Nicușor Dan: ”Care sunt persoanele despre care eu cred că într-o ţară civilizată ar trebui să fie în pușcărie”

Nicușor Dan
Agerpres

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că unele persoane care au avut funcții importante în administrația centrală a Bucureștiului ”ar trebui să fie azi în puşcărie”, „într-o ţară civilizată”.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că unele persoane care au avut funcții importante în administrația centrală a Bucureștiului ”ar trebui să fie azi în puşcărie”, „într-o ţară civilizată”.

În opinia sa este vorba despre „toţi oamenii de la Inspectoratul de Stat în Construcţii”, precum şi „prefecţii, începând cu domnul Greblă şi terminând cu domnul Hopincă”.

„Eu am precizat azi în conferinţa de presă care sunt persoanele despre care eu cred că într-o ţară civilizată ar trebui să fie azi în puşcărie. În primul rând, arhitectul-şef din momentul în care s-au votat planurile urbanistice zonale de sector, domnul Ştefan Dumitraşcu, care acum e arhitectul-şef la domnul Negoiţă la Sectorul 3, s-a mutat de la Primăria Capitalei la Sectorul 3. El a spus consilierilor generali care au votat, «aceste planurile urbanistice zonale sunt legale», el a garantat, că face un raport, consilierii generali au alte meserii, nu trebuie să ştie legalitatea a tot ceea ce votează”, a explicat Nicuşor Dan, joi, la postul B1 Tv, potrivit News.ro.

Dan a adăugat că Ştefan Dumitraşcu „a garantat, el a zis, «aceste planuri urbanistice zonale sunt legale, dumneavoastră decideţi dacă sunt oportune sau nu pentru Bucureşti»”.

Citește și
piedone si nicusor
„Războiul” sondajelor între Nicușor Dan și Piedone. Diferențele dintre rezultate, de câteva ori peste marjele de eroare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Apoi, toţi oamenii de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, şi central, şi local, care, repet, de trei ani trebuiau să verifice dacă aceste documentaţii sunt legale sau nu, şi n-au făcut nimic, şi apoi prefecţii, începând cu domnul Greblă şi terminând cu domnul Hopincă, care au avut pe masă cererea de verificare a legalităţii şi care, de asemenea, n-au făcut nimic”, a conchis edilul general.

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a declarat, joi într-o conferinţă de presă, că în momentul acesta sunt anulate definitiv planurile urbanistice zonale de la sectoarele 1, 3, 5 şi 6 şi cele de la Sectoarele 2 şi 4, începând de luni, sunt din nou suspendate, arătând că este o afacere de corupţie de câteva miliarde de euro.

Edilul general a mai afirmat că este vorba de mafia imobiliară, în complicitate cu politicieni şi de la nivel local şi central, care pentru interesul lor privat, peste sute de miliarde de euro pun în paranteză interesul nostru public de a trăi confortabil în oraşul ăsta”.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Când va fi redeschisă circulaţia rutieră pe Podul Grant, pe sensul Crângaşi – Turda. Anunțul lui Nicuşor Dan
Când va fi redeschisă circulaţia rutieră pe Podul Grant, pe sensul Crângaşi – Turda. Anunțul lui Nicuşor Dan

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că va fi redeschisă, de duminică, circulaţia rutieră pe Podul Grant, pe sensul Crângaşi-Turda şi tot atunci va fi reluată circulaţia tramvaielor 41, pe ambele sensuri de mers.

„Războiul” sondajelor între Nicușor Dan și Piedone. Diferențele dintre rezultate, de câteva ori peste marjele de eroare
„Războiul” sondajelor între Nicușor Dan și Piedone. Diferențele dintre rezultate, de câteva ori peste marjele de eroare

Au aparut date contradictorii în privința candidatului cu cele mai mari șanse la Primăria Capitalei. Două sondaje de opinie realizate în perioade similare arată cifre total diferite.

Nicuşor Dan, după ce Robert Negoiţă a depus plângere penală împotriva sa: E un om foarte curajos, îl felicit
Nicuşor Dan, după ce Robert Negoiţă a depus plângere penală împotriva sa: E un om foarte curajos, îl felicit

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri, că primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, este ”un om foarte curajos” pentru că a mers la Parchetul General pentru a depune o plângere penală împotriva sa.

Robert Negoiţă a depus la Parchetul General plângere împotriva lui Nicuşor Dan. Îl acuză de abuz în serviciu
Robert Negoiţă a depus la Parchetul General plângere împotriva lui Nicuşor Dan. Îl acuză de abuz în serviciu

Edilul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a mers, vineri, la Parchetul General pentru a depune o plângere penală împotriva primarului Capitalei, Nicuşor Dan, pe care îl acuză de abuz în serviciu.

Nicuşor Dan, despre declaraţia premierului Ciolacu referitoare la faptul că nu l-a căutat niciodată: ”Este ireal”
Nicuşor Dan, despre declaraţia premierului Ciolacu referitoare la faptul că nu l-a căutat niciodată: ”Este ireal”

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că i se pare "ireală" declaraţia premierului Marcel Ciolacu, lider al PSD, referitoare la faptul că nu l-ar fi căutat niciodată.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.