Politicienii ar trebui să pregătească cetățenii României pentru economia de război - Interviu

doi ani de război în ucraina
Profimedia

Alianța PSD – PNL e făcută doar pentru lideri, mai puțin chiar și pentru membrii de partid, bula s-a închis și partidele s-au cartelizat complet, precizează profesorul de științe politice Andrei Țăranu.

Gândiți-vă că peste șase luni, opt luni, dacă economia Europei intră într-o economie de război, ea va fi în bună măsură asemănătoare cu economia din timpul pandemiei. O mulțime de cetățeni care vor sta acasă, vor plăti o mulțime de militari, să stea pregătiți, să pregătească, să folosească muniție care costă, să folosească diverse lucruri care costă și care nu aduc niciun fel de profit. Asta ar trebui să fie spus de niște politicieni înțelepți. Să spui că Europa n-o să mai fie așa cum este acum. Va trebui să fie poate mai paternalistă, dar nu va mai fie asemănătoare cu cea de acum, afirmă Andrei Țăranu, în interviul acordat spotmedia.ro.

Domnule profesor Andrei Țăranu după multe negocieri care s-au purtat public, PNL și PSD au decis, merg împreună în alegerile europarlamentare. Lista este comună, însă întrebarea este pentru ce scor se bat, în așa fel încât să fi meritat? Pentru că miza mai mare vine abia după – prezidențialele și parlamentarele.

Da și nu. Să știți că pentru ambele partide și, de fapt, pentru liderii ambelor partide, miza a fost și este în continuare cea a alegerilor europarlamentare. Pentru că, așa cum ați văzut în cazul lui Crin Antonescu, în 2014, atunci când a pierdut alegerile, deși el își pusese o țintă complet nerealistă, a fost forțat să plece. Liviu Dragnea a plecat direct la închisoare după ce a pierdut alegerile europarlamentare și, ca să nu li se întâmple ceva, Doamne ferește!, mai ales domnului Ciucă și domnului Bode, la care era previzibil că vor pierde aceste alegeri de unii singuri, au făcut această alianță. Eu nu cred că negocierile au durat foarte mult, negocierile mai degrabă în interiorul partidului și suferința multora care s-au văzut scoși de pe listă a fost mai mare.

Citiți articolul integral pe SpotMedia!

Citește și
arme ucraina
Cehii și ucrainenii transformă clădiri din Al Doilea Război Mondial în centru de arme pentru Ucraina
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Statele baltice au început pregătirile pentru un eventual război cu Rusia. „Treziți-vă! Putin nu se va mulțumi cu Ucraina”
Statele baltice au început pregătirile pentru un eventual război cu Rusia. „Treziți-vă! Putin nu se va mulțumi cu Ucraina”

Rusia anunță că şi-a consolidat forţele militare în nord-vestul şi vestul ţării pentru a contracara ceea ce Moscova percepe drept o acumulare de forţe în apropierea Federaţiei.

Cehii și ucrainenii transformă clădiri din Al Doilea Război Mondial în centru de arme pentru Ucraina
Cehii și ucrainenii transformă clădiri din Al Doilea Război Mondial în centru de arme pentru Ucraina

Sute de cehi şi o mână de ucraineni lucrează non-stop în estul Republicii Cehe pentru a transforma câteva clădiri ce datează din Al Doilea Război Mondial într-un centru pentru furnizarea de arme şi muniţii Ucrainei, relatează miercuri Reuters.

Cinci membri din trupele speciale SAS, arestați pentru crime de război
Cinci membri din trupele speciale SAS, arestați pentru crime de război

Cinci membri ai trupelor speciale britanice SAS au fost arestați de poliția militară, sub suspiciunea că ar fi comis crime de război în timpul operațiunilor din Siria.

 

Motivul pentru care Suedia vrea să interzică civililor să mai poarte veste antiglonț. S-a ajuns ca până și copiii să le aibă
Motivul pentru care Suedia vrea să interzică civililor să mai poarte veste antiglonț. S-a ajuns ca până și copiii să le aibă

Poliţia din sudul Suediei a cerut interzicerea purtării de veste antiglonţ de către civili, argumentând că nu îşi au locul în afara zonelor de război, deoarece provoacă teamă în comunităţi.

 

Disperarea a cuprins trupele Ucrainei: „Nu avem muniție! Nu este un război în care să poți lupta cu sabia”
Disperarea a cuprins trupele Ucrainei: „Nu avem muniție! Nu este un război în care să poți lupta cu sabia”

Ucraina a eliminat a treia navă de luptă rusească într-o lună. Însă, forțele ruse își intensifică atacurile, mai ales pe frontul de est, unde soldații ucraineni își termină muniția.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.