Orban, despre numărul testelor COVID efectuate în România: "S-a testat cât s-a cerut"

coronavirus
Getty

Premierul Ludovic Orban a declarat joi seara, la Constanţa, referitor la afirmaţiile potrivit cărora în unele judeţe sunt efectuate prea puţine testări COVID-19, că este vorba de "o teorie fără fundament".

"S-a testat pe baza definiţiei de caz. Am văzut articolele scrise de unii jurnalişti...S-a testat cât s-a cerut, nu există întârzieri în ceea ce priveşte testările, care s-au făcut pe baza definiţiei de caz. Mai mult decât atât, după emiterea ordonanţei de urgenţă, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, cred că a şi fost publicat ordinul în Monitorul Oficial privind modalitatea şi termenul de anunţare a rezultatului după prelevarea exudatului nazofaringian", a spus Orban, într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că nu se poate compara, de exemplu, judeţul Cluj, "şi ca număr de populaţie, şi ca mediu urban", cu judeţul Giurgiu, numărul de teste care se pot face depinzând de "nevoia de testare" care există în judeţul respectiv.

"Capacitatea de testare a crescut, vă spun că la ora actuală am depăşit 50.000 de teste capacitate de testare şi direcţiile de sănătate publică urmăresc modalitatea de testare şi urmăresc ca toţi cei care îndeplinesc condiţiile de testare să fie testaţi într-un interval de maxim 48 de ore. Numărul de teste pe care le pot face într-un judeţ depinde de nevoia de testare care există în judeţul respectiv", a afirmat prim-ministrul.

Potrivit acestuia, în plus, oamenii nu sunt obligaţi să se testeze în judeţul în care locuiesc.

Citește și
Klaus Iohannis
Iohannis a anunțat ce cuprinde planul național de redresare economică. Ce spune despre posibilitatea unui nou "lockdown"
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

"Pe de altă parte, nu eşti obligat să îţi faci testul neapărat în judeţul în care locuieşti. Pot să vă spun, nu am acum procentul, dar la centrele de testare din Bucureşti e un procent însemnat de persoane, de cetăţeni români care se testează şi care nu au domiciliul în Bucureşti. Acelaşi lucru e valabil şi la Cluj, sunt convins. Nu e obligatoriu să te testezi în judeţul tău, cei din Giurgiu, de exemplu, foarte mulţi lucrează în Bucureşti. Ei se pot testa în Bucureşti şi sunt convins că avem mulţi giurgiuveni care s-au testat", a declarat Ludovic Orban.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Nicușor Dan este, oficial, primarul general al Capitalei: ”Sunt probleme urgente şi grave”
Nicușor Dan este, oficial, primarul general al Capitalei: ”Sunt probleme urgente şi grave”

Nicuşor Dan și-a preluat joi mandatul de primar general al Bucureștiului, după ce a depus jurământul de învestitură, într-o ceremonie la care au participat premierul Ludovic Orban și prefectul Traian Berbeceanu.

Iohannis a anunțat ce cuprinde planul național de redresare economică. Ce spune despre posibilitatea unui nou
Iohannis a anunțat ce cuprinde planul național de redresare economică. Ce spune despre posibilitatea unui nou "lockdown"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după o şedinţă pe tema fondurilor europene, că fost analizat stadiul pregătirii planului naţional de redresare şi rezilienţă, precizând că au fost stabilite 12 direcţii prioritare.

Orban: La ora actuală, nu intenţionăm să luăm alte măsuri restrictive; aplicăm legislaţia
Orban: La ora actuală, nu intenţionăm să luăm alte măsuri restrictive; aplicăm legislaţia

Guvernul nu intenţionează, la ora actuală, să ia alte măsuri restrictive în contextul pandemiei de COVID-19, ci să aplice legislaţia, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban, scrie Agerpres. 

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.