Ministrul Muncii: Comisia Europeană, de acord cu eliminarea din PNRR a plafonului de 9,4% din PIB pentru pensii

budai fanatik

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că oficialii Comisiei Europene au fost de acord cu eliminarea plafonului de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile, după ce se va finaliza reforma pensiilor.

 

El a mai spus că acest prag nu va fi înlocuit cu nimic altceva, iar Comisia Europeană nu a cerut nimic în acest sens.

Este o reformă unde trebuie să avem în cadrul reformei rezolvarea inechităţilor, după care să avem acea reformă adevărată unde să legăm următoarele majorări de pensii, să fim atenţi la evoluţia cifrelor macro-economice, la evoluţia inflaţiei”, a spus social-democratul la Antena 3, potrivit News.ro.

„Toată lumea s-a obişnuit să dea vina pe Bruxelles. Poate o să vi se pară cumva îndrăzneţ ceea ce spun, eu am avut două zile de discuţii extrem de constructive, însă mă duc să repar acum alte prostii care au fost scrise în PNRR. Un perete pus majorării de la pensii şi rezolvările inechităţilor printr-un prag că e 9,4, că e 9,8, că e 15 sau 20, nu există în niciun stat membru”, a afirmat Budăi.

Întrebat dacă va fi eliminat plafonul de 9,4% din PIB pentru heltuielile cu pensiile, ministrul Muncii a răspuns: „Va fi eliminat în momentul în care avem reforma pensiilor”.

Citește și
Marcel Ciolacu
Ciolacu: Nu e o problemă să scăpăm de ciuma pensiilor speciale, că s-a scăpat şi de la ciuma de la PSD. Ne-am vindecat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Am obţinut să facem o reformă corectă care să aibă predictibilitate, să fie legată de evoluţiile macro-economice, să avem o reformă corectă şi cum trebuie să fie. Au fost de acord şi da, nu se va mai regăsi acest plafon. Nu s-a întâmplat nimic până acum pentru că nu s-a redeschis oficial renegocierea şi nu neapărat o renegociere pe ansamblu a PNRR, ci acea flexibilizare a PNRR cum ştiţi că în februarie, martie anul trecut domnul comisar european de muncă Nicolas Schmit a venit în România să susţină această necesitate. După cum ştiţi ne-am luat parteneri europeni în aşa-zis război al renegocierii cu Comisia Europeană, sindicatele europene la nivelul conducerii acestora au transmis o scrisoare oficial anul trecut în susţinerea a ceea ce spun eu vis a vis de această plafonare. Au trimis-o Comisiei Europene. Deci nu am stat, dar lucrurile nu se fac peste noaptea. E o vorbă la noi – că aruncă unul un bolovan şi după aceea trebuie să stea 10 să îl scoată înapoi. Cam aşa se întâmplă”, a completat Budăi.

El a adăugat că acest plafon nu va fi înlocuit cu un alt indicator sau altceva.

„Nu se înlocuieşte cu nimic acest plafon. Este o reformă unde trebuie să avem în cadrul reformei rezolvarea inechităţilor, după care să avem acea reformă adevărată unde să legăm următoarele majorări de pensii, să fim atenţi la evoluţia cifrelor macro-economice, la evoluţia inflaţiei. Nu ne-au cerut să înlocuim cu nimic. O reformă corectă şi nu avem nevoie, pentru că şi ei au rămas miraţi când au văzut acea asumare în PNRR. Nu există în alte ţări”, a mai precizat Budăi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
VIDEO. O femeie care a participat la protestul AUR: ”Prin PNRR ni se impun niște legi prin care copiii ne pot fi luați”
VIDEO. O femeie care a participat la protestul AUR: ”Prin PNRR ni se impun niște legi prin care copiii ne pot fi luați”

O femeie care a participat miercuri la protestul AUR, unde s-au scandat lozinci împotriva politicienilor, iar unii au fost chiar agresați, susține în mod fals că, prin intermediul PNRR, se ”impune” o lege prin care ”copiii ne pot fi luați”..      

Ciolacu: Nu e o problemă să scăpăm de ciuma pensiilor speciale, că s-a scăpat şi de la ciuma de la PSD. Ne-am vindecat
Ciolacu: Nu e o problemă să scăpăm de ciuma pensiilor speciale, că s-a scăpat şi de la ciuma de la PSD. Ne-am vindecat

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, luni seară, că România trebuie să îndeplinească jalonul referitor la pensiile speciale din PNRR, pentru că nu este de acord să se piardă bani.

Cum se realizează modificarea PNRR şi care sunt propunerile înaintate către Comisia Europeană
Cum se realizează modificarea PNRR şi care sunt propunerile înaintate către Comisia Europeană

30 aprilie 2023 este data orientativă până la care România va trimite propunerile de modificare pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în baza căruia beneficiază de o alocare de 29,18 miliarde euro, a precizat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

S-au semnat contractele pentru pentru finanțarea unor spitale noi prin PNRR. Care sunt localitățile beneficiare
S-au semnat contractele pentru pentru finanțarea unor spitale noi prin PNRR. Care sunt localitățile beneficiare

Au fost semnate încă 8 contracte pentru finanțarea unor spitale noi, sau a unor pavilioane din cadrul unor unități sanitare.  

A doua tranșă din PNRR, de aproape 3 miliarde de euro, în continuare blocată. România încă nu a atins două ținte
A doua tranșă din PNRR, de aproape 3 miliarde de euro, în continuare blocată. România încă nu a atins două ținte

A doua tranșă din PNRR este în continuare blocată, potrivit Comisiei Europene. Sunt două ținte din domeniul energiei care nu au fost atinse în program nici acum.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.