitala denotă fie incompetenţă, fie nepăsare faţă de problemele cu care se confruntă bucureştenii şi, de aceea, umaniştii vor continua să strângă semnături pentru organizarea referendumului", se arată într-un comunicat de presă transmis de PPU-SL, potrivit Agerpres.

Preşedinte interimar al filialei bucureştene a partidului, Ramona Ioana Bruynseels, i-a reproşat primarului general, Nicuşor Dan, că le-a "răpit" locuitorilor Capitalei bucuria Revelionului public şi a iluminării festive de Crăciun, deoarece nu a avut timp să se organizeze.

"Pe de altă parte, a aruncat pe fereastră milioane de euro pentru a asfalta în bătaie de joc Bulevardul Mircea Vodă. A definitivat licitaţii cu firme acuzate anterior de ilegalităţi majore. Este acuzat că blochează PUZ-ul Sectorului 5, iar primarul umanist Cristian Popescu Piedone îi va cere un miliard de euro despăgubiri. Ca să nu mai amintim de cele 90 de familii abandonate de primarul general în întuneric, pentru că domnia sa refuză refuză să semneze un document. Şi astăzi toate aceste familii sunt umilite şi ţinute în aşteptare", a precizat Ramona Ioana Bruynseels.

Citește și
revelion
Primăria Capitalei nu va organiza un spectacol de Revelion. Nicușor Dan: „Noile condiţii au fost anunţate prea din scurt”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Primăria Capitalei nu mai avizează complexe imobiliare mari, fără drum de acces și școli. Trebuie demolate 20 de blocuri
Primăria Capitalei nu mai avizează complexe imobiliare mari, fără drum de acces și școli. Trebuie demolate 20 de blocuri

Primăria Capitalei nu va mai aviza complexe imobiliare mari, dacă nu vor include de la bun început drumuri de acces, școli și grădinițe.

Primăria Capitalei nu va organiza un spectacol de Revelion. Nicușor Dan: „Noile condiţii au fost anunţate prea din scurt”
Primăria Capitalei nu va organiza un spectacol de Revelion. Nicușor Dan: „Noile condiţii au fost anunţate prea din scurt”

Primăria Capitalei nu va organiza Revelionul, în centrul Bucureştiului, chiar dacă autorităţile permit acest lucru.

Primarul general, Nicuşor Dan, s-a vaccinat împotriva Covid-19 cu prima doză
Primarul general, Nicuşor Dan, s-a vaccinat împotriva Covid-19 cu prima doză

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, s-a vaccinat cu prima doză de ser împotriva Covid-19.

Nicuşor Dan: Bucureştenii vor plăti 164 de lei pentru căldură, aşa cum plătesc şi azi
Nicuşor Dan: Bucureştenii vor plăti 164 de lei pentru căldură, aşa cum plătesc şi azi

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan a declarat, vineri, după o discuţie cu ministrul Finanţelor Publice, că bucureştenii vor plăti în continuare 164 de lei la căldură, atâta timp cât CGMB nu va modifica hotărârea din 2011, scrie News.ro. 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.